Și iată cum începe a șasea ediție a festivalului ce aduce atmosfera din preajma Mării Ligurice mai aproape de noi. Am pășit printre voluntari abili și gata să sară la datorie, hipsteri edgy, bătrânei cu mâinile pline de același pliant-program, regizori, producători, actori, precum și diverse personalități cu un nume puternic clădit în subculturile bucureștene și m-am așezat pe rândul opt din sala cinematografului Studio. Allez!

1Pelicula pe care mi-am ales-o ca start al acestui eveniment se numește ”Un etaj mai jos” și-i aparține lui Radu Muntean (Marți, după Crăciun, Furia, Hârtia va fi albastră). A avut premiera la Cannes, unde, după cum ne-au spus scenariștii în scurta sesiune de Q&A ce a survenit proiecției – același Radu Muntean alături de Alexandru Baciu, a fost primit cu interes, ridicări din sprâncene și multe aplauze.

Posibil ca impactul filmului să nu fie resimțit în același fel în sălile de cinema românești față de cum a fost/este/va fi în cele din afara granițelor. Nu de alta, dar în fiecare dintre noi a înmugurit, mai mult sau mai puțin vădit, un Pătrașcu. E specific naturii românești. ”Lasă-mă să te las” sau mâinile puse voit la ochi. Un etaj mai jos vorbește despre drama (!) unui familist bucureștean care se lasă prins în pânza de păianjen țesută de un aparent scandal între doi amanți.

Personajul lui Teodor Corban dă în incipit impresia că-și trăiește viața pentru a o scoate la capăt. Are o soție cu care se poate măsura-n intelect, un fiu somnambul exagerat de atașat de jocurile video și un cățel pe nume Jerry – adio Max și Azorel. Își iubește mama și are grijă de ea. După orele deloc stresante petrecute la muncă, se întâlnește regulat cu rudele și prietenii săi cu ocazia unei aniversări sau a unui Champions League. E la cură, aleargă cu Jerry în parc zilnic și se hidratează ca la carte.

Ei, zidul acesta domestic-conformist se prăbușește odată cu cărarea pe targă afară din complexul de locuințe a corpului lipsit de viață ce aparținea unei vecine de-a lui Pătrașcu. Ionuț Bora, Oxana Moravec, chiar și Paul Ipate într-un rol secundar și restul echipei alcătuiesc un întreg bine gândit. Sociopatia se poate citi cu ușurință în ochii personajului lui Iulian Postelnicu, Vali Dima, păstrându-și-o intactă pe tot parcursul dublelor pe care, susține el, prin intermediul răbdării mult încercate a oamenilor din spatele camerelor, le-a putut trage.

Povestea se învârte în jurul nerecunoașterii unei legi etice din viața socială a unui individ din societatea actuală și regretul, cât și pericolul cu care va sta față în față în urma alegerii făcute. Românul zice că ”ignorance is bliss”, da’-și cam sapă singur groapa când încalcă niște cutume nescrise ale domicilierii într-un bloc. În final, oricâte scări ar urca, oricât ar alerga pentru clemență într-o lume a unui Dumnezeu uitat, protagonistul ar ajunge constant unde timpul a stat în loc pentru el, respectiv un etaj mai jos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.