TNT, brandul pilot de divertisment al Turner Broadcasting System, va fi disponibil în România începând cu 6 octombrie, ca urmare a repoziţionării TCM. Noul post de televiziune pune la dispoziția telespectatorilor filme de înaltă calitate, dar și producții originale TNT. Din octombrie, postul de televiziune aduce pe micile ecrane seriale ca „Ultima Navă” și „Crimă cu premeditare”.

Ca o evoluție a brandului TCM, noul post de televiziune TNT va îmbogăţi experienţa telespectatorilor, oferind filme de înaltă calitate ce vor aduce o doză și mai mare de entuziasm și divertisment. Postul de televiziune le va oferi românilor nu numai o selecţie de filme de succes create de compania soră, Warner Bros., dar şi seriale în premieră absolută, marca TNT.

Încă din prima săptămână, telespectatorii se vor putea bucura de două premiere: serialul „Crimă cu premeditare” va putea fi urmărit din 6 octombrie, de luni până vineri, de la 15:00, iar în fiecare duminică, de la ora 22:00, telespectatorii vor putea urmări serialul „Ultima Navă”.

„Crimă cu premeditare” urmărește povestea a doi detectivi, Terry English (Taye Diggs) și Hildy Mulligan (Kathleen Robertson), care trebuie să investigheze o serie de crime bizare comise în San Francisco.

Din 11 octombrie, TNT va prezenta cea mai de succes dramă, „Ultima Navă”. Producătorul Michael Bay îi aduce în rolurile principale pe Eric Dane, Rhona Mitra și Adam Baldwin. Misiunea lor este simplă: să găsească un antidot, să oprească răspândirea virusului și să salveze lumea. Când o pandemie fără precedent ucide 80% din popolația planetei, echipajul unei nave trebuie să găsească soluţia pentru a salva omenirea de la dispariție.

Pe lângă aceste seriale, telespectatorii se pot bucura de filme apreciate și îndrăgite precum: „Înapoi în viitor”, „Mad Max”, „Batman”, „Hannibal”, „Închisoarea îngerilor”, „Marele Lebowski”, „8 Mile”, „Parfum de femeie”, „Interviu cu un vampir” etc.

Printre premierele care vor avea loc la TNT în acest an se numără serialul „Dincolo de moarte” și „Mob City”, iar în 2016, TNT va lansa încă două seriale: „Asediu din ceruri” și „Agent X”.

Lansarea TNT este sprijinită de toți partenerii majori de distribuție din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.