Recent selecționat la Festivalul de Film de la Cannes 2015 în secțiunea oficială Un Certain Regard, filmul COMOARA/THE TREASURE va avea premiera în cinematografele din România în data de 29 mai.

Regia și scenariul îi aparțin lui Corneliu Porumboiu.

Costi lucrează la primărie și duce o viață liniștită, cum îi place lui să spună. Seara obișnuiește să-i citească povești fiului său de 6 ani. Preferata lor e Robin Hood.

Într-o seară, un vecin îl roagă să-i împrumute niște bani. E disperat, banca i-a scos apartamentul la vanzare. Costi ezită, l-ar împrumuta pe vecin, dar asta i-ar periclita liniștea, are și el credite la bancă. Îl refuză și se întoarce la fiul său și la Robin Hood. Vecinul revine. Îi spune că în satul bunicilor săi există o legendă: se zice că străbunicul său ar fi îngropat o comoară în curtea casei, înainte de venirea comuniștilor la putere. În cazul în care Costi va plăti pe cineva cu un detector de metale și vor găsi comoara, o vor impărți jumătate – jumătate. Costi nu stă prea mult pe gânduri. De a doua zi caută pe cineva cu un detector de metale…

Rolurile principale sunt interpretate de Cuzin Toma (Aferim, Câinele japonez, Domnișoara Christina), Adrian Purcărescu și actorul amator Corneliu Cozmei, care au fost selecțati după un proces amplu de casting, care s-a desfășurat pe parcursul a 3 luni de zile.

Imaginea filmului este semnată de Directorul de imagine Tudor Mircea, cu care Corneliu a colaborat și la Când se lasă seara peste București sau Metabolism, iar producția este asigurată de Marcela Ursu(42 Km Film), în coproducție cu Les Films de Worso și Rouge International. Proiectul este susținut de CNC România (Centrul Național al Cinematografiei), ARTE, EURIMAGES, CNC Franța (Centre national du cinéma et de l’image animée), cu participarea HBO România, Nestle și UPC România.

Premiera în România va avea loc în data de 29 mai 2015, iar 42 KM FILM este compania de distribuție a filmului în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.