Death Race cunoscut și ca ”Cursă mortală” este un remake după Death Race 2000 lansat în anul 1975 că na… la ce le stă mintea scenariștilor de la Holywood? Exact! La remake-uri peste remake-uri. Nici gând să vină ei cu ceva original.

 DRC_31_5_Promo_4C_3F

Deci suntem în anul 2020 datorită creșterii alarmante a infracționalității și suprapopularea închisorilor sunt două probleme care trebuie rezolvate urgent.  Și la ce credeți că se gândesc cei de la putere? De ce să nu luăm cei mai periculoși criminali, să le dăm mașini, arme și libertatea drept premiu? Îi lăsăm să se omoare între ei și problem solved.

Oarecum în aceeași manieră ca și la The Condemned doar că în cazul lui Death Race, problema este ridicată la un nivel mai mare. Aceeași confruntare între criminali, aceeași dorință de libertate, aceeași luptă până la moarte, dar diferența între cele două producții stă tocmai în elementul primordial pentru asemenea filme: ACȚIUNEA! Ceea care în The Condemned a fost cam sărăcăcioasă, în Death Race avem din belșug asta datorită și premizei. Păi când ai mașini gata să te omoare mi se pare că este o chestie banală să faci acțiune decentă din acel moment.

Deci criminalii închisorii suprapopulate alături de un pilot de curse, căruia i s-a înscenat o crimă doar pentru a participa la asemenea ”curse mortale”, pornesc la măcel pe patru roți.

Jensen Aimes (Jason Statham), fostul campion al raliului Nascar, este pus față în față cu cea mai grea cursă din viața sa, cursa pentru libertate. El este de 8 ani închis în închisoarea Terminal Island și îi este înscenată o crimă doar pentru a participa la cursă. El se vede pus în situația de a face față celor mai periculoși criminali din țară.

Și mai are rost să vă spun că această cursă este și televizată?!

  • Criminali periculoși
  • Mașini cu lansatoare de rachete și arme automate
  • Libertatea drept premiu
  • Totul este televizat

Acestea sunt elementele clasice dintr-un film de acțiune și des întâlnite în producții, chiar dacă nu sub această formă, dar în strânsă legătură.

Scenariul nu este atrăgător… adică nu prea există. Singurul scop al acestui film este de a atrage cât mai multă lume dornică de adrenalină. Și eu spun că reușește asta deoarece când îl ai pe Jason Statham, Tyresse Gibson și Ian McShane trebuie să te aștepți la multe BOOM-BOOM-uri.

Cu toate că fără să vrea filmul ajunge la niște clișee clasice, acestea pot fi trecute cu vedere pentru că acest film nu are pretenții de film cult sau alte chestii de genul… nu. El dorește doar să te atragă și să te țină lângă ecran pe parcursul celor 90 de minute. Și cel puțin în cazul meu a reușit și nici nu am observat când au trecut cele 90 de minute și pot spune cu mâna pe inimă că este o doză bună de entertainment, mult mai bun decât ce găsim la televizor.

Ca o ultimă impresie aș vrea să vă zic, că acest film merită o vizionare și este un film de acțiune pur sânge și Statham face un rol așa cum ne-a obișnuit el.

[rating:3/5]

Ionuț

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.