Începând de vineri, 22 ianuarie, şi până joi, 28 ianuarie, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte evenimentul Săptămâna Filmului Francez, organizat de Arhiva Naţională de Filme a României împreună cu Centrul Naţional al Cinematografiei din Franţa şi Federaţia Internaţională a Arhivelor de Film, în colaborare cu Ambasada Franţei şi Institutul Francez. În fiecare seară, la Cinemateca Eforie este prezentat un titlu de referinţă al istoriei cinematografului francez (printre cele şapte filme se află şi o coproducţie franco-română), fiecare într-o copie recent restaurată (peliculă 35mm). Invitat special al evenimentului este Eric Le Roy, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Arhivelor de Film (FIAF), care participă la spectacolul de gală de pe 22 ianuarie, precum şi la proiecţia de pe 23 ianuarie. Accesul spectatorilor la Săptămâna Filmului Francez este liber.

 Programul evenimentului:

Vineri, 22 ianuarie:

19:00 MIRACOLUL LUPILOR / LE MIRACLE DES LOUPS

Sâmbătă, 23 ianuarie

19:00 BANII / L’ARGENT

Duminică, 24 ianuarie

19:00 CRIZA S-A SFÂRŞIT / LA CRISE EST FINIE

Luni, 25 ianuarie

17:00 HANUL ROŞU / L’AUBERGE ROUGE

Marţi, 26 ianuarie

19:00 CODIN / CODINE

Miercuri, 27 ianuarie

19:00 ARMATA UMBRELOR / L’ARMÉE DES OMBRES

Joi, 28 ianuarie

19:00 BLUES-UL DE SUB PIELE / LE BLUES ENTRE LES DENTS

Detalii filme:

 Vineri, 22 ianuarie

19:00 MIRACOLUL LUPILOR / LE MIRACLE DES LOUPS

Producţie Franţa, 1924, 131 min., 35mm, copie restaurată

Inserturi în franceză, subtitluri în română

Film mut cu acompaniament muzical, film de aventuri, film istoric, adaptare după romanul omonim al lui Henry Dupuy-Mazuel

Producţie: Société des Films Historiques

Regia: Raymond Bernard

Cu: Jean-Emile Vanni-Marcoux, Charles Dullin, Yvonne Sergyl, Romuald Joubé, Armand Bernard, Ernest Maupain, Fernand Mailly

Acompaniament muzical live la pian de Cătălin Răducanu

Spectacol de gală în prezenţa lui Eric Le Roy, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Arhivelor de Film (FIAF)

Sinopsis:

În 1461, după moartea lui Carol al VII-lea, „delfinul” Ludovic urcă pe tronul Franţei. Însă luptele feudale îi pun domnia în pericol. Ducele de Burgundia îşi conduce armata împotriva celei regale. Îndrăgostit de Jeanne Fouquet (viitoarea Jeanne „Hachette”), o apropiată a regelui, Robert Cottereau i s-a alăturat fratelui său de lapte, Carol Temerarul, care luptă în tabăra adversă. În timp ce regele încearcă să aplaneze conflictul, zvonuri îi pun la îndoială loialitatea. Însărcinată să-i aducă lui Carol dovada bunăvoinţei suveranului, Jeanne este atacată de oamenii seniorului de Châteauneuf. Ea este salvată de o haită de lupi, care o protejează. Bătălia finală se dă la Beauvais. Robert o răneşte, fără să vrea, pe Jeanne şi îl ucide pe seniorul de Châteauneuf. În cele din urmă, armata lui Ludovic al XI-lea obţine victoria, iar Robert şi Jeanne îşi pot trăi povestea de dragoste.

 Sâmbătă, 23 ianuarie

19:00 BANII / L’ARGENT

Producţie Franţa, 1929, 166 min., 35mm, copie restaurată

Inserturi în franceză, subtitluri în română

Film mut cu acompaniament muzical, dramă, film romantic, adaptare după romanul omonim de Émile Zola

Producţie: Cinémondial, Cinégraphic

Regia: Marcel L’Herbier

Cu: Brigitte Helm, Marie Glory, Pierre Alcover, Yvette Guilbert, Alfred Abel, Henry Victor, Pierre Juvenet, Antonin Artaud

Acompaniament muzical live la pian de Cătălin Răducanu

Proiecţie specială în prezenţa lui Eric Le Roy, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Arhivelor de Film (FIAF)

Sinopsis:

