Mentiunea specială a juriului pentru Muntele Magic la Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary

0
1427
Ascultă acest articol


Filmul Muntele Magic, semnat de Anca Damian și selectat în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, a fost premiat sâmbătă seara (11 iulie 2015) cu Mențiunea Specială a Juriului, în cadrul galei de premiere.

„Muntele Magic al Ancăi Damian este o explozie de animații interconectate, imagini de arhivă, artă handmade și politică.”

– Will Tizard, Variety.

Cel de-al doilea fim de animație din trilogia dedicată eroismului, aparținând regizoarei românce Anca Damian, investighează incredibila poveste a vieții a lui Adam Jacek Winkler, un refugiat polonez și aventurier, care a călătorit în Afganistan pentru a lupta împotriva sovieticilor alături de comandantul Massoud, cunoscut și ca “Leul din Panjshir”.

Amestecul de animație, colaje și filmări de arhivă din numeroase intervaluri de timp, se potrivesc la perfecție cu subiectul filmului. Damian, care a câștigat cu animația Crulic: Drumul spre dincolo Premiul pentru cel mai bun film în 2012, în cadrul Festivalului Internațional de Film de Animație de la Annecy, a folosit ca sursă de inspirație pentru film scrisorile lui Adam, un jurnal de război și înregistrările lui din acea perioadă. Tehnicile folosite de ea dau o senzație de reverie aventurilor sale nebunești, care își au rădăcinile în realitate. “ – Richard Mowe, Eye for Film

Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary este cel mai mare festival de film din Europa de Est și a sărbătorit anul acesta la cea de-a 50-a ediție. Este unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de clasă A din Europa, în fiecare an line-up-ul festivalului numărând peste 200 de filme din toată lumea. Ediția de anul acesta s-a desfășurat în perioada 3-11 iulie.

Muntele Magic face parte împreună cu filmul Crulic – drumul spre dincolo dintr-o trilogie despre eroism, nuanțând raportul individului cu istoria prin perspectiva morții și a faptelor sale. Realizat într-un stil postmodern, cu o multitudine de tehnici vizuale, decupaje de hârtie, desen animat, fotografie și film, Muntele Magic prezintă povestea reală a unui polonez, Adam Jacek Winkler, refugiat politic la Paris. Povestea lui este cea a unui ‚cavaler rătăcitor’, pierdut în secolul al XX-lea ale cărui origini sunt adânc înrădăcinate în istoria omenirii. A vrut să dea un sens vieţii sale luptând împotriva ‚răului’. Pentru el, moartea este singura măsură pentru faptele eroice.

Artist, fotograf, dar și un experimentat alpinist, Adam Jacek Winkler (pe numele de luptă Adam Khan) este cel care a escaladat vârful Mont Blanc unde a ridicat un steag al solidarității cu poporul afgan. Dușman declarat al bolșevismului, în timpul invaziei sovietice în Afganistan, el luptă alături de comandantul Massoud. Adam Jacek moare in 2002, în timpul unei ascensiuni solitare pe masivul Mont Maudit.

De-a lungul vieții sale, Adam Jacek Winkler s-a hrănit cu multe încercări artistice, deși el însuși şi-a distrus marea majoritate a operelor create. Desenele și picturile naive care i-au supravieţuit ne oferă o lectură inedită asupra existenței sale. Aceste tablouri, fotografiile făcute de el însuși în Afganistan au fost o mare sursă de inspirație pentru Muntele Magic. O mare parte dintre ele au fost utilizate în film.

Muntele Magic este, la fel ca viaţa lui Adam Jaceck Winkler, un film comic, poetic, cinic, amuzant şi tragic oferind o serie de emoţii complexe şi valori arhetipale care se regăsesc în esenţa umanităţii.

Părțile animate din film au fost lucrate în două studiouri din România, Abis si DSG, și într-un studio în Polonia echipele fiind formate din Theodore Ushev, Sergiu Negulici, Raluca Popa, Dan Panaitescu, Tomek Ducki. Muzica originală este semnată de Alexandru Bălănescu. Filmul este o coproducţie România (Aparte Film) – Franța (Arizona Production) – Polonia (Filmograf) și se bucură de sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Cinema du Monde și Polish Film Institute având un buget de producție de 865.366 euro.

În 2014 proiectul a fost prezentat în cadrul sesiunii de Proiecte în producție din cadrul Cartoon Movie Lyon, unul dintre cele mai importante evenimente ale industriei de filme de animație din întreaga lume, unde originalitatea producției a fost primită cu entuziasm. Anul acesta filmul a fost programat și în cadrul proiecțiilor eveniment din selecția oficală a Festivalului Internațional de Film de Animație de la Annecy (Franța).

Muntele Magic vine după marele succes pe care l-a avut Crulic – drumul spre dincolo (2011), care a strâns peste 35 premii și un număr impresionant de participări internaţionale (140), la festivaluri de film de prim rang, cum ar fi Locarno, BFI London Film Festival, Pusan sau Annecy. Crulic a fost lansat pe marile ecrane în România precum şi Polonia, Republica Cehă, Slovenia, Franţa, Italia, Germania, Spania, Belgia, Ungaria, Estonia, Argentina sau Canada.

Premiera în România a filmului de animatie Muntele Magic este programată pentru data de 9 octombrie 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.