Mafiotul şi asasinul Jimmy Conlon are o singură noapte la dispoziţie în care să descopere cine îi sunt persoanele cele mai loiale: fiul său înstrăinat, Mike, a cărui viaţă este în pericol sau vechiul său bun prieten, capul mafiei, Shawn Maguire, care îl vrea mort pe Mike pentru uciderea propriului său fiu.

Regizor :  Jaume Collet-Serra

Scenariu :  Brad Ingelsby

Gen:  Acţiune, Crimă, Dramă

Lansare : 13 martie 2015

Durata : 114 min

Studio :  Vertigo EntertainmentEnergy Entertainment

Distribuitor Freeman Entertainment

Clasificare :

Actori :

Liam Neeson     …    Jimmy Conlon
Ed Harris    …     Shawn Maguire
Joel Kinnaman      …   Mike Conlon
Boyd Holbrook     …     Danny Maguire
Bruce McGill     …    Pat Mullen

Sinopsis: Mafiot cu reputaţie şi gangster de temut, Jimmy Conlon (Liam Neeson) a trăit deja partea bună a vieţii sale. Acum, însă, este bântuit de ororile comise în tinereţe, dar şi hărţuit neîncetat de un poliţist (Vincent D’Onofrio) determinat să îl arunce după gratii. La 55 de ani, îl mai consolează doar sticla de whiskey şi bunul său prieten Shawn Maguire (Ed Harris), un alt cap al mafiei, care a stat mereu în umbra lui Jimmy.

Atunci când fiul său, Mike, devine ţinta gangsterilor, Jimmy este nevoit să aleagă între viaţa de infractor şi familia pe care a abandonat-o cu mult timp în urmă. Acesta trebuie să facă tot ce îi stă în putere să îşi salveze fiul şi să evite ca băiatul să aibă acelaşi final tragic de care el, cu siguranţă, nu va scăpa. Cu o singură noapte la dispoziţie şi niciun refugiu, fostul mafiot îşi va testa limitele cu scopul de a-şi răscumpăra păcatele trecutului.

RECENZIE:

urmarit in noapte logo

Liam Neeson is back! După ce a făcut senzaţie şi a împăţit gloanţe şi pumni în stânga şi-n dreapta în blockbuster-ul „Taken 3”, Liam se întoarce într-un nou film de acţiune „Run All Night”. Regizorul spaniol Jaume Collet-Serra a mai făcut echipă cu domnul Neeson în „Unknown (2011)” şi „Non-Stop (2014) – ambele primite cu entuziasm de către fani. Collet-Serra a mai regizat şi două filme horror foarte intense, unele dintre preferatele mele – „House of Wax” şi „Orphan”.

RAN-07696Liam Neeson a devenit în ultimii ani un bad-ass în filmele lui de acţiune. Îmi place foarte mult de el şi de atitudinea pe care o are când joacă. În „Run All Night”, Liam îl interpretează pe Jimmy Conlon, un criminal retras al Mafiei, care îl omoară pe fiul şefului – Shawn Maguire (Ed Harris).  Maguire va folosi  toate armele şi-l va căuta şi urmări o noapte întreagă pe Conlon şi pe fiul său – Mike, jucat de Joel Kinnaman. Acesta este subiectul scenariului scris de Brad Ingelsby, cel care a scris şi „Out of the Furnace” care l-a avut în rolul principal pe Christian Bale.

Neeson este un fel de Steven Seagal al filmelor de acţiune moderne. Joacă şi de această dată foarte bine, la fel de dedicat ca în franciza „Taken”. „Run All Night” este mult mai bun ca „Taken 3”, chiar dacă intriga este cam aceeaşi. El trebuie să-şi protejeze din nou, copilul. Relaţia tată-fiu este una cu handicapuri, deoarece Jimmy Conlon (Neeson) îl părăseşte pe Mike (Kinnaman) când avea vârsta de 5 ani. Această decizie a fost luată pentru a-l proteja de pericole şi de a creşte fără niciun fel de legătură cu Mafia. Neeson joacă rolul unui beţiv, criminal cu regrete, curajos şi nu în ultimul rând a unui tată care nu şi-a uitat copilul. Interpretarea nu este una nouă pentru Neeson, ci una familiară: aceasta a mai fost tată în „Taken” sau alcoolic în „Non-Stop” şi „A Walk Among The Tombstones”.

Joel Kinnaman este un actor suedez care a devenit cunoscut publicului larg în serialul de succes produs de AMC – „The Killing”, pe care l-am urmărit până la ultimul sezon. Kennaman a împrumutat din experienţa pe care a căpătat-o în timpul serialul, cea de indiferent, descurcăreţ şi îndrăzneţ în atitudinea sa. Aceasta a mai apărut pe marile ecrane anul trecut în remake-ul „RoboCop”, jucând alături de Samuel L. Jackson şi Gary Oldman. O să-l mai vedem în „Child 44” şi în „Suicide Squad” (i-a luat locul lui Tom Hardy).

Ed Harris joacă ireproşabil şi oferă un rol memorabil, cel de lider al Mafiei. Chiar dacă se vede că uneori este uşor deranjat de rolul său, aceasta trece cu brio peste toate scenele.

Regizorul Collet-Serra ne plimbă cu camera dintr-o parte a oraşului în alta în câteva secunde. Acest stil nu RAN-17313reste supărător şi este asemenea unui joc video, el regizând jocul pentru XBOX – „Intel Discovered” în anul 2012. Deşi scenariul scris de Brad Ingelsby este unul monoton dar şi captivant, acesta îl plasează pe Neeson în centrul atenţiei. Muzica a fost compusă de către Tom Holkenborg, cunoscut ca Junkie XL. Aceasta este plasată cu exactitate în scenele în care este mare nevoie.

„Run All Night” este ademenitor şi complex, în comparaţie cu ultimele scenarii în care actorul figura. Scenariul este unul captivant, plin de acţiune şi nu-ţi permite să anticipezi finalul. Liam Neeson face ce ştie el cel mai bine, să apese pe trăgaci şi să se lupte ca-n tinereţe. Un film ce nu trebuie ratat, mai ales dacă eşti fan al actorului. Sper ca pe viitor rolul care l-a făcut celebru, să nu plictisească audienţa, pentru că domnul mai are multe de oferit.

 

Postere:

Run All NightTrailer:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here