Nicolas Saccard, directorul Băncii Universale, şi bancherul Alphonse Gunderman se înfruntă, prin firme interpuse, pentru puterea pe care ţi-o oferă banii. După ce unul dintre oamenii săi este falimentat de Gunderman, Saccard încearcă să se răzbune. El se asociază cu aviatorul Jacques Hamelin, pe care i-l prezentase jurnalistul Huret, în organizarea unui raid Franţa-Guyana destinat testării unui nou carburant. Saccard vizează, astfel, controlul mondial al petrolului. Dar el o râvneşte şi pe soţia lui Jacques, Line, pe care următoarea plecare a aviatorului o devastează. Cu toate aceste, Saccard rămâne ataşat de baroana Sandorf, care, deşi îi datorează averea, va fi folosită împotriva sa de către Gunderman. Saccard profită de incertitudinile zborului şi provoacă artificial o criză bursieră. Totodată, el îşi măreşte presiunea pe care o exercită asupra lui Line. În cursul unei serate, el o molestează şi apoi îi declară amorul său. În Guyana, Jacques Hamelin suferă de anemie şi îşi pierde treptat vederea. Line îl reclamă pe Saccard pentru falsificare de cont, dar el îi opune compromiterea lui Jacques, iar baroana o împiedică să tragă asupra lui. Lire îşi vinde titlurile, apoi toate activele bursiere. Saccard este oprit de Jacques, revenit acasă. Gunderman va prelua Banca Universală. Jacques este achitat. În celula sa, Saccard concepe noi planuri.

 Duminică, 24 ianuarie

19:00 CRIZA S-A SFÂRŞIT / LA CRISE EST FINIE

Producţie Franţa, 1934, 79 min., 35mm, copie restaurată

Versiune franceză, subtitluri în română

Comedie muzicală, adaptare după o proză de Frédéric Lohner şi Curt Siodmak

Producţie: Nero-Film AG

Regia: Robert Siodmak

Cu: Albert Préjean, Danielle Darrieux, Marcel Carpentier, Pedro Elviro, Paul Velsa, Paul Escoffier, Milly Mathis

Sinopsis:

După un turneu modest în provincie, membrii unei trupe mici decid să meargă la Paris pentru a-şi încerca norocul. Ei eşuează într-un teatru dezafectat, iar pianistul Marcel decide să gestioneze situaţia. El vrea să monteze un spectacol de revistă optimist, care se va numi „Criza s-a sfârşit”. Cu mijloacele pe care le au la îndemână, fiecare trece la realizarea decorurilor şi a costumelor. Bernoullin, un negustor de piane, profită de situaţie pentru a-şi ceda unul dintre modelele sale cu condiţia ca Nicole, drăguţa lui Maurice, să-şi petreacă seara cu el. Cum ea îi refuză avansurile, Bernoullin încearcă să împiedice desfăşurarea repetiţiilor închiriind teatrul. Atunci când totul pare compromis, Maurice decide să-l sechestreze pe Bernoullin şi să devanseze data primei reprezentaţii.

Luni, 25 ianuarie

17:00 HANUL ROŞU / L’AUBERGE ROUGE

Producţie Franţa, 1951, 104 min., 35mm, copie restaurată

Versiune franceză, subtitluri în română

Comedie neagră

Producţie: Memnon Films

Regia: Claude Autant-Lara

Cu: Fernandel, Françoise Rosay, Julien Carette, Marie-Claire Olivia, Jacques Charon, Nane Germon, Andrée Vialla

Sinopsis:

În secolul al XIX-lea, soţii Martin îi asasinează pe călătorii care opresc la hanul lor, cu complicitatea servitorului lor, Fétiche, şi a fiicei lor, Mathilde. Într-o seară de iarnă, o diligenţă plină de călători înstăriţi poposeşte la han pentru o noapte. Mathilde se grăbeşte să ascundă ultimul cadavru sub un om de zăpadă, înainte de împărţirea camerelor. Sosesc un călugăr hămesit şi novicele Janou. Ca de obicei, Pierre Martin se pregăteşte să-i ucidă pe noii clienţi, când se ciocnește de fiica sa, amorezată de junele novice, apoi de nevasta sa, pentru care omorârea unui călugăr ridică o problemă morală. Mai mult, cuprinsă de remuşcări, doamna Martin îi mărturiseşte 20 de ani de crime monahului, care, neputând să divulge secretele confesiunii, îşi va petrece noaptea încercând să salveze vieţile călătorilor.

 Marţi, 26 ianuarie

19:00 CODIN / CODINE

Coproducţie Franţa-România, 1963, 98 min., 35mm, copie restaurată

Versiune franceză, subtitluri în română

Dramă, adaptare după romanul lui Panait Istrati

Producţie: Studioul Cinematografic Bucureşti, Como Films, Les Films Tamara, Unifilm

Regia: Henri Colpi

Cu: Alexandru Virgil Platon, Răzvan Petrescu, Françoise Brion, Nelly Borgeaud, Maurice Sarfati, Germaine Kerjean, Eliza Petrăchescu, Dorin Dron, Victor Moldovan, Mihai Mereuţă, Mihai Fotino

Sinopsis:

