Revin cu o veste foarte bună pentru fanii acestui serial captivant care te ţine cu sufletul la gură pană în ultimul minut. „Killing-ul” va debuta pe 1 august pe Netflix.

the-killing

Vom avea parte de doar șase episoade cu o durată mai mare faţă de cele din sezoanele precedente. Este de vorba de 10-15 minute în plus per episod, mai multă acţiune şi mai mult suspans alături de detectivii Sarah Linden (Mireille Enos) şi Stephen Holder (Joel Kinnaman).

Vă reamintesc că serialul este inspirat din serialul danez „Forbrydelsen” care este bazat pe confesiunile unui criminal care a omorât o adolescentă în Seattle şi pe cercetările poliţiei legate de acest caz. Istoria serialul produs de americani nu este una prea plăcută fiind anulat de două ori şi reînviat de tot atâtea ori. După doar două episoade oficialii AMC au anulat serialul iar după o scurtă perioadă de timp s-au răzgândit şi au decis începerea filmărilor pentru ultimul sezon, adică sezonul trei. La câteva luni după terminarea sezonul trei, în noiembrie am avut parte de o mare surpriză: Netflix a cumpărat serialul şi a comandat un ultim sezon de saşe episoade din această dramă.

În sezonul patru vom avea parte de o altă poveste care te va lăsa cu multe întrebări la finalul fiecărui episod.

Veţi urmări noul sezon?

Lucian S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.