Spectacolul imaginat, scris și adaptat de Vasile Toma, pe texte din folclor și pe texte scrise de mari oameni ai culturii românești, este un adevărat bulgăre de aur în cultura contemporană românească, bulgăre care nu trebuie pierdut sub nicio formă.
Regizor: Vasile Toma
Scenariu: Vasile Toma
Gen: Dramă
Lansare: 21 februarie
Durata: 60 min
Studio: Teatrul de sub Arțar
Clasificare: N.15
Actori:
Camelia Soare, Ilinca Toma, Andrei Mușat, Robert Cilingă, Alexandru Soare, Cristian Stan, Mihnea Vonica, Alexandra Coman, Karina Ionescu, Daniel Rotari
Sinopsis:
O poveste de când lumea despre noi și despre toate, într-un mănunchi de poezie populară, obiceiuri vechi, proverbe și zicători. Prezentarea vieții autentice a românului de rând.
Recenzie:
Străzile Bucureștiului, într-o duminică seara, pe la orele optspreze și treizeci, trecute fix, nu sunt aglomerate. Mă îndrept, la braț, cu o doamnă, soția mea, spre un loc în care se creează o lume, defapt nu o lume, ci un univers. E rece afară, totuși e o seară de primăvară timpurie și aerul rece ne îmbibă și ne grăbește pasul.
Undeva în București, într-o zonă veche, plină de istorii, unele mai vesele, altele mai triste, se află o casă, veche, bătrânească. Dacă treci pe lângă ea, cititorule, și nu ești atent, nici nu îți dai seama că acolo se află un teatru. Este vorba de Teatrul de sub arțar.
În seara asta am fost invitați să luăm parte la un spectacol de teatru și sincer să fiu nu știam la ce să ne așteptăm, nu de alta dar ceea ce ni s-a spus despre spectacol a fost doar este altceva și nimic mai mult.
Intrăm în locație, și primul sentiment este că parcă te duci la tine acasă, la o mamă, o bunică. Mesele din lemn maro, rotunde, vechi, îți dau senzația de rustic, de la țară. Da, ați citit bine, aici se stă la mese, se bea o cafea, se mănâncă poale’n brâu ca la mama acasă și se face artă.
Mesele sunt ocupate toate, sala este plină la refuz și tensiunea de dinaintea începerii spectacolului o tai cu cuțitul. Amfitrionul acestei seri, într-un moment de intimitate, chiar ne-a mărturisit că este foarte emoționat și că îi este puțin teamă de ce reacție o să avem noi, privitorii, unii avizați, alții doar simpli spectatori.
Amfitrionul acestei seri și, de altfel, și deținătorul locației în care ne aflăm, este actorul și regizorul Teatrului Nottara, Vasile Toma. Un om mic la statură, dar mare la suflet, și iată cum îl descrie Irina Zlotea:
”Vasile Toma este o personalitate artistică complexă, fiind profund pasionat de lumea teatrului. Actor la bază, experimentează cu fervoare regia şi lucrează asupra textului cu îndemânare. Întâlnirea sa cu scena a avut loc la Şcoala Populară de Artă din Reşiţa, unde a lucrat cu Vasile Nedelcu, apoi a urmat perioada de aur a Teatrului Studenţesc Podul. Acolo, sub benefica influenţă a lui Cătălin Naum a descoperit farmecul meseriei de actor. Romeo şi Julieta de William Shakespeare, Anonimul Veneţian de Giuseppe Berto, Equus de Peter Shafer, Ştefan Vodă de Barbu Ştefănescu Delavrancea sau Aventura japoneză, un text de teatru kabuki sunt câteva dintre spectacolele în care a jucat.
De-a lungul carierei sale a fost distribuit în montările unor regizori importanţi ai scenei româneşti, precum: Alexandru Tocilescu, Cătălina Buzoianu, Andrei Şerban, Radu Gabrea, Attila Vizauer, Radu Gabrea, Beatrice Bleonţ şi Mihai Lungeanu.
