Deadpool – Recenzie

3
8390
Ascultă acest articol


Supranumit “mercenarul cu gură mare”, Deadpool obține, în urma unui experiment militar care dorea să redea abilitatea de regenerare rapidă a lui Wolverine, puteri incredibile (invulnerabilitatea la puteri telepatice și telekinezice, rezistența la droguri și toxine, dar și prelungirea vieții grație puterilor de refacere ale organismului său). Acestea vin, însă, și cu unele inconveniente: instabilitatea psihică și un fizic desfigurat.

Regizor: Tim Miller

Scenariu:Rob Liefeld, Fabian Nicieza

Gen: Acțiune, Aventură, Sci-Fi

Lansare: 12 februarie

Durata: 108 min

Studio: Marvel Enterprises, TSG Entertainment, Twentieth Century Fox

Distribuitor: Odeon Film

Clasificare: N.15

Actori:

Ryan Reynolds … Wade/Deadpool
Morena Baccarin … Vanessa
Stefan Kapicic … Colossus
Ed Skrein … Ajax

Sinopsis:

Supranumit “mercenarul cu gură mare”, Deadpool obține, în urma unui experiment militar care dorea să redea abilitatea de regenerare rapidă a lui Wolverine, puteri incredibile (invulnerabilitatea la puteri telepatice și telekinezice, rezistența la droguri și toxine, dar și prelungirea vieții grație puterilor de refacere ale organismului său). Acestea vin, însă, și cu unele inconveniente: instabilitatea psihică și un fizic desfigurat.

Recenzie:

— ATENȚIE! CONȚINE SPOILERE —

Este o lume nebună, nebună…

dar el e și mai nebun!

Salutare “tovarăși cinefili”!

Dacă până acum nu eram convins că există oameni nebuni, acum m-am convins definitiv. Și nu mă refer la nebunii ăia ușori, ci la cei patologici. Personajul despre care o să vă vorbesc în rândurile care urmează, ce dă și numele filmului, a fost creat de doi nebuni, cel puțin așa cred eu. Cei doi sunt Fabian Nicieza şi Rob Riefeld, unul scriitor celălalt artist, dar nu vă grăbiți, înainte de a vorbi despre ei și despre creația lor, să vă spun câte ceva despre universul în care își arată veleitățile personajul nostru.

Marvel Comics este o editură de benzi desenate. A fost fondată la începutul anilor 1960. Scriitorii cei mai cunoscuți sunt Stan Lee și Steven Dikto. Printre cele mai cunoscute personaje Marvel se numără Omul Păianjen, X-Men, Fantastic 4, Captain America, Daredevil, Thor, Hulk, Iron Man. Datorită popularității lor, aceștia au apărut în filme sau seriale (inclusiv de animație). În 2009, The Walt Disney Company a cumpărat Marvel pentru 4.24 miliarde de dolari.

Acum să ne întoarcem la eroul nostru, și anume Deadpool, personaj creat de scriitorul Fabian Nicieza și artistul / scriitor Rob Liefeld, care apare pentru prima dată în The New Mutants #98, în februarie 1991. Conform datelor istorice nu se știe foarte multe despre Wade Wilson alias Deadpool.

deadpool-gallery-03Mama lui moare de cancer când acesta este foarte mic, iar tatăl lui (membru al armatei) îl abuzează fizic. În adolescenţă, Wade devine un delincvent numai pentru a-şi enerva tatăl. Într-o noapte, în timp ce bea cu prietenii săi într-un bar, tatăl lui Wade îşi face apariţia pentru a-şi scoate fiul de acolo, dar totul se termină prost când unul din prieteni fură pistolul tatălui lui Wade şi îl omoară. După un scurt stagiu în serviciul militar, Wade îşi începe cariera de mercenar,  în ultimii ani de adolescenţă, acceptând să-i asasineze numai pe cei pe care consideră că trebuie să moară. De fiecare dată când eşuează într-o misiune, Wade îşi schimbă identitatea şi totodată înfăţişarea, cu ajutorul operaţiilor estetice.

