O femeie recent divorţată se îndrăgosteşte de un bărbat mai tânăr ca ea care s-a mutat recent peste stradă, însă aventura lor fierbinte ia curând o întorsătură periculoasă.

RegizorRob Cohen

Scenariu : Barbara Curry

Gen: Thriller

Lansare : 27 februarie 2015

Durata : 91 min

StudioBlumhouse ProductionsSmart EntertainmentNuyorican Productions

Distribuitor RoImage 2000

Clasificare :  N. 15

Actori :

Jennifer Lopez    …    Claire Peterson
Ryan Guzman   …     Noah Sandborn
Ian Nelson    …    Kevin Peterson
Hill Harper    …     Principal Edward Warren
Kristin Chenoweth   …     Vicky Lansing

Sinopsis: Jennifer Lopez este protagonista thrillerului psihologic BĂIATUL DIN VECINI, care explorează o atracție interzisă care merge mult prea departe. Regizat de Rob Cohen (The Fast and the Furious) după scenariul scris de Barbara Curry, filmul îi mai are în distribuție pe Ryan Guzman, John Corbett și Kristin Chenoweth.

RECENZIE:

Jennifer Lopez are o carieră impresionantă în industria muzicală şi este o vedetă care are milioane de fani în întreaga lume. Şi-a încercat norocul şi în industria cinematografică, printre filmele ei numărându-se „Monster-in-Law” în care a jucat alături de Jane Fonda, „Enough” – fuge de soţul agresiv, în „The Back-up Plan” îşi doreşte foarte mult să fie mamă la fel ca în „What to Expect When You’re Expecting”, iar în „Parker” joacă alături de Jason Statham rolul unei potenţiale hoaţe.

The boy next door 2

„The Boy Next Door” reprezintă ultimul film a lui Jennifer Lopez după o pauză de mai bine de doi ani de la proiectul „Parker”. De această dată nu mai face copii, ci este hărţuită de un individ psihopat care vrea să-i distrugă viaţa. Claire Peterson (J. Lo) este o superbă profesoară care predă clasicii la un liceu, mamă a unui puşti pe numele Kevin („The Judge” , „The Best of Me”, „Teen Wolf”). Într-o zi, din cauza unei uşi de garaj stricată, Claire îl întâlneşte pe „adolescentul” de 20 de ani (în viaţa reală are 27 de ani) – Noah – jucat de Ryan Guzman, cunoscut în mod special de fanii filmelor „Step Up Revolution” şi „Step Up All In”. Claire nu rezistă avansurilor lui Noah şi ajunge în patul său. După o scenă de sex care surprinde amănunte plăcute pentru audienţă, Claire vrea să-şi continue viaţa dar… Noah este un obsedat şi o va hărţui.

the boy next doorRegizorul Rob Cohen („The Fast and the Furious”, „xXx” , „Alex Cross”) a făcut o treabă bună, dar nu atât cât mă aşteptam. Jennifer Lopez este surprinsă în ipostaze fierbinţi, exemplul fiind scena de sex care s-a filmat de câteva ori pentru a fi cât mai credibilă. Scenarista debutantă Barbara Curry, trebuia să se pregătească mult mai bine pentru această meserie deoarece scenariul este extrem de previzibil şi neatractiv. J. Lo interpretează dezamăgitor, reuşind să fie necredibilă în rolul său, aveam mari speranţe că va fi la fel de bună ca în „Parker”, dar aşteptările mele au fost zadarnice. Ryan Guzman este un musculos, un bărbat şarmant dar a jucat ca un începător, nu a reuşit să intre în pielea personajului adolescent de 20 de ani. Nu mi-a plăcut deloc performanţa sa, la fel de slabă ca în cele două filme „Step Up”.

Cu un scenariu comun şi previzibil, „The Boy Next Door” reprezintă un eşec al lui Jennifer Lopez, Ryan Guzman, Rob Cohen şi Barbara Curry. Probabil J. Lo ar trebui să refuze rolurile în care este bătută de bărbaţi şi să aleagă ceva mai bun pentru cariera sa de actriţă, ceva care să semene cu performanţa din „Selena”.

Postere:

The Boy Next Door

Trailere:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.