Michelangelo, Donatello, Leonardo și Raphael se întorc pe marile ecrane în această vară pentru a se lupta cu inamici și mai puternici, și mai diabolici. Li se alătură, din nou, April O’Neil și Vern Fenwick, dar au și un nou aliat: justițiarul cu mască de hochei Casey Jones.

Regizor: Dave Green

Scenariu: Josh Appelbaum, André Nemec

Gen: Acţiune, Aventura, Comedie, Fantastic, SF

Lansare:  03 iunie

Durata: 112 minute

Studio: Paramount Pictures

Distribuitor: Ro Image

Clasificare: AP.12

Actori:

Megan Fox… April O’Neil
Will Arnett … Vernon Fenwick
Stephen Amell … Casey Jones
Tyler Perry … Baxter Stockman

Sinopsis:

După ce superticălosul Shredder scapă din arest, își unește forțele cu cercetătorul nebun Baxter Stockman, și cu două “gorile” cu minte puțină, Bebop și Rocksteady, pentru a pune în mișcare un plan diabolic de dominație mondială. Dar Țestoasele se trezesc față în față cu un rău și mai mare decât Shredder, cu un plan și mai periculos: infamul Krang.

Recenzie:

Salutare ”tovarăși cinefili”!

”They did right to the poor turtles!”

În ultima vreme marile companii s-au axat pe a face filme blockbuster după benzi desenate celebre. Cheia succesului, cel puțin din punctul meu de vedere, este aceea de a face un scenariu cât mai apropiat de sursa de inspirație, asta dacă nu vor să aibe mari probleme cu fanii benzilor desenate din care se inspiră. Dacă ne referim la filmul de față vă asigur că nu este cazul să întoarcem spatele acestui al doilea film din franciză.

original-teenage-mutant-ninja-turtles-drawing_5Ca să facem dreptate celor patru îndrăgite personaje, trebuie să reamintim faptul că prima apariție în lumea benzilor desenate a celor patru țestoase a avut loc în noiembrie 1983 sub creioanele lui Kevin Eastman și Peter Laird. Plecând de la o glumă, Eastman a desenat o țestoasă în picioare, purtând o mască, înarmată cu nunchak-uri, scriind apoi titlul “Ninja Turtle” de-asupra desenului făcut. Laird a râs la vederea desenului, după care s-a apucat și a desenat o nouă versiune a țestoasei, mai stilizată. Și așa s-au născut viitoarele patru îndrăgite personaje.

Michael Bay este și de data asta în postura de producător executiv. Primul film in 2014, și regizat de Josh Appelbaum, nu a fost primit de critică și nici de fani cu prea mare căldură. Ba mai mult a fost cam aspru criticat pentru povestea lipsită de consistență și de modul slab în care ne-au fost prezentate personajele principale, cele patru țestoase ninja. De data asta Josh Appelbaum și André Nemec s-au ocupat doar de scenariul filmului, ca și în 2014, regia fiind asigurată de un necunoscut aproape, în persoana lui Dave Green.

Dave Green a preluat scenariul de la cei doi și a reușit ceea ce în primul film, din păcate, Appelbaum nu a reușit, și anume să ni-i prezinte așa cum trebuie pe Leonardo, Michelangelo, Raphael și Donatello. De data asta, cu toate că s-a sacrificat partea de acțiune, avem parte de mai multe minute alături de țestoase în bârlogul lor.

Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadows - RecenzieȚestoasele obțin mai mult timp pe ecran și reprezintă un impuls masiv pentru film. Īn prezenta peliculă se vede faptul că s-a lucrat mult mai mult la crearea personajelor. Avem parte acum de versiuni mult mai bine făcute ale Țestoaselor. Michelangelo, interpretat genial de Noel Fisher, este extrem de amuzant. Jeremy Howard îl joacă pe Donatello și impresionează din nou. Raphael nu este ajutat doar de unele ajustări la fața lui, dar el are și unele momente de comedie foarte bune în acest sequel, în interpretarea lui Alan Ritchson. Dar cel care iese foarte bine în evidență de această dată este personajul Leonardo interpretat de Pete Ploszek. Pete este Leo! De la personajele principale trecem acum la antagoniștii din acest film, și îl găsim pe Shredder, interpretat de Brian Tee (în primul film a fost interpretat de Tohoru Masamune), în drum spre închisoare, dar cu ajutorul unui savant nebun și genial, Baxter Stockman interpretat de Tyler Perry, evadează. În încercarea de a-l aduce la sediu companiei conduse de Stockman cu ajutorul unui device de teleportare, Shredder ajunge într-o altă dimensiune unde face cunoștință cu Krang, un comandant dintr-o altă dimensiune care îi propune să-l ajute să cucerească Pământul.

Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadows - RecenzieEste momentul să vorbim puțin despre acest personaj, Krang, și să vă spun că prima dată, în benzile desenate, facem cunoștință cu el în 1987, când aflăm că e un criminal de război și vine din Dimension X, exilat pe Terra sub forma unui creier într-un schelet metalic, un robot. Dacă ar fi să mă iau după biografia personajului aș spune că cea mai apropiată reprezentare ca și în film, este cea din 2012, când aflăm că acest Krang (numele real Kraang) face parte dintr-o civilizație extraterestră de invadatori care vor să cucerească Terra și se raliază cu Shredder pentru a duce la bun sfârșit acest plan. În primă fază vocea acestui personaj trebuia jucată de Fred Armisen, ulterior producătorii l-au ales pe Brad Garrett.

Megan Fox revine în pielea lui April O’Neal și își face treaba acceptabil spre bine, iar Stephen Amell, cunoscut pentru rolul principal din serialul “Arrow”, îi dă viață unui alt personaj îndrăgit, atât în benzile desenate, cât și în serialele de animație, și anume Casey Jones. Amell își face bine treaba, având în vedere că acesta este primul lui film de boxoffice în care apare, dar nu are prea multe minute pe ecran.Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadows - RecenzieFilmul, prieteni, este unul care merită văzut, chiar dacă, așa cum spuneam mai devreme, în detrimentul acțiunii furibunde, regizorul s-a axat mai mult pe pesonaje și pe dezvoltarea lor pe tot parcursul filmului. În comparație cu primul, unde acțiunea a primat, aici avem parte de dialoguri mai solide, de momente de comedie bune, iar acțiunea propriu-zisă este lăsată intenționat spre finalul filmului. Un pic haotic dacă mă întrebați pe mine a fost începutul, dar pe parcurs lucrurile se așează și încep să aibe o anume logică.

Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadows - RecenzieEfectele speciale sunt bine puse la punct și avem parte, în afară de antagoniștii principali, de alte două personaje ce apar și în benzile desenate dar și în serialele de animație, și mă refer aici la Bebop, interpretat de Gary Anthony Williams și de Rocksteady interpretat de wrestlerul Stephen Farrelly. Imaginea sunetul și muzica sunt elemente importante ale filmului și merită luate în considerare.

Ca și concluzie finală vă pot spune că li s-a făcut dreptate lui Michelangelo, Leonardo, Raphael și Donatello și că este un film care merită văzut chiar și de copii, cu toate că are A.P.12. Acestea fiind zise, vă salut “tovarăși cinefili”, să vă curgă filme bune prin fața ochilor și ne auzim, în fiecare dimineață, de luni până vineri, de la 07:30, la Radio 1 România.

Cu aceste gânduri și rânduri vă invit din 3 iunie în cinematografe să vedeți ”Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadow”, film adus în România de Ro Image, în format 3D.

Postere:

Teenage Mutant Ninja Turtles Out of the Shadows Recenzie

Trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.