Jeremy Irvine, tânărul actor britanic în vârstă de 21 ani care îl interpretează pe Albert Narracott in drama istorică War Horse/ Calul de luptă, a acordat cu ocazia lansării filmului in Marea Britanie un scurt interviu presei britanice.

 Puteți citi câteva impresii despre cum a lucrat cu regizorul Steven Spielberg, dar și despre rolul care l-a propulsat în lumea filmul, în rândurile de mai jos.

Q: Să debutezi în carieră jucând într-un film regizat de Steven Spielberg este cu adevărat o realizare. Ce părere ai despre asta?
Jeremy Irvine: Pare ireal, nu-i așa? Eu încă am impresia că sunt într-un vis!

Q : Care a fost drumul tău până aici? Cum ai ajuns să îmbrățișezi meseria de actor și cum ai obținut acest rol?
Jeremy Irvine: Am descoperit actoria pe la vârsta de 15-16 ani. La școală am avut un profesor de actorie foarte bun și cred că și asta m-a inspirat oarecum. Dar cea mai importantă problemă a mea atunci era să îmi fac prieteni, să mă integrez, deci cea mai mare parte din timp mi-o petreceam în culise. Asta până când am început să văd că lumea mă plăcea, așa că am zis de ce să nu încerc și eu. Și am încercat. (Râde)

Q : Ai dat mai multe probe pentru acest rol, cum au decurs lucrurile ?
Jeremy Irvine : Da, am stat în probe aproximativ 2 luni. E cam mult pentru a obține un job, dar asta e… având în vedere că nu aveam experiență în acest domeniu a trebuit să arăt de ce sunt în stare cu adevărat.

Q: Care au fost criteriile pe care trebuia să le îndeplinești pentru a primi acest rol ? Spielberg căuta ceva anume ?
Jeremy Irvine : Nu, deloc. Mai întâi am obținut rolul și apoi am stat într-o perioadă de training: nu știam să călăresc și nu eram prea familiar cu aceste animale, ca să nu mai spun că nu mai jucasem până atunci înt-un film, deci pentru mine a fost ca și cum aș fi pornit de la zero. Dar pot spune că a fost un start cu adevărat minunat. Am început să învăț totul pas cu pas, și să recunoaștem că să înveți de la Steven Spielberg este cu adevărat un privilegiu. Ce aș fi putut cere mai mult ?

Q : După ce ai trecut de audiții cât de repede ai început să lucrezi cu caii ?
Jeremy Irvine: Destul de repede, chiar la 2 zile după ce am aflat că am obținut rolul am și trecut la treabă. Însă primele contacte au fost chiar din timpul audițiilor, apoi am început să lucrez alături de ei în fiecare zi. Nu e cel mai confortabil lucru din lume pentru un tip să învețe să călăreasă, însă am facut-o și pe asta. La început cred că eram tare haios, mai ales că arătam ca o rață (Râde). Însă a fost cu adevărat cea mai frumoasă vară în care am învățat să călăresc alături de colegii mei Tom Hiddleston (Captain Nicholls) și Benedict Cumberbatch (Maj. Jamie Stewart), dar mai ales să construiesc o relație cu aceste animale.

Q : Spielberg reușește în filmele sale să creeze o adevărată lume integrând personajele în așa fel încât ajungi la un moment dat să ai impresia că faci parte din ea.
Jeremy Irvine : Da așa e, iar la mine acest proces a fost cu adevărat interesant, mai ales că antrenamentul meu era parte în același timp și din antrenamentul cailor. Am lucrat cu mulți cai tineri care au fost antrenați chiar atunci pe parcursul filmărilor. Dar m-am bucurat că am putut să iau parte la acest proces, să pot sta cu ei în grajduri și să ne împrietenim. La finalul zilei ajunsesem să mă delectez jucându-mă cu ei, sunt niște animale foarte inteligente. Pentru ca reușisem să contruiesc o relație cu ei antrenorii chiar îmi cereau sfatul sau ajutorul la anumite scene.

Q : În film sunt destul de multe scene în care plângi. Sunt astfel de momente o provocare pentru tine ?
Jeremy Irvine: Scopul acestor scene a fost să scoatem la iveală acea inocență copilărească pe care nu o mai vedem atât de des  la copii de azi. Albert era un copil singur la părinți, izolat de lume într-o comunitate retrasă. Pe atunci nu avea televizor sau alte distacții, iar Joey dvenise pentru el mai degrabă un frate. M-am lăsat transpus în acea situație și m-am gândit ce aș face eu, cum aș reacționa, cum m-aș simți dacă fratele meu ar pleca la război și ar exista posibilitatea ca el să nu se mai întoarcă. Iar partea cu plânsul vine aproape de la sine.

Q : Spielberg e o adevărată legendă a cinematografiei. Cum e să lucrezi și să fii pe același platou cu el?
Jeremy Irvine : Oh… o întrebare foarte grea. Glumesc… să știi ca e un om foarte devotat muncii sale, se dedică în totalitate atunci când e implicat într-un proiect. Dar în același timp e un om foarte bun și generos, o figură paternă chiar. De exemplu, el știa foarte bine că pentru mine acest rol e copleșitor și a încercat să mă facă să mă simt bine pe platou, în largul meu, pentru că era conștient că doar în acest mod voi putea să dau tot ce am mai bun.

Q : După această experiență către ce fel de roluri te orientezi mai mult ? Care sunt actorii care te inspiră sau care te-au inspirat ?
Jeremy Irvine : Acum e minunat, mai ales că știu că pot primi mai ușor de lucru. Îmi plac scenariile care îmi activează acolo undeva anumite rotițe, cu care pot rezona ușor, care aduc în discuție personaje cu care mă pot identifica imediat. Oricum ideea e că trebuie să găsesc ceva interesant la ele.  În ceea ce privește actorii care m-au inspirat pot să îți spun că îl admir sincer pe Ralph Fiennes. Chiar de curând am jucat câteva scene amândoi (cei doi sunt parteneri în pelicula Great Expectations în regia lui Mike Newell, în care tânărul îl interpretează pe Pip), iar modul lui de interpretare mi se pare pur și simplu extraordinar. Este genul de actor care știe să își aleagă foarte bine rolurile.

Pe Jeremy Ivine îl veți putea urmări cât de curând în pelicula Great Expectations unde joacă alături de Helena Bonham Carter si Ralph Fiennes.

Iată și interviul video:

FirstShowing

Anca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.