A 10-a ediție a Filminute, festivalul internațional de filme de un minut, se desfășoară pe durata lunii Septembrie și ne oferă 25 de filme ultra-scurte, numai bune pentru o aniversare, provenite din 17 țări.

A zecea ediție aniversară a FILMINUTE, festivalul internațional de filme de un minut, a început săptămâna aceasta cu o selecție a celor mai bune filme independente, ultra-scurte, din lume. Competiția din acest an aduce la un loc 25 de scurtmetraje, fiecare o poveste completă în sine, livrată în nici mai mult, nici mai puțin de 1 minut:

Prin intermediul rețelelor sociale, Filminute a devenit unul dintre cele mai accesibile festivale de film din lume, atrăgând în fiecare an regizori din peste 65 de țări și un public din peste 125 de țări. Filminute 2015 reunește 17 țări în selecție: Brazilia, Chile, Danemarca, Franța (5), Germania, India, Iran (2), Irlanda, Martinica, Norvegia, Polonia, România, Rusia, Spania, Marea Britanie (3), Uruguay și Statele Unite (2). Anul acesta, România este prezentă în competiție prin filmul REMATCH, de George Molesag, un semnal de alarmă asupra violenței în familie și o întoarcere de situație neașteptată.

Câștigătorul Best Filminute de anul trecut, TUCK ME IN (regizor Ignacio F. Rodo, SPANIA 2014) a primit peste 5 milioane de vizionări. „Orice regizor ar fi încântat să ajungă la un public atât de mare, nu numai cu un scurtmetraj, ci cu orice film”, spune John Ketchum, co-fondatorul festivalului și președintele juriului. Ketchum, alături de o echipă internațională, consideră că există numeroase motive pentru care o parte din filmele din competiția de anul acesta ar putea atinge același nivel de succes. „Trăim într-o perioadă în care regizorii au acces la un public internațional, deschis la povești care rezonează la nivel global. După cum am văzut, regizorii care surprind această oportunitate pot să atingă un nivel fără precedent de succes la nivel internațional și să îi dea un avânt carierei prin intermediul filmelor de un minut.”

Profitând de ediția aniversară din acest an, Filminute a invitat nume mari ale industriei pentru a face parte din juriu. Producătoarea premiată cu Oscar și Președinte al „Women in Film” Cathy Schulman se află în fruntea listei. I se alătură Secretarul General al FIPRESCI și renumitul critic de film Klaus Eder, precum și Președintele Executiv al Saatchi & Saatchi și scriitorul de succes Kevin Roberts. Atât Eder cât și Roberts revin în juriul ediției aniversare după ce au mai participat și în 2007. Li se alătură câștigătorul primei ediții Filminute, Anton Groves, LINE (Marea Britanie/ România 2006) și marele câștigător de anul trecut, Ignacio F. Rodo (Spania, 2014).

Premiul „BEST FILMINUTE” și cele 5 Mențiuni vor fi acordate de juriul FILMINUTE. Publicul este invitat să vizioneze, să împărtășească cu prietenii, să comenteze și să le dea note tuturor celor 25 de filme, având dreptul la un singur vot pentru filmul care consideră că merită Premiul Publicului. Premiile FILMINUTE vor fi anunțate pe 7 Octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.