Un film care te duce în Persia antică, un loc plin de peisaje de neuitat, dar și de oamenii însetați de putere.

 Prințul din Persia : Nisipurile Timpului îl prezintă pe Dastan (Jake Gyllenhaal , The Day After Tomorrow) un prinț care se aliază cu o prințesă dintr-un ținut vecin, Tamina (Gemma Arterton, Clash of the Titans) pentru a-l opri pe vizirul Nizam (Ben Kingsley, Shutter Island) în încercarea acestuia de a subjuga toată omenirea și a fi la piciorele sale. Dastan împreună cu Tamina pornesc într-o călătorie, pe care nu o vor uita prea curând, pentru a păstra ordinea în regat și a-l opri pe vizir din încercarea sa. În această călătorie ei au de înfruntat nenumărate pericole: hoți, soldați trimiși de vizir și cel mai mare dușman al acestei „echipe” este neîncrederea unuia față de celălalt care îi aduc pe cei doi în situații nu tocmai plăcute. Singurul avantaj al prințului și prințesei împotriva dușmanului este Pumnalul Timpului, o armă care poate opri timpul pentru o perioadă limitată, dar acesta este deajuns pentru a-l răpune pe vizir?

Cei trei actori din prim-plan Jake Gyllenhaal, Gemma Arterton și Ben Kingsley își joacă bine rolurile, efectele speciale sunt excelente, peisajele la fel de bune, dar singurul capitol la care acest film suferă mult este scenariul unde pentru fanii jocului după care a fost adaptat acest film, nu a trecut testul. Filmul nu respectă foarte mult jocul și vine cu multe diferențe între film și jocul propriu-zis, ceea ce pentru un simplu privitor nu a-r fi deloc deranjant, dar pentru un fan și cunoscător al jocului este un lucru cu adevărat deranjant.

Pentru mine acest film este unul bun, care reușește să nu mă plictisească, merită o vizionare, mai ales când vreți un film ușor care să nu vă pună prea mult mintea la lucru.

[rating:4/5]

Ionuț

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.