La începutul veacului trecut, micul Adrian şi mama sa, Joiţa, se mută într-un mizerabil cartier brăilean, Comorofca, pe malul Dunării. Adrian leagă prietenie cu vecinul său, uriaşul Codin, un fost condamnat care terorizează cartierul. El ucisese un om într-o criză de gelozie. Codin îl ajută pe copil să cunoască greutăţile vieţii, dar dovedeşte şi o mare generozitate faţă de Adrian. Cei doi devin fraţi de cruce. Codin se poartă brutal cu mama sa, Anastasia, căreia îi reproşează că l-a exploatat de mic şi îşi reclamă drepturile. O epidemie de holeră îi decimează pe locuitorii Brăilei. Codin, amanta sa Irina, tovarăşul său Alexe, Joiţa şi Adrian părăsesc oraşul. Codin o salvează pe mama lui Adrian, care dă semne de îmbolnăvire, şi descoperă apoi că Irina l-a înşelat cu Alexe.

Filmul a obţinut premiul pentru Cel mai bun scenariu (Dumitru Carabăţ, Henri Colpi şi Yves Jamiaque) şi Marele Premiu Tehnic (Henri Colpi) în competiţia Festivalului de la Cannes.

Miercuri, 27 ianuarie

19:00 ARMATA UMBRELOR / L’ARMÉE DES OMBRES

Coproducţie Franţa-Italia, 1969, 144 min., 35mm, copie restaurată

Versiune franceză, subtitluri în română

Dramă, film de război, adaptare după romanul cu acelaşi titlu al lui Joseph Kessel

Producţie: Les Films Corona, Fono Roma

Regia: Jean-Pierre Melville

Cu: Lino Ventura, Simone Signoret, Paul Meurisse, Jean-Pierre Cassel, Paul Crauchet, Christian Barbier, Claude Mann

Sinopsis:

În 1942, sub Ocupaţie, gaullistul Philippe Gerbier este închis într-un lagăr. În timp ce-şi pregăteşte evadarea împreună cu un tânăr comunist, el este ridicat de Gestapo pentru a fi dus la cartierul general de la Hotelul Majestic din Paris. Gerbier reuşeşte să scape şi, la Marsilia, se reuneşte cu membrii reţelei sale – Félix, „Bizonul” şi „Masca” –, pentru a-l executa pe trădătorul care denunţase un grup al Rezistenţei. Ulterior, Félix îi propune unui prieten, Jean-François Jardie, să li se alăture. Acest din urmă primeşte misiunea de a-i livra, la Paris, un transmiţător lui Mathilde, o personalitate importantă a Rezistenţei. El profită de ocazie pentru a-şi vizita fratele Luc, un filosof burghez a cărui aparentă resemnare n-o împărtăşeşte. O nouă misiune urmează să trimită opt agenţi la Londra, printre care Gerbier şi conducătorul din umbră al Rezistenţei…

Joi, 28 ianuarie

19:00 BLUES-UL DE SUB PIELE / LE BLUES ENTRE LES DENTS

Producţie Franţa, 1973, 88 min., 35mm, copie restaurată

Versiune engleză, subtitluri în franceză şi română

Film documentar, film muzical

Producţie: Neyrac Films

Regia: Robert (Roviros) Manthoulis

Cu: Amelia Cortez, Roland Sanchez, Onika Lee, B.B. King, Brownie McGhee, Sonny Terry, Mance Lipscomb, Robert Pete Williams, Water ‘Fury’ Lewis, Roosevelt Sykes, Junior Wells, Buddy Guy

Sinopsis:

Un tânăr cuplu, Freddy şi Hattie, trăieşte în ghetoul unui oraş american, la mama lui Freddy. După cinci ani petrecuţi în închisoare, acesta nu poate să-şi găsească de lucru, din cauza cazierului. Reuşeşte să câştige nişte bani făcând trafic mărunt cu droguri, dar soţia sa, manichiuristă, este obligată să-l întreţină. Între ei, disputele sunt frecvente, iar Hattie, vlăguită, se lasă sedusă de un muzician. Bătrâna mamă a lui Freddy asistă resemnată la drama familială. Ea îşi evocă trecutul de pianistă la New York, înainte de închiderea cluburilor de noapte şi înainte ca ea însăşi să fi ajuns la închisoare. Din pianul ei dezacordat, ea scoate notele ce exprimă blues-ul pe care tânărul cuplu îl trăieşte sub ochii ei. Ce este blues-ul, asta explică, prin cuvinte şi sunete, mai mulţi interpreţi experimentaţi. Blues-ul, „imitaţia cea mai apropiată de vocea umană”, reprezintă expresia lucrurilor simple pe care le trăim: femeia care ne-a părăsit, banii cărora le ducem lipsa, whisky-ul şi visele sale, revolta negrilor, pofta de viaţă etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.