În perioada 19-30 ianuarie, se va desfășura la Zazu Film Studio (Strada Pitar Moș nr 19, București) un curs intensiv pentru un număr de numai 12 actori, susținut de profesorii de la The Actors Studio din New York și School of Visual Arts: Con Horgan și Mihaela Mihuț.

Actorul Con Horgan este cunoscut pentru rolul său din Batman Begins (2005), iar actrița Mihaela Mihuț pentru rolul din Perkins’ 14 (2009).

Scopul principal al acestui proiect este dezvoltarea personală, creativitatea și deprinderea actoriei de film, astfel încât în proiectele viitoare în care vor fi implicați să conștientizeze modul în care trebuie să se prezinte, cum să analizeze textul primit și ce tehnici sa folosească pentru a interpreta mai usor și mai exact personajul dat.

Vor avea posibilitatea să își aprofundeze aptitudinile prin diverse exerciții cum sunt cele de relaxare, concentrare, memorie de sens, memorie afectivă, exerciții de substituire, exerciții cu animale, cântec și dans, analiză pe un scenariu ( pe un text dat). Toate exercițiile se vor filma, astfel încât participanții să se familiarizeze cu aparatul de filmat, eliminand incet incet tracul sau frica de camera, care îi va urmări la prim plan.

Aceste metode folosite de-a lungul timpului la faimoasa scoala The Actors Studio din New York, vor oferi actorilor participanți la curs un nou mod de abordare, de alegeri riscante, care le vor permite să urmeze noi reguli, să se lase inspirați și să învețe cum sa găsească  în interiorul lor personajul pe care îl au de interpretat și să-l scoată la suprafață.

Detalii înscriere:

Perioada : 19-30 ianuarie.

Vor avea loc două săptămani de curs intensiv ( 7h/zi , 5 zile/săptămână )

Locuri: 12 locuri

Taxa de înscriere & participant: 1500 ron

Organizator: Zazu Film

Înscrierile se fac la:  studio@zazufilm.com

#theactorsstudio.org, #mihaelamihut, #conhorgan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.