Independența Film anunță ca în data de 15 iulie 2016 se va lansa în cinematografele din România primul film norvegian despre un dezastru natural: VALUL UCIGAȘ / THE WAVE, în regia lui Roar Uthaug . O mare parte din filmările de interior și efectele speciale pentru acest film au fost realizate în România.

 Sinopsis

Experimentatul geolog Kristian Eikfjord a acceptat un nou post. Împreună cu familia, pregăteşte mutarea din oraşul Geiranger, dar el şi colegii săi înregistrează mici modificări geologice în subsol. Tot mai îngrijorat, Kristian îşi dă seama că cel mai mare coşmar e gata să devină realitate. Cu doar zece minute la dispoziţie pentru a scăpa cu viaţă, Kristian trebuie să salveze cât mai mulţi oameni împreună cu propria familie.

“ Prin THE WAVE/ VALUL UCIGAȘ, am vrut să aduc un gen obișnuit al Hollywodului  mai aprope de casă. Am încercat să mă îndepărtez de discursul președintelui și reacția unui oraș enorm și am vrut să experimentez dezastrul printr-o familie normală și comunitatea în care acesta trăiește.“,

a declarat regizorul filmului Roar Uthaug.

Date despre regizor:

Roar Uthaug

Roar Uthaug (născut în 1973) a absolvit în 2002 The Norwegian National Filmschool in 2002. Filmul său de licentă, «The Martin Administration» a fost nominalizat  la Student Academy Award.

Lungmetrajul său de debut, Cold Prey (2006), a avut un real success la public în Norvegia și a fost vândut în peste 40 de teritorii.

În 2012 se lansează următorul lui film, Escape, distribuit în peste 70 de teritorii din lume și Roar este inclus în lista publicației Variety «10 Euro Directors To Watch».

Biografii cast principal

 Kristoffer Joner (Kristian)

Joner a contribuit la o etapă modernă a filmului norvegian cu filme ca Detector (2000) și Mongoland (2001), care au fost urmate de horrorul Dark Woods (2003), și filmele cu succes la public The man who loved Yngve (2008), The last Joint Venture (2008), King of Devil’s Island (2010) și hitul recent Doctor Proctor’s fart powder. A câștigat de două ori premiul național pentru cel mai bun rol principal în film, pentru rolurile din Next door (2005) și The Orheim Company (2012).

Ane Dahl Torp (Idun)

Torp a făcut cursurile Academiei Naționale de Teatru și lucrează la Teatrul Național Norvegian din 2002. În 2003 a avut ocazia să-și arate talentul în Kvinnen i mitt liv. Nu este prima ei apariție alături de Kristoffer Joner, ei au mai jucat împreună în serialul TV Codename Hunter (2007) și Comrade Pedersen (2006), care i-au adus lui Torp premiul național pentru cel mai bun rol principal în film. Pentru Cold Lunch (2008) a primit premiul pentru cel mai bun rol secundar.

Festivaluri:

Toronto IFF 2015, Londra IFF 2015, Stockholm IFF 2015, Torino IFF 2015, Les Arcs IFF 2015, Sofia IFF 2016, Transilvania IFF 2016

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.