În “Room” e vorba despre o mamă și copilul ei; un subiect nu poate fi mai simplu de atât. Și cu toate acestea, arată cum ce vedem pe micile ecrane la ore fixe știrbește din veritabilul bagaj emoțional pe care îl cară unele știri, prea dureros de ireale pentru a fi adevărate.
Regizor: Lenny Abrahamson
Scenariu: Emma Donoghue (carte), Emma Donoghue
Gen: Dramă
Lansare: 25 noiembrie 2015 (US)
Durata: 1h 58m
Studio: A24
Distribuitor: –
Clasificare: I.M.
Actori:
Brie Larson … Ma
Jacob Tremblay … Jack
Sinopsis:
După ce Jack (un puști de 5 ani) și mama sa scapă dintr-o locație izolată – singura cunoscută de Jack – acesta face o descoperire uluitoare: lumea exterioară.
Recenzie:
Lenny Abrahamson, cunoscut deja pentru ”Frank” sau ”What Richard did”, ne aduce pe marile ecrane povestea ce precedă subiectul unei știri prezentate în cinci minute în buletinul de la orele 20.
O mamă și un fiu sunt ținuți împotriva voinței lor într-un spațiu izolat de lume, iar între acei patru pereți cei doi se regăsesc în negocieri permanente pentru viața lor. Brie Larson (Trainwreck, 21 Jump Street) face rolul carierei sale de până acum ca Ma, muncind cu sârguință pentru a-l menține constant activ pe Jack (Jacob Tremblay), un puști carismatic și sagace, din perspectiva căruia privim evoluția firului narativ.
Prin vizionarea filmului asistăm cu adevărat la un copil care face primii săi pași. Cinematografia și montajul accentuează schimbările dramatice pe care Jack, în special, le are de înfruntat pentru a percepe noua viață din tot ceea ce îl înconjoară. Discrepanța dintre cele două lumi, precum și trecerea dintr-una în alta se face prin uzitarea culorilor închise, monotone, cadrelor close-up pentru a reliefa intimitatea familiară, dar limitată, pe care Room o oferă; în cealaltă parte, prin cadrele luminoase filmate ”wide-angle” observăm vastitatea mediului necunoscut resimțită de Jack în afara așa-zisului său adăpost.
Momentele de tensiune post-Room relevă rănile adânci lăsate de viețuirea în acea magazie, fapte prezentate tot prin jocurile de lumină: tonurile neutre, stătute revenind în ambianța caldă a lumii adevărate. Desigur, fără impresionanta interpretare a lui Larson la cei 26 de ani ai său, capabilă să surprindă veritabil trauma și emoțiile trăite de orice mamă pusă în situația ei și a remarcabilului Tremblay, care avea numai șapte ani pe platourile de filmare, Room nu ar mai fi fost acum în cursă pentru trei Globuri de Aur sau două premii SAG, iar lista poate continua.
Deși castul se bucură de nume precum Joan Allen, în rolul bunicii Nancy sau William H. Macy ca bunicul Robert, în lumina reflectoarelor stă nimeni altul decât Jacob Tremblay, istovitor de onest în jocul său. Jack face din Ma unica sa linie de supraviețuire, aceeași Ma care-și dedicase lui anii petrecuți între patru pereți, iar acum, când ea își impune să învețe să se descurce cu fricile dobândite și să trăiască în continuare tot pentru doi, Jack trebuie să învețe lumea pe cont propriu. Ca dovadă avem și scena finală, cea care completează un cerc perfect și încheie un capitol ce necesită uitat.
Filmul în sine adoptă un subiect confortabil, unul care, pus în scenă fără cusur, i-ar aduce fără îndoială recunoaștere – și asta nu e neapărat ceva rău; au mers la sigur și bine au făcut, fiind încununat de convingerea cu care se prezintă, dar și de apelul subtil, elegant la mila și simpatia noastră.
În “Room” e vorba despre o mamă și copilul ei; un subiect nu poate fi mai simplu de atât. Și cu toate acestea, arată cum ce vedem pe micile ecrane la ore fixe știrbește din veritabilul bagaj emoțional pe care îl cară unele știri, prea dureros de ireale pentru a fi adevărate.
Poster:
Trailer:
