Mon Roi nu e nici mai mult, nici mai puțin decât o odisee vibrantă unde totul este trăit cu o intensitate ce depășește limitele normalului pentru mintea și sufletul protagonistei.

La bază, întreg periplul mi-a dat impresia unei adaptări după o carte ce o ridici de pe raftul cu romanțe: ea, o fată, femeie în devenire, dornică de apusuri petrecute pe nisipul ce-i zgârie tălpile, iubitoare de sunete asurzitoare și lumini pluricrome ce i se plimbă pe corp în timp ce-l mișcă-n sincron cu muzica pe care o îngână și chiar și cântă în mod nerușinat, deși e conștientă că talentul muzical a refuzat să o viziteze. Și atunci l-a întâlnit pe el.

mon roi2

Cu riscul de a mă aventura în siropos și clișeic, mai știți cum circula pe Facebook citatul ăla scos din Literary Sexts referitor la faptul că autoarea/eul poetic (amin, clasa a doișpea) își dădea seama cum de uraganele sunt botezate după oameni? Eh, cam așa stă treaba și cu Giorgio Milevski (Vincent Cassel as dapper as ever) – un om de afaceri/bucătar/clubtrotter/iubitor de bun gust, femei, copii și băutură, combinația fatală ce o dă pe spate pe Marie Antoinette, zisă și Tony (Emmanuelle Bercot, care, a propos, a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță într-un rol principal la Cannes, unde ea însăși a mai participat ca regizor cu pelicula La tête haute; peliculă despre care ne-a vorbit de altfel înainte de proiecția oficială în cadrul Les Films. Și ca să închei această mult prea lungă paranteză, da, ați citit bine, Bercot a fost unul dintre mulții invitați care ne-au onorat cu prezența datorită remarcabilei echipe Les films de Cannes à Bucarest) și, nu în ultimul rând, catalizatorul în sine al întregii acțiuni.

mon roi3

Tony și Giorgio. Giorgio și Tony. Mereu Giorgio și Tony. De ce ocupă el poziția de căpătâi? Deoarece pare că viața ei a așteptat, ba chiar tânjit după acest moment, acest moment în care nu s-au aprins luminile, ci s-au stins și altceva a început a prinde contur în întuneric. Deși este chiar Ea, într-adevăr, cea care îl abordează într-o seară ca oricare alta într-un club de noapte ca oricare altul prin învierea unei amintiri pe care numai ea o menținuse vie în sertarul cu #băieți care nu au fost niciodată liberi pentru mine în facultate, El setează ritmul în care evenimentele din existența ei vor curge de-acum încolo. Asta, bineînțeles, până când se rupe gheața subțire pe care cei doi mergeau și realitatea mult prea crudă, cât și adevărul despre celălalt îi lovesc din plin.

mon roi4

”Mă, dar e doar o altă poveste dramatică de care ne-am săturat cu certuri și povești ireale!” Exact elementele astea constituie baza subiectului, nimic de contestat aici. Însă strălucirea stă în elementele pe care Maïwenn, regizorul, și Etienne Comar, scenaristul, le-au împletit cu ordinarul atât de delicat și abil, încât nu poate fi chiar atât de facil pentru ochiul liber să pătrundă în lumea lui Tony, ce îl percepe pe omul de lângă ea ca un rege, deși tot ea este cea care poartă numele unei faimoase regine a Franței. 

Mon Roi este realmente un festin regal pentru cei ce-și doresc să-și clătească ochii (la propriu și la figurat) cu o dramă ce a meritat să fie premiată la Cannes.

LĂSAȚI UN MESAJ