Activează în Tengier, Maroc unde se îndrăgosteşte de o femeie pe nume Francie. După ce relaţia cu Francie se termină, Wade călătoreşte de-a lungul Asiei şi este angajat, în Japonia, de „the Boss”, un lord al crimei, ca să se infiltreze într-un ring de sumo-wrestling deţinut de rivalul lui criminal, Oyakata. Astfel, Wilson îşi petrece trei ani ca wrestler sub tutela lui Oyakata, iar între timp ajunge să se îndrăgostească de Sazae, fata mentorului său. Când Boss ordonă uciderea lui Oyakata, Wilson refuză să-şi ducă la bun-sfârşit sarcina, fapt ce duce la întoarcerea lui în Statele Unite. În America, Wilson cunoaşte o prostituată adolescentă, Vanessa Carlysle, de care se îndrăgosteşte. Amândoi visează la o viaţă mai bună împreună.

Wilson se angajează ca asasin în slujba intereselor Orientului Mijlociu iar misiunea lui este de a o ucide pe Althea – o englezoaică oarbă care lucrează pentru guvern, cunoscută sub numele de “Blind Al“. Ajuns în baza Zaire, Wilson îi omoară pe toţi cu excepţia lui Al care reuşeşte să fugă. Şefii lui Wilson vor să-l pedepsească pentru ratarea misiunii, aşa că ordonă uciderea Vanessei. Iubita lui Wide este salvată de Zoe Culloden, o angajată româncă de la firma interdimensională „Landau, Luckman, Lake, and LeQuare”. Culloden îl ţine pe Wilson sub supraveghere deoarece îl considera o ameninţare pentru omenire.

deadpool-326764l-1600x1200-n-cc4d97e3Aflând că are cancer, Wilson hotărăşte să se despartă de Vanessa gândindu-se că e inutil ca ea să mai stea cu cineva care e pe moarte. În Canada, Wilson mai are o speranţă la viaţă cu ajutorul Departamentului K – o ramură specială de dezvoltare a armelor din guvernul Canadian. Wilson devine un subiect de testare în ramura Departamentului K, în cadrul unui proiect comun al Statelor Unite şi al Canadei pentru îmbunătăţiri superumane – Programul Weapon X. Cancerul lui Wilson este ţinut temporar sub control prin implementarea unui factor de vindecare derivat de la alt agent din Departamentul K, aventurierul mutant Wolverine. În acest timp, Wilson activează sub acoperire într-o echipă alături de invulnerabilul Sluggo şi de cyborgii Kane şi Slayback. Şi Vanessa este acceptată în echipă după ce manifestă abilităţi mutante de deplasare, primind numele de Copycat. În timpul unei misiuni, Wilson îşi omoară coechipierul, pe Slayback. Ca urmare, Wilson este respins din programul Weapon X şi trimis în Ospiciu, locul unde sunt trimişi oamenii care eşuează în experimente.

Fără ştirea guvernului Canadian, pacienţii din Ospiciu deveneau subiecte experimentale ale doctorului Killebrew şi ale asistentului său sadic Ajax, cel care obişnuia să facă pariuri într-un „joc al morţii” pe şansele de supravieţuire ale pacienţilor. Killebrew îl transformă pe Wilson în experiment, pentru satisfacţia lui personală, şi îl supune la diverse torturi. Între timp, Wilson formează o alianţă cu Death, o entitate cosmică, pe care  o consideră un spirit înrudit. Puterea emoţională a lui Wilson în timpul experimentelor câştigă respectul şi admiraţia colegilor din Ospiciu. Pentru că Wilson îl ia în derâdere pe Ajax, asistentul se enervează şi, ca răzbunare, îi lobotomizează unul dintre prieteni. Death îl determină pe Wilson să-şi omoare prietenul pentru a-i curma suferinţa.

deadpool-gallery-04Sub regulile lui Killebrew, orice pacient care omora alt pacient trebuie executat, aşa că Ajax îi smulge inima lui Wilson şi îl lasă să moară, însă setea de răzbunare se dovedeşte a fi mai puternică decât moartea. Astfel, Wilson reuşeşte să-şi folosească pentru prima dată puterile vindecătoare şi îşi regenerează  inima, dar nu poate să-şi vindece şi cicatricile de pe corp. Wilson îl atacă pe Ajax şi îl ucide apoi îşi ia numele de DEADPOOL şi evadează împreună cu prietenii săi. După ce scapă din Ospiciu, Deadpool se întoarce la activitatea lui de mercenar independent, de data aceasta purtând un costum pentru a-şi proteja identitatea. Cariera lui de mercenar continuă şi îşi găseşte de lucru la Wilson Fisk, un cunoscut Kingpin al criminalilor. La un moment dat, în timpul unei misiuni se întâlneşte cu Wolverine care lucrează ca spion pentru guvernul Canadian. Între timp, Deadpool o prinde pe Blind Al şi o ţine prizonieră în casa lui. Al încearcă să evadeze de câteva ori, însă oricine o ajută să scape, moare. Fără nicio altă opţiune, Al  rămâne captivă. La câţiva ani după incidentul din Ospiciu, Deadpool caută o rezolvare pentru leziunile cauzate de Killebrew, aşa că se întoarce înapoi la guvernul Canadian unde este tratat de doctorul Walter Langkowski, marele Sasquatch al echipei Alpha Flight. Deadpool află că guvernul lucrează distonant la temperamentul lui, aşă că renunţă la ajutor. Angajat de genialul criminal cunoscut sub numele de Wizard, Deadpool greşeşte iniţial adresa, şi primeşte o misiune în care trebuie să se dea drept criminalul Hobgoblin.

