Despre cum Sophia Loren a mărșăluit cu aceeași grație memorabilă la gala de închidere TIFF de anul acesta, despre Mădălina Ghenea pupându-se cu copiii de-acolo sau despre deposedarea lui Tudor Giurgiu de câteva obiecte ați tot auzit ba prin presa scrisă, ba la radio, ba trântind un ochi pe News Feed. Însă de partea cealaltă a baricadei s-au sădit de zor tot felul de semințe și s-a construit Roma într-o noapte. Către Mungiu, Puiu sau Giurgiu lumea se întoarce în permanență cu întrebări despre starea cinematografului ori despre reticența publicului român față de realitățile filmate. Vă aduc în continuare umerii pe care cad viitoarele titluri de ”formator” sau ”educator”.

Andrada Băleanu este o tânără artistă din Craiova care s-a făcut remarcată prin colaborările sale recente cu Casa de Cultură Traian Demetrescu și având un loc rezervat lucrărilor sale la Expoziția SUPERREALISM din cadrul festivalului de filme pentru adolescenți Super. Brașoveanul Călin Boto este un împătimit al vinilurilor și filmelor, ultimelor sperând să-și dedice cariera. Filmul echipei sale Our Own Private Soho a câștigat  premiul I în cadrul competiției naționale Super. Cei doi s-au văzut reuniți de această dată în persoană în cadrul atelierului de film Let’s Go Digital, unde au făcut echipă alături de Agata Olteanu, și-au pus mințile de aspiranți UNATC la treabă pentru tema finală și au copt Azi vin, film premiat de către public cu laurii locului I.

Iată relatarea celor doi entuziaști.

13308144_10154171224852836_9163416828518814534_o

Situație: Eram cu mama în piață și dădeam scroll pe Facebook în loc s-o ajut să aleagă ciuperci sau mai știu eu ce voia să bage-n plasa aia. Mă săturasem de pisicuțe și citate și fete pe Instagram și toate alea. Încă un scroll și ajung la o postare de-a lui Călin pe care o asortase cu câteva inimioare: „Lista cu participanții la Atelierul Let’s Go Digital!”. Mă înscrisesem și eu dar nu mă gândeam că am vreo șansă, că-s alții mai buni, dar am dat click să văd dacă recunosc pe cineva. Prima pe listă era o tipă din Craiova și îmi părea cunoscut numele, restul erau multe fete. Am trecut prin toată postarea aia și am revenit lacapul listei.

„Mama, plec la Cluj” „Cum adică pleci la Cluj??” „Plec la Cluj.” „Nu pleci niciunde, nu mi-ai zis nimic.”

A continuat să pună ciuperci în plasă și eu am dat share la listă. Când am ajuns acasă a dat și ea share.

Situație: Sunt în sala de lectură a bibliotecii și dau refresh la pagina Let’s Go Digital de mai bine de 5 minute. “Un ultim refresh și mă apuc de istorie, jur.”  Articolul cu selecția participanților  este postat, îmi văd numele și,  spre rușinea mea,  un fel de mieunat cauzat de fericire iese din gura mea și deranjează toți cititorii serioși din sala aia.

13479729_863535077085967_1066868785_n

Let’s Go Digital! aruncă în fiecare an câte 15 tineri entuziaști în mediul cineast și cinefil clujean(adică groapa cu lei a cinemaului românesc).

Andrada: Când am primit badge-ul mă gândeam numai la filmele la care o să intru cu el și la cum o să pot să îl flutur prin Cluj.

Călin: Da, pentru mine badge-ul ăla a fost super important. Vedeai oameni pe stradă cu el la gât și te întrebai ce funcție au ei prin TIFF, iar noi am devenit parte din “mișcare” odată cu primirea lor. Când am primit și aparatele și ni s-a spus să fotografiem orice vrem, m-a cuprins un entuziasm teribil. Nu mai eram acasă, ca să îmi fie rușine să fotografiez oameni și locuri, eram fotograf al LGD-ului, iar badge-ul ăla îmi oferea puterea supremă și nimeni nu avea să îmi comenteze nimic. Aparent ecusonul ăla nu era magic, așa cum credeam eu.  În timpul filmărilor am fost huiduit, dat afară din magazine, a trebuit să ascund camera și de multe ori mă gândeam că voi sfârși ca studentul din filmul Pi, bătut de persoana pe care o pozez. Mă bucur că a fost așa, abia acum realizez ce plictisitor este să poți fotografia orice și pe oricine fără un mic efort.

