Asemenea reprezentaţiei piesei de teatru „La ţigănci”, cu mijloace puţine, un decor simplu, în cazul de faţă improvizaţia unei staţii de metrou, câteva scaune, şi doi actori care au jucat magistral, s-a demonstrat că nu contează „accesoriile”, contează doar întâlnirea dintre actor şi spectator, o întâlnire în care liantul este emoţia.

Dramaturgia: Cormac McCarthy

Regizor: Andrei și Andreea Grosu

Traducerea: Ioana Pelehatăi

Scenografia: Vladimir Turturică

Gen: Dramă

Lansare: 6 februarie

Durata: 115 min

Studio: UNTEATRU

Clasificare: N.15

Actori:

Richard Bovnoczki, Șerban Pavlu

Sinopsis:

The Sunset Limited e o întâlnire. O întâlnire autentică. Plină de bucurie. E felul nostru de a ne deschide. E o poveste despre fragilitate și îndrăzneală. E despre tine. Și despre noi. Netrucat. E despre cele mai întunecate gânduri și despre cele mai gingașe încercări. E despre iubire sau despre absenta ei. E despre prietenie. E despre Dumnezeu.Sau nu. E despre toate astea și despre nimic din toate astea. Probabil e unul dintre cele mai intime spectacole care ti se pot întâmpla. Atât de personal că ti se face frică. Sau nu. Sau dor. E despre doi oameni care au nevoie. Atât. Acesta nu este o prezentare a spectacolului. E puțin mai mult. E o confesiune. Curajoasă.

Recenzie:

Impresionată de jocul actorilor din piesa de teatru „La ţigănci”, adaptare după nuvela scrisă de Mircea Eliade, regizată de Andrei şi Andreea Grosu,  la una dintre reprezentaţiile căreia am avut plăcerea de a fi spectator, mi-am dorit să revin la UNTEATRU, cu prima ocazie oferită de timpul cam zgârcit cu orele de relaxare.

Andrei și Andreea Grosu
Andrei și Andreea Grosu

Iată că într-o seară am accesat pagina de internet a teatrului  UNTEATRU şi mi-a atras atenţia atât distribuţia cât şi comentariul făcut la piesa „The Sunset Limited”, a cărei premieră a avut loc în luna noiembrie a anului 2015. De talentul actoricesc al lui Richard Bovnoczki mă convinsesem în „La ţigănci”, pe Şerban Pavlu însă nu avusesem niciodată plăcerea de a-l vedea pe scenă, ceea ce mi-a amplificat curiozitatea provocată de cele câteva rânduri postate drept prezentare a spectacolului şi, mai ales, de cuvintele finale: „Aceasta nu este o prezentare a spectacolului. E puţin mai mult. E o confesiune. Curajoasă.”  Nu numai această confesiune este curajoasă. Însăşi înfiinţarea teatrului UNTEATRU, în anul 2010, de către regizorii Andrei şi Andreea Grosu reprezintă un act de curaj, ambiţios şi cu atât mai mult de apreciat. După cum scrie pe site, la secţiunea „Despre noi”,„UNTEATRU nu serveşte scopurilor comerciale, nu se supune conceptului de teatru comercial. El funcţionează ca vitrină în care produsul cultural devine exponat iar spectatorul vizitator. Suntem un teatru gazdă care îşi doreşte vizibilitatea şi promovarea tânărului artist pentru care pătrunderea într-un sistem este foarte dificilă”.

Ultima sâmbătă a lunii ianuarie. Seara. Destul de frig. Ceaţa învăluise construcţiile de pe strada Sfinţii Apostoli, creând o imagine oarecum suprarealistă. Nu mai fusesem la UNTEATRU de când se mutase în sediul din apropierea Pieţei Unirii. Numărul 44. La indicaţia a doi tineri aflaţi în curtea unei clădiri vechi, am urcat la etajul II. Destul de şocant. Altădată nici nu mi-aş fi putut imagina că ar exista un teatru într-o clădire veche, nedestinată în totalitate acestui scop. Cam sumbră. Sau, poate, ceaţa dădea acea impresie. În timp ce urcam scările mi-au revenit în minte câteva rânduri citite pe pagina de internet a teatrului UNTEATRU. ”Arealul teatral bucureştean prezintă un deficit de săli de teatru în care publicul să se poată întâlni cu artişti tineri care nu beneficiază de rampa de lansare cuvenită”; „pentru că teatrul înseamnă întâlnire, susţinem ideea că aceasta se poate întâmpla oriunde atâta timp cât părţile care o fac posibilă sunt prezente: actorul şi spectatorul”.