Dintre spectacolele în care a jucat, amintim: Preludiu la Electra, de Petre Dumitriu, Poate Eleonora, de Gellu Naum, Levantul, de Mircea Cărtărescu, Dumnezeu binecuvântează America, după Petre Barbu, Doamna Bovary sunt ceilalţi, de Horia Gârbea, Acolo, departe, de Mircea Ştefănescu, Nevestele vesele din Windsor, de William Shakespeare, Jocul de-a măcelul, de Eugène Ionesco. Câteva dintre spectacolele la care Vasile Toma a lucrat în dubla ipostază de regizor şi actor sunt: Comedie de modă veche, de Alexei Arbuzov, Eu, Însinguratul, după Eugène Ionesco, Tanţa şi Costel, de Ion Băieşu, Buzunarul cu pâine, de Matei Vişniec şi Păcală şi Popa, după Petre Dulfu. Alte spectacole în regia lui sunt: Un bărbat şi mai multe femei, de Leonid Zorin (TeatrulNottara), Smerita, după F.M. Dostoievschi (Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti), Hotel Grand la dispozitia dumneavoastra, de Mark Cammolleti (Teatrul G.A. Petculescu din Reşiţa), Stan Păţitul, după Ion Creangă, George Coşbuc şi Anton Pann (Teatrul George Ciprian din Buzău), O clipă de teatru, după David Mamet (Teatrul Merlin din Timişoara) La Teatrul Nottara a jucat în spectacolele Maria Callas – La divina, de Terrence McNally (regia: Radu Gabrea), Emanciparea prinţului Hamlet, de Alina Mungiu Pippidi (regia: Mihai Lungeanu) şiDoi tineri din Verona, de William Shakespeare (regia: Cătălin Naum).”
O carte de vizită impresionantă și de luat în seamă, nu de alta, dar omul acesta merită toate aprecierile pentru ceea ce face, atât pe scena Nottara, dar și aici, la Teatrul de sub arțar, loc unde nu joacă el, ci niște copii, dar despre actorii serii vorbim puțin mai târziu.
În calitate de regizor, domnul Vasile Toma mi-a marturisit, în curtea din Strada Traian, nr.147, la o ceașcă de vorbă, cum îmi place mie să spun, că ceea ce face aici este să-i facă pe copii, de la vârste fragede, să uite de Mall, de tablete, smartphone-uri și de alte lucruri de genul ăsta și să descopere în ei acea latură a frumosului, a neaoșului, a autenticului și, de ce nu, în ultimul rând dragostea față de teatru, față de cultură.
Într-o țară în care mediocritatea, kitch-ul, incultura guvernează, Vasile Toma tronează pe piedestalul culturii pure, autentice și cu blândețe, cu tărie, coloană vertebrală și pasiune îi învață pe copii dragostea de teatru, de cultură, de frumos.
”Când vezi câtă mediocritate există, încerci să faci ceva, să schimbi ceva. Și cum faci asta, prin cultură, prin artă, de orice fel!”, spune Vasile Toma cu pasiunea și cu ardoarea unui școlar și ochii lui mici dar aprigi ca niște făclii.
Același Vasile Toma a avut o idee, cum ar fi dacă acești copii ar pune în scenă, cu muncă, foarte multă muncă și ore la repetiții, un spectacol de teatru bazat pe folclorul românesc autentic, pe un text după înțelepciunea populară. Zis și făcut! A strâns o mână de copii, cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, de la liceeni la corporatiști, le-a pus pe masă un text, bine gândit, ales și cu un limbaj neaoș, românesc, adevărat, și i-a pus la treabă.
Orele de repetiții s-au derulat printre momentele de reală artă culinară, realizate tot de același Vasile Toma (da, ați citit bine, dânsul este și bucătarul locației, și credeți-mă, merită să mâncați măcar odată aici, a doua oară veniți singuri), și printre orele cănd Liliana Toma, soția, mai face un casting pentru un film, serial, reclamă.
Liliana Toma, în afară de locația unde ne aflăm, mai deține și o agenție de casting, este vorba de Central Casting Agency, și este una din cele mai serioase și cu un portofoliu de filme și seriale, demn de luat în seamă, ce se întinde pe parcursul a 12 ani bătuți pe muchie.
Dar să ne întoarcem la spectacolul nostru și să încerc, atât cât pot să vă descriu cu mici amănunte ce s-a întâmplat la această premieră.
