Câştigătorul unui Premiu Oscar, Christian Bale revine pentru ultima dată în rolul legendarului Batman în filmul Cavalerul Negru: Legenda Renaşte, finalul epic cu o miză imensă, distribuit de Pro Video, din 28 noiembrie, în format BLU-RAY şi DVD, în toate magazinele de specialitate.

 Sub îndrumarea prodigiosului regizor Christopher Nolan, acţiunea filmului depăşeşte orice aşteptări, fiind susţinută impecabil atât de personajele familiare seriei, cât şi de noile apariţii ca Bane sau Catwoman. Surprizele din Cavalerul Negru: Legenda Renaşte vin de la interpretările spectaculoase ale actorilor Tom Hardy, Anne Hathaway, Marion Cotillard sau Joseph Gordon-Levitt, aflaţi la prima colaborare cu seria Cavalerul Negru.

Au trecut 8 ani de când Batman a dispărut în noapte, transformându-se din acel moment din erou în fugar. Asumându-și vina pentru moartea procurorului Harvey Dent, Batman a sacrificat totul pentru ceea ce el și Comisarul Gordon sperau că e o cauză mai bună. Pentru un timp, minciuna a prins, criminalitatea orașului Gotham fiind zdrobită sub greutatea Actului Dent împotriva infracționalității.

Dar totul se va schimba o dată cu sosirea unui hoț ingenios cu scopuri misterioase. Dar cu mult mai periculoasă se dovedește a fi apariția lui Bane, un terorist mascat al cărui crud plan pentru Gotham îl determină pe Batman să iasă din exilul auto-impus. Dar chiar și atunci când își pune pelerina și masca, e posibil ca Batman să nu se poată măsura cu Bane.

Filmul conţine peste trei ore de elemente bonus, pe care le veți regăsi exclusiv în ediția pe BLU-RAY: Batmobil-urile –  pentru prima dată în istorie, cinefilii au ocazia să admire toate cele 5 batmobil-uri împreună, Cavalerul la final – o analiză cuprinzătoare a modului în care Christopher Nolan şi echipa lui au conceput povestea din Cavalerul Negru: Legenda Renaşte ca un adevărat final epic al legendei Cavalerului Negru şi multe altele.

În plus, fanii seriei pot face fotografii cu Batman şi Catwoman ale căror manechine pot fi găsite în mărime naturală, în exclusivitate, în magazinul Diverta din Baneasa Shopping City.

Un produs marca Warner Bros. Entertainment, distribuit de către Pro Video, Cavalerul Negru: Legenda Renaşte poate fi achiziționat din toate centrele comerciale și magazinele de specialitate, precum și de pe site-ul www.provideo.ro, în format BLU-RAY sau DVD, la un preț recomandat de 79.90 lei și 51.90 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.