Transilvania Film anunţă lansarea pe DVD a filmului Pescuit Sportiv în regia lui Adrian Sitaru.

O producţie 4Proof Films – Movie Partners in Motion în colaborare cu Arte France Cinema şi Videolink, filmul îi are în rolurile principale pe Adrian Titieni, Ioana Flora şi Maria Dinulescu.

Mihai (Adrian Titieni) – profesor de matematică, nemulţumit  din cauza compromisurilor pe care trebuie să le facă la slujbă decide să plece împreună cu Mihaela (Ioana Flora), iubita lui din Bucureşti la un picnic pe malul unui lac.

Ziua ia un curs diferit însă, când Iubi loveşte cu maşina o prostituată. Acest accident dă naştere unei dispute între cei doi: După o dispută în care Iubi vrea să ascundă accidentul iar Mihai, moralist, nu poate accepta aşa ceva, cei doi hotărăsc că cel mai bun loc de a scăpa de accidentată este pădurea din apropiere. Însă fata îşi revine. Cei doi se eschivează pretinzând că au găsit-o rănită pe marginea drumului, iar Ana – prostituata – se autoinvită la picnic.

Încet, încet, Ana (Maria Dinulescu)  se strecoară în viaţa cuplului, agresând-o subtil pe Iubi, fermecându-l pe Mihai, mimând indiferenţa când sunt toţi împreună. Aparent cu cele mai bune intenţii, ea îi minte şi îi manipulează. Comportamentul ei scoate la iveală încetul cu încetul tensiunile din cuplu, faptul că Iubi este căsătorită cu un alt bărbat, iar Mihai este un iubit chinuit de o relaţie pe care şi-ar dori-o oficializată. Şi nu în ultimul rând, Mihai descoperă în Ana o fiinţă senzuală şi interesantă, motiv de gelozie şi posesivitate din partea lui Iubi.

Filmul, distribuit în România de Transilvania Film, a fost distins cu Premiul Special al Juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Salonic, unde Ioana Flora şi Maria Dinulescu au câştigat Premiul Pentru Cea Mai Bună Interpretare Feminină.  Alte festivaluri: Toronto International Film Festival 2008, Palm Springs Film festival 2009 – Premiul New Visions, London International Film Festival 2008, Stockholm Film Festival 2008, Istanbul International Film Festival 2009, Anges International Film Festival 2009, Buenos Aires Film Festival 2009 – Premiul pentru Interpretare Feminina (Maria Dinulescu), Hong Kong International Film Festival 2009, Praga International Film festival 2009.

DVD-ul se află deja în vânzare în magazinele de specialitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.