La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc la Cannes, în cadrul Competiției Oficiale a Festivalului Internațional de Film, premiera mondială a filmului SAUL FIA/SON OF SAUL, în regia lui Laszlo Nemes, din distribuția căruia face parte actorul Levente Molnar.

Filmul este o coproducție Ungaria-Franța și este extrem de apreciat de critica de specialitate, fiind în topul preferințelor acesteia. Subiectul filmului este centrat pe două zile din viața lui Saul Auslander (GEZA ROHRIG), un prizonier evreu din Ungaria forțat să lucreze pentru naziști în camerele de gazare de la Auschwitz. Levente Molnar, angajat al Teatrului Maghiar de Stat Cluj-Napoca, are un rol cheie în acest film; el îl interpretează pe Abraham Warsawski, cel mai apropiat prieten al lui Saul, aflat alături de el în lagarul de concentrare.

[pull_quote_center]„E un subiect care mă interesează personal. Respect și admir enorm capacitatea acestui popor(evreu) de a rezista prin cultură, educație, comunitate. Duc lipsa amalgamului, cândva mult mai accentuat, specific României, dat de conviețuirea pașnică – și mutual benefică – a diverselor comunităti (evrei, germani, unguri, armeni, greci, etc.).  Îmi imaginez cum ar arăta România cu aceste comunități. Cred în puterea pe care o poate avea acest “pestriț” de popoare, nații, etnii și îi duc dorul. Nu pot percepe si înțelege nici pana în  ziua de azi cele petrecute la Auschwitz. Nu pot să concep cum am fost noi, oamenii,  capabili de asemenea fapte. „, [/pull_quote_center]

a mărturisit Levente.

Despre prezența la Cannes, acesta a adăugat: “Recunosc, nici măcar nu am visat vreodată să mi se întample asta. Este o onoare. Încerc să savurez fiecare moment, după care să-mi văd de viață.“

Ceremonia de închidere și decernare a premiilor va avea loc duminică, 24 mai.

Mai multe detalii găsiți pe pagina oficiala a actorului: www.leventemolnar.eu

Sau pe pagina de facebook a acestuia: https://www.facebook.com/leventemolnar.eu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.