În weekend-ul dinaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 88-a ediție a premiilor Oscar, șase dintre producțiile propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate la Cinema Union din București. Printre filmele care vor rula pe 8, 9 și 10 ianuarie 2016 se numără două dintre peliculele aflate pe lista scurtă la premiile Academiei Americane de Film: Mustang, propunerea Franței, și comedia Le tout nouveau testament, care reprezintă Belgia. În program intră și multi-premiatele Aferim!, propus la Oscar de România, The Assassin (Taiwan), Rams (Islanda) și Arabian Nights Vol. 2 – The Desolate One (Portugalia).

Nominalizările la Oscar vor fi anunțate pe 14 ianuarie, iar gala decernării trofeelor va avea loc pe 28 februarie.

Biletele pentru proiecțiile din weekend-ul 8 – 10 ianuarie vor fi puse în vânzare la casieria Cinema Union (Str. Ion Câmpineanu, nr.21) începând cu miercuri, 6 ianuarie. Prețul unui bilet este de 10 RON. Casa de bilete este deschisă între orele 10:00 – 20:00.

Program

CINEMA UNION, 8-10 ianuarie 2016

Vineri, 8 ianuarie

19:00 Aferim!, de Radu Jude (2015, 105′)

21:00 Arabian Nights Vol. 2 – The Desolate One, de Miguel Gomes (2015, 132′)

Sâmbătă, 9 ianuarie

17:00 Arabian Nights Vol. 2 – The Desolate One, de Miguel Gomes (2015, 132′)

19:30 The Assassin, de Hou Hsiao-Hsien (2015, 104′)

21:30 Mustang, de Deniz Gamze Erguven (2015, 97′)

Duminică, 10 ianuarie

17:00 Mustang, de Deniz Gamze Erguven (2015, 97′)

19:00 Rams, de Grimur Hakonarson (2015, 93′)

21:00 Le tout nouveau testament, de Jaco Van Dormael (2015, 113′)

Evenimentul este organizat de Asociația Cinemascop și Voodoo Films.

Filmele The Assassin și Le tout nouveau testament sunt distribuite de Independența Film. Mustang și The Arabian Nights sunt distribuite în România de ViTo Film, iar Aferim!, de Parada Film.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.