13479729_863535087085966_1861272460_n

A: Te-au dat afară adică NE-au dat afară pentru că mă târam eu pe jos prin magazinul de haine și filmam picioarele oamenilor. A doua zi am luat două geci si-o rochie de acolo. Mie când mi-au pus aparatul la gât m-a cuprins panica, sunt învățată cu limitele deja impuse și nelimitarea asta pentru mine a fost, la început, cel mai mare blank space pe care l-am avut vreodată în cap. Mi se părea că nu e nimic destul de mișto încât să merite să se afle printre fotografiile selectate.

13472288_863535083752633_1454625036_n

C: Pe orice aparat LGD erau 500 de poze și filmări, deși nouă ne trebuiau 10, respectiv 3. Mă bucur că am muncit așa mult pentru pozele alea, sunt probabil cele mai bune poze ale mele și asta pentru că știu cât m-am chinuit pentru unghi, lumină, încadrare, dimensiune, cât am selectat la ele și, cel mai important, cât de amuzant a fost să le fac și de câte ori mi-a fost frică că o să cad din poziția pe care am ales-o pentru a face poza.

A: Ziua eram noi între noi (și Clujul) și seara „evadam” ori pe la filmele în cadrul TIFF-ului ori la câte un party la care ne distram bine (atât de bine încât am ajuns și într-o poză dintr-un articol de pe VICE) și cunoșteam persoane faine. Mă așteptam ca petrecerile de socializare să fie o adunatură de oameni îmbrăcați fancy care mănâncă finger foods cu scobitoarea și discută despre rețete vegetariene și își admiră propriile filme, în timp ce, într-un colț, grupul de LGD stă gură-cască la ei. N-a fost așa, când scoți oamenii de pe scenă sau de la TV și îi pui într-un loc cu atmosferă devin și ei oameni, wow!

13453467_863538620418946_2059329626_o

C:  HBO Party, mai ales. Am cunoscut oameni pe care obișnuiam să îi admir din spatele ecranului, de la producători, regizori și distribuitori până la actori si fotografi. Mai ales fotografi, i-am atras atenția unuia din New York, haha. Si toți erau așa prietenoși și deschiși, mă simțeam ca și cum aș fi fost la balul de absolvire cu colegii alături de care am stat 4 ani. Asta a fost karma, că oricum pe ăla l-am ratat.

A: Am cunoscut și oameni care au schimbat ceva la mine fără să-mi dau seama. Am învățat să ascult zgomotele din jur, nu doar să le aud, că problema e să-mi pun problema și că mereu există o întrebare pentru toată lumea. Cei mai faini profesori pe care i-am avut vreodată n-au stat la catedră și nu m-au lăsat să le spun „dumneavoastră” și nu s-au supărat pe mine atunci când la „vorbiți mai tare” le-am răspuns cu „veniți voi mai în față”.

13473735_863535090419299_1080840585_n

C: Să lucrăm cu cineaști adevărați a fost, într-adevăr, o experiență care a făcut LGD cu totul special. Și vorbim de oameni foarte experimentați în ceea ce fac, oamenii ăia teribil de talentați din spatele ecranului, cei despre care știi că există dar nu apuci să îi întâlnești niciodată. Așa am luat noi contact cu ce înseamnă TIFF-ul și LGD-ul: film, foto, video, cinema, cinefili, producători, regizori, actori, distribuitori, nopți nedormite, petreceri cu gust de cocktail și tinerii cinefili entuziaști pe care azi putem să îi numim prieteni, copiii ăia care o să umple UNATC-ul în următoarele generații.

13492968_863795627059912_1830074313_n

Pe scurt, Atelierul Let’s Go Digital! a fost o oportunitate mai întâi de toate, care s-a dovedit a fi o experiență frumoasă, obositoare, oarecum inițiatică, a avut propriul farmec și 15 puști au trăit 10 zile pe care nu le vor uita prea curând, și care vor fi (poate) definitorii pentru ce-o să se întâmple cu ei mai încolo. Cine știe, azi LGD, mâine Cannes.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.