Wizard îl contactează pe Deadpool ca să se alăture lui Taskmaster şi Constrictor, noii lui colegi criminali, formând împreună o versiune mai scurtă a echipei Fightful Four. Când misiunea aproape că eşuează, Deadpool urmăreşte să-şi revendice poziţia de asasin Kingpin, numai pentru a fi provocat de Bullseye, un alt coleg asasin. Deadpool începe să îşi petreacă timpul în HellHouse, locul unde se întâlnesc mercenarii şi unde Patch le atribuie misiuni. Acolo dă peste T-Ray, un vrăjitor asasin pe care imediat îl antipatizează.

El găseşte de muncă la Tolliver, negustorul de arme care călătoreşte în timp, unde se reîntâlneşte cu Sluggo şi Copycat. Fără ca Deadpool să ştie, Tolliver o trimite pe Copycat să se dea drept Domino, o mercenară mutantă. Deadpool îşi recrutează un furnizor de arme, pe Weasel, cu care devine foarte bun prieten. După o perioadă petrecută în slujba lui Tolliver, Deadpool este trimis să-l ucidă pe Cable, un soldat mutant din viitor care este de fapt tatăl lui Tolliver şi în al cărui companie Copycat se dă drept Domino. Totuşi, Deadpool este înfrânt de Cable şi noua lui armată, mutanţii antrenaţi cunoscuţi drept New Mutants. După ce Cable îi reorganizează pe New Mutants, transformându-i în X-Force, Tolliver este aparent ucis, în lupta cu ei, iar prin mercenarii săi porneşte în căutarea tehnologiei avansate pe care o lăsase în urmă. Participarea lui Deadpool la căutări este întreruptă de intervenţia neaşteptată a lui Slayback, însetat de răzbunare, care s-a reconstituit cibernetic după ce aproape a fost ucis de Deadpool. În timpul luptei, Copycat este rănită grav, iar Deadpool îşi sacrifică o parte din puterile sale de vindecare pentru a-i salva viaţa. La un moment dat, Deadpool o ajută pe Syrin, membră X-Force, luptând împreună împotriva lui Juggernaut şi al unchiului ei, Black Tom Cassidy, care l-au forţat pe doctorul Killebrew să lucreze în slujba lor. Deadpool începe să se ataşeze tot mai mult de Syrin, însă sentimentul nu e reciproc. Nesigur de ce simte,  Deadpool o caută pe Copycat numai ca să afle că aceasta se întâlneşte cu Kane. 

deadpool-movie

Ajuns să lupte cu Kane, cât şi cu Wolverine, care a fost trimis de un prieten comun să-l verifice pe Kane, Deadpool este răpit de brokeri informaţi care caută un remediu pentru Virusul Moştenit, însă Wolverine şi Maverick, un mercenar mutant, reuşesc să-l salveze.

Deadpool este abordat de Zoe Culloden din compania redenumită acum “Landau, Luckman, and Lake”. Ea consideră că Deadpool este destinat sa fie Mithras, cel care poate ajuta la trecerea Pamântului într-o epocă de aur. Sceptic, Deadpool ezită deoarece are parte de nişte eşecuri personale, incluzând înstrăinarea sa faţă de Weasel şi Blind Al. El speră că se va schimba, realizând gravitatea crimelor săvârşite. Deadpool  crede că se va simţi mai bine dacă acceptă oferta lui Culloden, dar se îngrozeşte când îşi dă seama că este predestinat să-l ucidă pe Tiamat, o posibilă ameninţare la sosirea lui “Messiah”. Deadpool îl omoară pe Messiah ştiind că nu va aduce niciodată pacea. Devenind tot mai pesimist, Deadpool hotărăşte să revină, din nou, la viaţa lui de mercenar. Tulburat de recentele evenimente, el cere ajutorul unui psihiatru, Doctorul Bong, care îl sfătuieşte să se lupte cu Wolverine pentru a-şi limpezi mintea.