Nu există gong, nu există cortină, există doar tu, spectatorul, și scena pe care actorii, ca trebuie să dăm Cezarului, ce e al Cezarului, și să recunoaștem că ei, acei copii sunt actori în adevăratul sens al cuvântului, cel puțin pentru cele aproximativ 60 de minute, cât durează spectacolul. Ești doar tu, paharul de suc sau ceașca de cafea și o cameră în fața ta ce are loc de scenă.
Aici tronează o perdea neagră înfiorător de neagră, parcă prevestind că ceva se întâmplă și nu curat, ca o premoniție a ce va să vină. Liniștea aia era tât de apăsătoare, încât auzi respirația vecinului de la masa alăturată și parcă tot crește și crește ca o bătaie de inimă.
Din liniștea aceea apăsătoare se auzi un glas, pe cât de cristalin, pe atât de impunător, iar cântul acela de jale îți dădea fiori pe șira spinării. Vocea aparține tinerei actrițe, de numai 16 ani, Ilinca Toma.
Îmbrăcată într-un costum popular, autentic, din zona Vrancea, Ilinca, sfâșietor, își cântă durerea și ne aduce în prim plan durerea unei fete lăsate singură de mândrul ei, dus la război, la un război fără cale de întoarcere. Totul începe cu un urlet al sufletului rănit, venit parcă de nicăieri în liniștea aceea de mormânt. Ilinca Toma, este o tânără domnișoară, în corpul căreia, aparent plăpând și firav stăruie o putere și un talent înnăscut. În afară de faptul că joacă, sub atenta îndrumare a tatălui ei, regizorul Vasile Toma, dar este și o voce deosebită.
Dacă ar fi să fac o comparație, aș spune că este undeva între Joan Baez și Janis Joplin. Momentul apariției în fața spectatorilor a fost unu de transpunere, de schimbare totală, de la gingașa făptură de zi-cu-zi, la o tânără țărancă sfâșiată de durerea pierderii și de urmele lăsate de un război parcă fără de sfârșit.
Simbolistica ce ne este transmisă în tot spectacolul oferit, folosind texte din cultura populară românească, este fabuloasă. Găsim aici aproape toate miturile etnogenezei poporului român (vezi Traian ș Dochia), adaptate în fraze simple, neaoșe, din popor, prin gura unor tineri. Regăsim mitul lui Manole, al mioriței, chiar și pe cel al Zburătorului.
Spectacolul acesta te lasă, la final, cu multe gânduri, întrebări, unele chiar existențiale, dar și cu un gust dulce-acrișor. Tinerii actori joacă perfect această dramă și nimic nu evidențiază faptul că nu sunt actori profesioniști cu multe scânduri călcate in picioare.
În textul de față avem, dacă vreți, și referiri la mari lucrări din literatura română, spre exemplu Baltagul, și trebuie să reamintesc mitul mamei, accentuat, aș spune genial, de regizor dar și de jocul actoricesc al Cameliei T. Soare, o altă tânără speranță a scenei Teatrului Excelsior din București. Momentul monologului, am aflat ulterior, este un material autentic, spus de o bătrânică, monolog preluat de Vasile Toma și adaptat pentru acest spectacol.
Ca și concluzie finală, dacă vreți, spectacolul imaginat, scris și adaptat de Vasile Toma, pe texte din folclor și pe texte scrise de mari oameni ai culturii românești (vezi Marin Sorescu, Ana Blandiana sau D.R. Popescu), este un adevărat bulgăre de aur în cultura contemporană românească, bulgăre care nu trebuie pierdut sub nicio formă.
Mai sunt multe momente cu încărcătură emoțională pe tot parcursul acestui spectacol, dar mă gândesc că e mai bine să le descoperiți singuri mergând să-l vedeți. Sfatul meu este să vă grăbiți și să vă faceți rezervare pentru că acest spectacol nu se va juca pentru foarte mult timp. Pentru rezervări e bine să sunați la un număr de telefon pe care îl găsiți aici
În încheiere vă urez să aveți parte de spectacole de teatru bune și la cât mai multă cultură și ne auzim, în fiecare dimineață, de luni până vineri, de la 07:30, la Radio 1 România.
