Filmul îl urmărește pe Nero, un mexican de 19 ani ce trăiește ilegal în State, pe drumul lui către înrolarea în armată pentru a obține mult râvnita cetățenie americană.

Regizor: Rafi Pitts

Scenariu: Rafi Pitts

Gen: Dramă

Lansare: 18 aprilie

Durata: 1h 57min

Studio: CNC

Distribuitor:

Clasificare: A.P.

Actori:

Johnny Ortiz     …  Nero

Michael Harney  …  Seymour

Aml Ameen  …  Bronx

Darrell-Britt Gibson  …  Compton

Ian Casselberry   …  Jesus

Sinopsis:

Nero, un Mexican deportat, se întoarce ilegal în Statele Unite în căutatea identității sale. S-a înrolat în armata americană ca soldat cu green card – ca o scurtătură spre cetățenie. Pierdut într-un labirint, Nero luptă să-ți obțină naționalitatea.

Recenzie:

Ediția cu numărul 12 a Bucharest International Film Festival și-a deschis aseară porțile cu un foarte zâmbitor Sylvain Auzou, directorul artistic și cel care s-a ocupat cu selecția filmelor ce vor fi proiectate până duminică inclusiv, 24 aprilie. Cot la cot cu Dana Dimitriu-Chelba, acesta a fost generos în privința prezentării acestei ediții: introducerea unor noi secțiuni, respectiv una francofonă (pentru că, a glumit el, doar este francez) și una venețiană (continuând la fel de entuziasmat ne mărturisește că doar în Veneția lucrează). Desigur, ni s-a adus aminte că nu vom primi orice filme, departe deci de James Bond-uri; festivalul are în vedere același scop din anii precedenți, respectiv să educe și să îndemne la îmbrățișarea și însușirea diversității, atât a genurilor de film, cât și a poveștilor pe care acestea le pun cap la cap.

2Filmul din deschidere vine de la unul dintre nominalizații la Ursul de Aur de la prestigiosul Festival Internațional de Film de la Berlin, respectiv Rafi Pitts care a colaborat (atenție!) cu deja împlinitul (după cum îl numește Variety) romancier și scenarist român, Răzvan Rădulescu. Evoluând în jurul puternicului caracter autobiografic al scenariului, publicul îl urmărește pe Nero, un mexican de 19 ani ce trăiește ilegal în State (aka Taco Bender), pe drumul lui către înrolarea în armată pentru a obține mult râvnita cetățenie americană. Pe parcurs, ne dăm seama că Nero face mai mult decât a căuta să obțină ceva; principala sa grijă este supraviețuirea.

4

Și astfel, Auzou se ține de promisiune, îl aduce pe Raffi Pitts (care declară voios că iubește cinematografia românească) pe scena de la Elvire, ca mai apoi acesta să ne invite să tragem singuri concluziile după vizionarea filmului cu care își face debutul în limba engleză. În rolul principal sfârșește necunoscutul Johnny Ortiz, Soy Nero devenind astfel o rampă de lansare pentru tinerele talente ce s-ar încadra într-o minoritate conform standardelor hollywood-iene. Ortiz joacă volley pe plajă, e oprit constant de oameni (citește ca: soartă) ce pun sub semnul îndoielii identitatea sa, iar odată ce aceasta este dobândită trebuie să lupte pentru a o păstra. Apoi îi este luată din nou. Iar în final, în final aleargă.

Aleargă de și către; de cei care îl răpesc de dorința de a se încadra, de a se potrivi, de a scăpa de eticheta de neadaptat și către niște gratii, către un țarc, către o altă etichetă. Până și unul dintre colegii săi de pe câmpul de luptă îi mărturisește că în calitate de soldat „imigrant” care dorește să obțină cetățenia de pe urma luptei sub stelele pe fundal albastru cu dungi roșii și albe, nu o poți face decât dacă mori. La care tânărul i-o întoarce cu inocența aceluiași Nero pe care îl vedem bucurându-se de joaca lui Michael Harney (după cum ne-o demonstrează și în Orange is The New Black, omul pur și simplu se potrivește în rolurile de conspiraționiști care susțin al doilea Amendament) cu fetița sa: ”What do you know? You’re just a nigger with a trigger.”

1Dialogul poate flata preferințele politice ale multora, însă devine nesigur când firul narativ (ușor fără formă și molatic la început) aduce pe câmpul de luptă un Mohamed capabil să susțină concomitența practicării fidele a unei religii și oferirea serviciilor tale în favoarea țării, ca mai apoi să se descotorosească de el sau discuțiile de cămin ale soldaților negri cu nume precum ”Compton” sau ”Bronx”. Suspansul și tensiunea acțiunii se mențin până la final, iar Pitt lucrează leneș cu felul în care își spune povestea, mascându-se cu facilitate în spatele simbolurilor din, să zicem, traversarea Pământului Nimănui în timpul declanșării artificiilor de patru iulie.

3

În final, Soy Nero își eliberează în mod cinic protagonistul, însă sacrificiile nu sunt de trecut cu vederea. Cadrele superbe ale lui Christos Karamanis ce surprind aroma locală acoperă golurile cauzate de lipsa materialului cu care putea lucra Ortiz sau clișeele împiedicate ale reprezentării conflictelor din Estul Mijlociu. Departe de acestea, deslușita tehnică a peliculei își îndeamnă spectatorii să mediteze asupra acestor probleme dureros de actuale.

Câteva cuvinte despre film s-au spus și la matinalul de pe Radio 1.

Poster:

soy-nero

Trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.