RAISA, în regia lui Pavel Cuzuioc (Doina Groparilor), a fost selectat în cadrul secțiunii competiționale de scurtmetraje a Festivalului Internaţional de Film de la Cottbus (3-8 noiembrie 2015) și în competiția internațională a Festivalului Internațional de Scurtmetraj Sleepwalkers (17 – 21 noiembrie 2015), în cadrul Tallinn Black Nights Film Festival.

Din distribuție fac parte Cristina Flutur (După Dealuri) și Maria Sagaidac. Scenariul este semnat de Pavel Cuzuioc, iar Michael Schindegger este directorul de imagine.

Proiecția filmului va avea loc la Cottbus în data de 6 noiembrie, ora 19.00, la Weltspiegel Cottbus.

Scurtmetrajul de ficțiune RAISA este o producție independentă (Moldova-Austria), realizată cu multă pasiune de către regizor și întreaga echipă a filmului. La baza scenariului stă proza scurtă, inspirată din fapte reale, scrisă de Aurelia Zavtoni. Filmările pentru RAISA au durat 5 zile și s-au desfășurat în ianuarie 2015, în locații din Chișinău si suburbii. Post-producția filmului a fost realizată la Viena, Austria.

Sinopsis:

Moldova. Într-o zi de iarnă, Raisa călătorește spre Chișinău, în speranța de a găsi ceva ce i-ar putea schimba viața.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.