Arnaud Desplechin, César 2016 pentru Cel mai bun regizor

0
926
Ascultă acest articol


Vetreranul Mathieu Amalric (Munich, The Grand Budapest Hotel, Quantum of Solace) împreună cu mai tânărul actor francez Quentin Dolmaire joacă rolul lui Paul Dédalus, în Trei amintiri din tinerețe / Trois souvenirs de ma jeunesse (2015). O poveste despre maturizare a unui băiat din clasa de mijloc a societății franceze, poveste care poate trece drept portret autobiografic al regizorului filmului, Arnaud Desplechin.

În Trei amintiri din tinerețe, antropologul francez Paul Dédalus (nume omagiu pentru James Joyce, Portretul artistului în tinerețe) se pregătește să revină în țară din îndepărtatul Tajikistan. Rolul adultului Dédalus este jucat de Mathieu Amalric, actorul fetiș al regizorului Arnaud Desplechin, amândoi aflați acum la a șasea colaborare. Cu ocazia întoarcerii, el își amintește de anii adolescenței, problemele din familie, petrecerile din liceu, anii de studenție la Paris sau excursia în URSS, unde o misiune clandestină l-a făcut să-și înstrăineze identitatea unui tânăr rus de origine evreiască. Dar cel mai tare își amintește de Esther, iubirea vieții sale. Rolul tânărului Dédalus este jucat de această dată de Quentin Dolmaire.

Quentin Dolmaire recunoaște că nu era deloc familiarizat cu filmele lui Desplechin, așa că, în perioada casting-ului, s-a apucat și a vizionat pe repede înainte toate peliculele regizorului francez. ”A patra sesiune de casting a avut loc chiar acasă la el, așa că atunci mi-am dat seama că am obținut deja rolul”, își amintește Quentin Dolmaire. Obișnuit mai mult cu scena teatrului, rolul din primul său lungmetraj, Trei amintiri din tinerețe, i-a dat foarte mari emoții tânărului actor. ”Eu mă consider mai degrabă genul ignorant în această meserie. Adică, jocul pe scena teatrului versus jocul într-un film de cinema sunt chestii complet diferite pentru mine. Stând și gândindu-mă așa, aveam o grămadă de motive să intru în panică. Dar, după o vreme, mi-am zis: ia stai puțin, Arnaud are mult mai multă experiență și trebuie că știe foarte bine ce face cu mine”.

De cealaltă parte, regizorul francez dezvăluie într-un interviu că lucrul la Trei amintiri din tinerețe l-a început în timp ce aștepta să intre în producție alt film al său, Jimmy P., cu același Mathieu Amalric și cu Benicio Del Toro, film cu care a participat în Competiția Cannes 2013.

”La un moment dat, când am terminat de scris și Trei amintiri din tinerețe, m-am trezit în situația de a face, nu un film, ci două”, spune Arnaud Desplechin. ”Iar după ce am lucrat cu două vedete experimentate, cum sunt Benicio și Mathieu, brusc am simțit nevoia de ceva nou, ceva ce nu mai făcusem până atunci. Și acest lucru nou a fost să lucrez cu debutanți, cu actori care nu mai fuseseră în fața camerei de filmat. La început am fost puțin speriat de această idee: oare voi putea eu să coordonez actori foarte foarte tineri? Oare voi găsi frecvența potrivită pe care să comunic cu acești băieți și fete? Ulterior, totul a mers perfect, iar filmul s-a făcut foarte repede”.

Trei amintiri din tinerețe este un prequel al unui alt film regizat de Arnaud Desplechin:  Comment je me suis disputé… (ma vie sexuelle) / My Sex Life din 1996. Însă, la filmări, regizorul le-a interzis tinerilor actori să vadă filmul respectiv. ”Bine, în timp ce filmam, mi-am dat seama că ei trișaseră: îmi văzuseră și filmul cel de-acum 20 de ani. Mi-am dat seama de asta, dar n-am deschis niciodată discuția. În fond, ei își făcuseră temele cum au crezut mai bine”, a spus regizorul.

Trei amintiri din tinerețe / Trois souvenirs de ma jeunesse a făcut parte din selecția Quinzaine des Réalisateurs, Cannes 2015 și este al cincilea film cu care regizorul Arnaud Desplechin participă la Cannes.

Lungmetrajul va intra din 24 iunie în cinematografele românești. Distribuit de Independenţa Film.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.