Oceanul conține istoria întregii omeniri. Marea deține toate vocile pământului, dar și vocile care provin din Univers. Apa primește impulsuri de la stele și le transmite creaturilor vii. De asemenea, apa este cea mai lungă graniță din Chile și deține secretul a doi nasturi misterioși, găsiți pe fundul oceanului.

RegizorPatricio Guzmán

Scenariu Patricio Guzmán

Gen : Documentar

Lansare : 4 septembrie 2015

Durata : 82 min

Studio : Atacama Productions, Valdivia Film

Distribuitor : Macondo

Clasificare : A.P. 13

Sinopsis: Oceanul conține istoria întregii omeniri. Marea deține toate vocile pământului, dar și vocile care provin din Univers. Apa primește impulsuri de la stele și le transmite creaturilor vii. De asemenea, apa este cea mai lungă graniță din Chile și deține secretul a doi nasturi misterioși, găsiți pe fundul oceanului. Chile cu cele 2,670 de mile de coastă și cu mândria de a fi cel mai mare arhipeleag din lume, prezintă un peisaj supranatural. Sunt prezenți vulcani, ghețari și munți. Chile păstrează atât vocile indigenilor din Patagonia, ale primilor marinari englezi, cât și vocea deținuților politici. Mulți spun că apa are memorie, iar acest film o demonstrează.

Recenzie:

“In order to talk about profound tragedies, genocide that takes place, looking at Palestine or Syria, talking about Chile or Argentina indeed for that matter, it’s very important to use metaphor because metaphor is very expressive, very evocative. We’ve seen images of mass graves, we’ve seen images of the Nazi concentration camps and that has been with us for quite a while already. Nowadays we still need to talk abut these events, but it is perhaps best explained in an indirect way using the language of poetry. I think it is indispensable, in a way, to seek out that language when talking about these phenomena because it is also important to speak about pain and this is a very effective way to do it.”– Patricio Guzman

screenshot-22904_1422975283-mp4-1Încorporat în imaginea de mai sus este un scurt clip de Patricio Guzman, numit „The Pearl Button”, un tovarăş al filmului din 2010 „Nostalgia for the Light”. Filmul a câştigat cel mai bun scenariu la „Berlin International Film Festival”, ceea ce este foarte neobişnuit ca un documentar să primească un asemenea premiu.

Guzman este un poet care, în asamblarea filmelor sale, creează conexiuni metaforice pentru a completa evidenţe istorice şi ştiintifice unde, împreună cu imaginile sale convingătoare, creează o experienţă puternică şi rezonantă. Filmul său anterior a atras conexiuni între stele văzute prin puternice telescopuri în desertul chilean, către steaua de praf care pluteşte în aerul nostru, şi către praful „dispărut” de la teroarea lui Pinochet care devine parte al aceluiaşi deşert – toate întreţesute într-o meditaţie asupra memoriei.

jpg_patricio-guzman

“I think that life is memory, everything is memory. There is no present time and everything in life is remembering. I think memory encompasses all life, and all the mind. I’m not simply me—I’m my father and all that came before me, who are millions. Nostalgia for the Light sprung from this concept. It involves body and soul but also matter, the earth, the cosmos, all combined.
But there’s a constant contradiction between memory and history. It’s a conflict. The official Chilean historical record in regard to the 1973 coup d’état is a disaster. For nearly forty years now there has been denial of memory (like there was in Spain too after Franco’s death).” Patricio Guzman

201511107_5

„The Pearl Button” nu se învârte doar în jurul temei de praf, dar şi cea a apei – în jurul ideii că, cometele au adus primele apa pe această Planetă, că cea mai mare frontieră a lui Chile este oceanul, faptul că douăzeci de persoane rămân la cinci triburi indiene care au locuit pe coastă, triburile fiind decimate de invadatori coloniali.

downloadAcest ocean este locul unde Pinochet a impus regimul unui depozit a o mie de organisme de oameni care au fost declaraţi inamicii statului. Guzman continuă meditaţia sa asupra ideii de memorie, sugerând că apa are o memorie. Ea reţine fiinţele ce s-au pierdut în ea. Este şi suntem însămânţaţi din stele, aşa cum suntem făcuţi din praf de stele, el ne reaminteşte că trupurile noastre sunt, de asemenea, făcute dintr-o mare parte de apă. Acest film este de asemenea o meditaţie cu privire la faptul cum nu numai Chile, dar şi civilizaţia noastră modernă şi-a pierdut conexiunea la valoarea proprie a lumii noastre, cu oamenii săi şi împrejurimile sale. Dacă apa are o memorie, atunci este, de asemenea, martoră a istoriei noastre triste – dacă alegem să o amintim sau nu.

2328_patricio-guzman-realisateur-de-nostalgie-de-la-lumiere_6650Însă acesta nu este un film despre ştiinţă sau astronomie – povestea care o spune Guzman este mult mai uman decât aceea, înrădăcinată într-o durere profundă pentru pierderile ţării sale (de vieţi, de inocenţă, de relaţiile cu oceanul). În timp ce Chile a suportat ruşinoasa istorie colosală, şi ruşinosul trecut recent de asemenea, acesta este o plângere care rasună peste tot unde oamenii îşi aşează baza, şi relaţia lor cu mediul înconjurător care îi motivează, în numele progresului. Ce este de spus, peste tot în întreaga lume largă.

În mare parte, el comunică această poveste prin apă. De la cel mai uscat loc de pe Pământ, aceste telescopuri caută prin cerul nopţii planete care deţin apă, aşa cum cometele au biciuit în trecut planeta noastră şi ne-a adus apă, însămânţând oceanele, creeând condiţiile ce întreţin speciile noastre să înflorească. Cel mai mare din aceste oceane redă nebunia ţării Chile, 4000 de mile distanţă pe litoral. Se evaporă în cer şi cade ca ploaie pe acoperişurile cu zinc, aşa cum Guzman a crescut în aceste condiţii. Se adună şi îngheaţă în specifice iceberg-uri albastre ale Patagoniei, unde triburile native au ştiut să negocieze înainte de toate, însă au fost ştersi de cuceritorii albi. Aceştia erau bărbaţi care au venit de peste oceane pentru a aduce civilizaţie, însă acest fapt a adus boli, genocid şi cruzime, precum şi o dictatură recentă care au aruncat între 1200 şi 1400 organisme fără nume ponderate înapoi în apa de unde au venit.

IMG_0210_copyTitlul filmului vine de la povestea unui membru al unui trib care a fost luat în Anglia, devenit un gentleman şi apoi depozitat înapoi în tribul lui, de unde nu a mai făcut parte. Numele lui este Jemmy Button – numit așa pentru faptul din care britanicii au plătit să-l fure pentru acest necaz – nasturele unei perle. În timp ce sunt multe în acest film, atât de gânditor, inspirând şi ideile tragice despre apă, stele, memorie şi muzică, acesta este lucrul probabil ce îmi va fi alături în cea mai mare parte a timpului: Frumoasa şi distrugătoarea de inimi naraţiune a lui Guzman, cum încearcă să facă sens faptului că, timp de secole, cei puternici au reuşit să echilibreze valoarea vieţii fără putere, să fie un singur corp sub valuri sau un popor întreg, deşi ei au judecat fără valoare; sau cu valoare, cea mai bună, un nasture.

The Pearl Button / “Secretul naturelui de sidef” a intrat în cinematografe pe 4 septembrie şi este distribuit în România de Asociaţia Culturală Macondo.

Poster:

The_Pearl_Button_1440151461_2015

Trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.