Lupta pare să-l ajute oarecum, însă problemele revin când descoperă că Mercedes Wilson, soţia lui este în viaţă. T-Ray este responsabil pentru “învierea” ei, dându-se în acest timp drept Wade Wilson. Deşi T-Ray se aşteaptă ca Wade să fie distrus, Deadpool nu se lasă prea uşor afectat. După ce îl ameninţă cu răzbunarea, T-Ray dispare cu Mercedes. În timpul unei misiuni de asasinare, Deadpool se întâlneşte din nou cu Wolverine, care are o presimţire ciudată în legătură cu Vess. Ce-i doi luptă cu rudele răzbunătoare ale lui Vess, între timp se dovedeşte că acesta este vârcolac. În final, ambele tabere ajung să se despărtă în termeni buni. După câteva săptămâni, Deadpool caută un tratament pentru Siryn, care este rănită într-o misiune X-Force. După ce se aliază cu grupul misterios Watchtower, Deadpool îl capturează pe Wolverine în schimbul tratamentului pentru Siryn. Syrin se vindecă în timp ce Wolverine îi învinge pe răpitori.

Căutând un loc de locuit, Deadpool se mută cu prietenii lui mercenari, Titania şi Constrictor. Între timp, Titania se dovedeşte a fi Copcycat deghizată, iar apartamentul este distrus de Wizard şi Taskmaster deoarece amândoi doresc să se răzbune pe Deadpool. Noua lui locuinţă devine un depozit secret unde capătă un tânăr ca ajutor pe nume Kid Deadpool. Scopul băiatului  este, de fapt, răzbunarea pentru că Deadpool a ajutat la uciderea tatălui său, aşa că într-o zi îi aruncă depozitul în aer. Deadpool este urmărit de mutantul sălbatic Sabretooth care îi propune să i se alăture în programul Wapon X. Impresionat de îmbunătăţirile de vindecare, acceptă, însă descoperă că metodele organizaţiei au devenit mult prea sângeroase, chiar şi pentru el. După ce Copycat este omorâtă de Sabretooth, Deadpool îl înfruntă pe Director, pentru a folosi un mod de vindecare inversat până în punctul în care îşi pierdea din nou coeziunea fizică şi moare. Efectul încetinit al modului său îmbunătăţit de vindecare îl readuce pe Deadpool la viaţă, însă devine amnezic. Norocul face să-l întâlnească pe Wasel, datorită căruia îşi recapătă memoria, şi descoperă că alte patru persoane se dădeau drept Deadpool. Aceşti impostori fac parte din personalitatea lui datorită unui dispozitiv numit Gemini Star, controlat de duşmanul lui, T-Ray, care a fost angajat de răufăcătorul intergalactic Thanos.

Deadpool-Trailer

Thanos este îndrăgostit de Death şi este gelos pe relaţia lui Deadpool cu ea.T-Ray încearcă să distrugă fiecare aspect din personalitatea lui Deadpool, lăsându-i mintea goală. Deadpool distruge Gemini Star, care duce la fragmentarea unor parţi ale personalităţii lui şi sunt absorbite de T-Ray, provocându-i comă. Având o misiune împotriva familiei de criminali Four Winds, Deadpool îşi câştigă reputaţia de mercenar şi înfiinţează o companie numită DP, Inc., împreună cu partenera lui de afaceri, Sandi Brandenberg. Succesul lui durează puţin, până când Black Swan, un coleg asasin care, în realitate, el a fost cel care i-a ucis pe Four Winds, vrea răzbunare pentru realizarea falsă pretisă de  Deadpool. Cei doi bărbaţi au fost consideraţi morţi după o uriaşă confruntare în castelul din Germania a lui Black Swan. Swan îşi foloseşte puterile telepatice ca să administreze memoria şi aptitudinile amândurora, al lui şi al lui Deadpool, implementându-le în cadavrul subalternului său Nijo.