Richard Bovnoczki, Șerban Pavl
Richard Bovnoczki, Șerban Pavlu

La etajul II, am intrat mai întâi în spaţiul generos al unui bar, cu multe mese, apoi, făcând stânga, am ajuns în sala de spectacol, unde cei doi actori se aflau deja, aşteptând publicul care a ocupat toate locurile. Asemenea reprezentaţiei piesei de teatru „La ţigănci”, cu mijloace puţine, un decor simplu, în cazul de faţă improvizaţia unei staţii de metrou, câteva scaune, şi doi actori care au jucat magistral, s-a demonstrat că nu contează „accesoriile”, contează doar întâlnirea dintre actor şi spectator, o întâlnire în care liantul este emoţia. Decorul poate, uneori, să distragă atenţia publicului de la jocul actorilor, îl poate influenţa fără să vrea.

Richard Bovnoczki
Richard Bovnoczki

Spectatorii de la reprezentaţia din acea seară au fost puşi faţă în faţă, într-o sală modestă, cu  întâlnirea dintre doi oameni – un profesor dornic să se sinucidă, aruncându-se în calea metroului, şi un fost puşcăriaş care l-a salvat. Pe parcursul a aproape două ore, cei doi au electrizat oamenii din sală, schimbând replici cunoscute cu siguranţă fiecăruia dintre cei prezenţi, întrebările şi răspunsurile fiind atât de fireşti şi totodată atât de profunde încât inimile n-au putut fi decât mişcate.

Fostul puşcăriaş îl „găsise” pe Dumnezeu într-un moment tragic al vieţii sale şi se străduia să-l convingă pe profesorul, ateu, să creadă. Salvare prin credinţă. Zadarnic. Dar, în ce credea profesorul? Odinioară crezuse în cultură. Crezuse! În acel moment nu mai credea decât în „Sunset Limited”. Când trece următorul Sunset Limited? Întrebarea a apărut de câte ori, inducând ideea că se referea la următorul metrou, care ducea spre moarte.O moarte dorită în lipsa unui ţel, atunci când viaţa nu mai reprezintă nimic, atunci când zădărnicia ei o priveşti ca o corvoadă de care vrei să scapi cât mai repede. Mulţi dintre noi ne-am putea recunoaşte în acele două personaje, pentru că mulţi ne-am pus întrebări despre viaţă şi moarte, despre menirea pe Pământ, despre Dumnezeu, despre fericire, despre prietenie, despre iubire. Mulţi, probabil, am trecut prin clipe de disperare din diverse cauze sau am fost cuprinşi de senzaţia sufocantă a inutilităţii. „The Sunset Limited” este o poveste care poate aparţine oricăruia dintre noi.

Richard Bovnoczki, Șerban Pavl
Richard Bovnoczki, Șerban Pavlu

Profesorul nu a dorit să fie salvat nici prin credinţă, nici prin prietenia oferită de un necunoscut, un necunoscut în care unii dintre spectatori s-au regăsit cu certitutine, poate unii chiar fuseseră puşi într-o situaţie similară, de a salva viaţa cuiva sau de a ajuta vreun semen să-şi înfrunte proprii demoni. După terminarea spectacolului, coborând îngândurată scările, replicile de pe scenă făcându-mă să mă scufund într-o meditaţie despre viaţă şi moarte, mi-a apărut în minte o întrebare – ce părere ar fi avut, dacă ar fi fost în sală, autorul acestei piese de teatru – scriitorul american Cormac McCarthy, câştigător al mai multor premii pentru creaţiile literare, printre care şi Premiul Pulitzer, despre scenariul semnat Vladimir Turturică, regia Andrei şi Andreea Grosu şi reprezentaţia oferită de cei doi actori? O întrebare fără răspuns. Însă, curiozitatea odată stârnită, mi-am propus să vizionez ecranizarea piesei „The Sunset Limited”, din anul 2011, în regia lui Tommy Lee Jones, având drept protagonişti pe Tommy Lee Jones şi Samuel L. Jackson.

Șerban Pavl
Șerban Pavlu

Ceaţa se mai risipise, însă frigul continua să se întindă peste oraş, făcându-mă să grăbesc paşii spre staţia de metrou. Aşteptând trenul, pe unul dintre scaunele dispuse de-a lungul peronului, m-am simţit şi mai aproape de cele două personaje ale piesei de teatru cu toate că nu mă mai aflam în sală. Impactul fusese atât de puternic încât nu-mi puteam lua gândul de la acel spectacol de-a dreptul minunat. Şi mi-am dorit ca nimeni, niciodată, să nu-şi pună întrebarea: Când trece următorul Sunset Limited?

Camelia Pantazi Tudor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.