Adrian Titieni, Gheorghe Ifrim, cei doi interpreţi ai rolurilor principale masculine din „Domestic” – al treilea lungmetraj regizat de Adrian Sitaru, după „Pescuit sportiv” (2007) şi „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (2011), două filme mult premiate la festivaluri internaţionale de prestigiu – discută, în pauzele de filmare, împreună cu tânărul actor descoperit de Sitaru – Sergiu Costache, despre experienţa de a filma pentru „Domestic”.

„Sitaru are de multe ori intenţii supercurajoase”,

spune Adrian Titieni.

„Nu este adeptul neutralităţii sau al minimalismului. Repetiţiile sunt numeroase, necesare; se si improvizează, lucrurile bune rămân, şi asta dă un caracter de autenticitate tutor lucrurilor care se întâmplă aici”.

În platoul de filmare se râde mult şi se lucrează pe măsură. Zilele trecute, Adrian Sitaru filmase 25 de duble pentru un cadru-secvenţă de 6 minute în care trebuiau să se coordoneze mai bine de 10 actori, figuraţie, actori-copii şi animalele ce interpretează rolurile domestice principale în cel mai recent lungmeraj al său.

„Domestic” este o poveste despre oameni obişnuiţi şi animalele alături de care îşi trăiesc viaţa. Filmul urmăreşte povestea a trei personaje principale – Domnul Lazăr (48 de ani, profesor şi actualul preşedinte al asociaţiei de locatari a blocului său), Domnul Mihăeş (40 de ani, taximetrist) şi Toni (un tip de 25 de ani) – şi a animalelor lor, toţi locuind împreună în aceeaşi comunitate a blocului.

„Acest proiect e provocator din multe puncte de vedere”,

mai spune Adrian Titieni.

„E viaţă pusă la comun. Sitaru transformă povestea aceasta într-o interacţiune a unor destine diferite, a unor oameni de condiţii diferite şi a animalelor lor – care, într-un fel sau altul ne conjugă, ne determină existenţa şi care pot însănătoşi relaţii sau le pot distruge.”

Domestic are un scenariu foarte bun. Tot ce se spune e credibil”,

afirmă Gheorghe Ifrim, care interpretează rolul domnului Mihăeş, un taximetrist de 40 de ani. Actorul vorbeşte cu entuziasm despre primul său rol principal într-un lungmetraj.

„Ce îmi place la Mihăeş e că are de toate: şi sensibilitate, şi duritate şi mârlănie”.

Gheorghe Ifrim mai spune că

„Sitaru e un om foarte calm, care ştie întotdeauna ce vrea. Chiar dacă greşeşti, ştie cum să îţi spună că nu e bine. Asta contează foarte mult”,

spune Ifrim.

„În general, se zice că omul sfinţeşte locul, aşa şi aici. Cum e regizorul – pentru că el conduce tot – aşa e şi atmosfera de lucru. Cu un om de o asemenea calitate, lucrurile au curs de la sine”,

continuă interpretul personajului Mihăeș.

Sergiu Costache, ales de Adrian Sitaru și distribuit în scurtmetrajul „Valuri” când avea 17 ani, joacă în „Domestic” rolul lui Toni. Între timp, a  absolvit cursurile secţiei de actorie a Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti şi s-a înscris la master la aceeaşi facultate.

„Eu am început această meserie cu Sitaru. El mă cunoaşte cel mai bine, ştie să mă pună în valoare, ştie ce pot eu. Practic, el m-a învăţat ce înseamnă să fi actor”,

mărturiseşte Sergiu Costache într-o pauză între două duble în care trebuie să joace o secvenţă extrem de solicitantă emoţional alături de Clara Vodă, care interpretează în film rolul doamnei Lazăr.

Filmările pentru lungmetrajul „Domestic” au început pe 3 noiembrie şi se vor încheia pe 3 decembrie. Director de imagine este Adrian Silişteanu, producător, Monica Lăzurean-Gorgan, scenografia îi aparţine lui Cristian Niculescu, iar montajul este semnat de Andrei Grogan. Filmul este produs de 4 Proof Film și susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei şi realizat cu finanţare din partea Eurimages, TVR, HBO România şi MBB Germania.

Adrian Sitaru este regizor, scenarist şi producător. Cel de-al doilea lungmetraj al său, „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, a primit în vara aceasta premiul pentru cel mai bun regizor şi premiul pentru cel mai bun actor (Bogdan Dumitrache) la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno. Festivalul internaţional de film de la Salonic a acordat, în 2008, două distincții lungmetrajul său de debut, „Pescuit sportiv”: Premiul special al juriului şi Premiul pentru cea mai bună actriţă (Ioana Flora şi Maria Dinulescu, ex-aequo), iar Festivalul internaţional de Film de la Palm Springs, premiul New Voices, în 2009. Sitaru a câştigat, printre altele, Leopardul de Aur al secţiunii “Leopards of Tomorrow”, la cea de-a 60-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, în vara lui 2007, pentru scurtmetrajul „Valuri” şi premiul DAAD la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin din 2010, pentru „Colivia”.

Pagina de Facebook a filmului o găsiți aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.