Deadpool cu puterile lui îl resuscitează pe Nijo, care este amnezic şi rănit grav. Nijo găseşte drumul spre apartamentul lui Sandi, iar aceasta crede că Nijo l-a vindecat pe Deadpool. Neavând cunoştinţe despre trecutul său, Nijo îşi ia numele de Alex Hayden, şi se alătură lui Sandi şi Taskmaster, în noul grup de mercenari, Agency X. Black Swan reapare în peisaj, împreună cu Deadpood, şi intenţionează să îi aducă pe toţi trei la condiţia lor normală. În timpul transferului, Swan îi trădează pe Nijo şi Deadpool, absorbindu-le abilitaţile şi obţine o putere imensă. Cu ajutorul prietenilor săi, Nijo rupe scutul telepatic, oprind astfel transferul. Agency X îi propune lui Deadpool să li se alăture dar refuză şi se întoarce la activitatea lui de mercenar independent. Deadpool este angajat de One World Church să fure virusul Façade de la Sunic Pharmacopeia în Germania. The Church vrea ca prin virus să transforme pe toate lumea în fiinţe cu pielea albastră, asemănătoare lor, dar planurile le sunt năruite de Cable. Aceasta este ultima misiune a lui Deadpool în care se întâlneşte cu Cable, însă soarta şi timpul îi poate aduce din nou împreună pe cei doi aventurieri.

Revenind la filmul nostru, regizat de Tim Miller, un debutant în ale filmelor hollywoodiene, cu buget mare, aș putea să îl rezum în doar câteva cuvinte și să spun doar atât demențial, dar aș fi egoist… nu-i așa?

Ryan Reynolds la superlativ

Ryan Reynolds își reia rolul, Deadpool, pentru a doua oară, după ce tot el l-a jucat și în X-Men Origins: Wolverine, și vă pot spune că este exemplar. După semi-eșecul cu Green Latern, Reynolds parcă, în pielea lui Deadpool, își joacă rolul vieții. Bine, trebuie să recunoaștem că este ajutat la greu de CGi, dar și-așa se vede the human touch semnată de Reynolds.

ryan-reynolds-deadpool-movie-image

Regizorul și șcenariștii au încercat și au și reușit să aducă pe marele ecran nebunia, glumele și arsenalul de țăcăneli ale personajului imaginat de Fabian Nicieza şi Rob Riefeld. De la primul cadru și până la ultimul, chiar și pe genericele de început și final, regăsim toate glumele, ironiile și injurăturile de rigoare, marca Deadpool. Filmul a fost catalogat ca interzis copiilor sub cinsprezece ani, și pe bună dreptate, dar ceea ce este paradoxal, ca de altfel și personajul, este faptul că toate scenele de violență, limbajul folosit în filmul de față, nu apar ca fiind exagerate, ba dimpotrivă, chiar echilibrate și absolut justificate de cursul firesc al acțiunii filmului. De la început și până la final râzi, nu cu lacrimi, dar cu poftă și nimic, după cum spuneam mai sus, nu este și nu pare a fi exagerat sau scos din context. Există și o chimie ciudată, dar foarte bine punctată între Reynolds și Morena Baccarin, ce o întruchipează pe Vanessa, iubita lui Wade. În același timp există și personajul negativ, Ajax, interpretat de Ed Skrein (dacă nu vă spune nimic numele, vă reamintesc că l-ați putut vedea în ultimul film din seria Transporter).

Dacă ați citit cu atenție până aici, o să vedeți că în istoria lui Deadpool, acest Ajax este altceva decât portretrizarea din film. Aici da, recunosc, scenariștii au schimbat puțin povestea lui Wade, dar nu cu mult. Este acceptabilă în contextul general al scenariului și implicit al filmului. Ceea ce a mai adus un plus este muzica aleasă și faptul că, atât regizorul, cât și scenariștii au decis ca spațiul-timp în care se derulează filmul să fie în zilele noastre. Ryan Reynolds & Co. au adus pe ecrane unul din cele mai iubite personaje din lumea Marvel, și dacă mă întrebați pe mine, au facut acest lucru cu brio. Este un film la care dacă te duci cu prietenii sau iubita (chiar îi poți face un cadou de Valentine’s Day), nu o să regreți, ba mai mult o să pleci cu zâmbetul pe buze. Filmul este un regal de umor negru marca Deadpool, violent, dar nu exagerat și plin de tot ceea ce ne doream să fie acest personaj venit din lumea benzilor desenate Marvel.

Acestea fiind zise, vă salut “tovarăși cinefili”, să vă curgă filme bune prin fața ochilor și ne auzim, în fiecare dimineață, de luni până vineri, de la 07:30, la Radio 1 România.

Filmul “Deadpool” este distribuit de Odeon Film şi va avea premiera pe 12 februarie 2016, fiind distribuit în format IMAX 2D.

Postere:

Deadpool - Recenzie

Trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.