Regizor: David Ayer

Scenariu: David Ayer

Gen: Acțiune, Aventură, Comedie

Lansare: 5 august

Durata: 122 minute

Studio: Warner Bros.

Distribuitor: Freeman Entertainment

Clasificare: AP.15

Actori:

Will Smith … Deadshot
Margot Robbie… Harley Quinn
Jared Leto… The Joker
Jai Courtney… Boomerang
Jay Hernandez… Diablo
Adewale Akinnuoye-Agbaje… Killer Croc
Cara Delevingne… Dr.June Moone / Enchantress
Joel Kinnaman… Rick Flag
Adam Beach… Slipknot
Karen Fukuhara… Katana
Ben Affleck… Batman/Bruce Wayne
Ezra Miller… The Flash
Viola Davis… Amanda Waller

Sinopsis:

O agenţie guvernamentală secretă recrutează cei mai periculoşi deţinuţi criminali şi îi condiţionează să ducă la bun sfârşit misiuni extrem de periculoase, în schimbul clemenţei. Filmul fenomen bazat pe benzile desenate DC Comics reuneşte o distribuţie impresionantă din care fac parte Will Smith, Margot Robbie, Jared Leto, Jai Courtney, Joel Kinnaman, Cara Delevingne şi Viola Davis.

Recenzie:

Lo and behold! Din moment ce vara asta nu a dat pe-afară îndeajuns cu nume de așa-zise blockbustere, DCU se mai avântă încă o dată în universul cinematic de pe palidul punct albastru deja dominat de personaje cu puteri supranaturale. După ce s-a ridicat embargoul ieri, roșiile au fost aruncate, petiții inițiate și citate din Emiliano Zapata postate pe Twitter. Suicide Squad rămâne însă, fără îndoială, cel mai anticipat film al verii, iar dacă dezamăgește sau se ridică la așteptări, e la latitudinea fanilor să decidă.

Apartenența producției la corpusul megabugetelor cu supereroi este scurtcircuitată încă din expozițiunea narativă, alegând să pompeze viață în cultura infracțională. Amanda Waller servește drept reprezentant al guvernului ce alege și construiește o elită din crema criminalilor pentru a împiedica proliferarea forțelor răului răsărite pe siajul evenimentelor din Batman V Superman, consecințele acestora fiind subliniate de mai multe ori pe parcursul acțiunii. Își duc sarcinile la bun sfârșit, le este redusă sentința. Eșuează? Explodează.

2

Mozaicul de antagoniști constituit în secvențele din primul act, uneori hlizit, alteori grav, cernut prin cultura pop și flamboaianța paletei de culori ce contrastează cu atmosfera lugubră a societății intrată în colaps anunță motivația din spatele fiecărui personaj și scopul firului narativ: umanizarea unor figuri de mult demonizate. Trecând cu vederea peste câteva rateuri scenaristice și regizorale, David Ayer caută să-și pună în evidență grupul definit de o promiscuitate delicioasă, iar crochiurile coregrafico-picturale au parte de victorii ici, colo și fac acțiunea crispată, dar antrenantă. Mergând deci pe aceeași direcție de stilizare și montaj cultivată obsesiv de Zack Snyder, de această dată în rol de producător executiv, continuitatea temporală este fisurată prin importanța acordată momentelor, în detrimentul scenelor, după cum spunea și Evan Puschak.

Până când au undă verde la jucatul cu conceptul de inechitate, ansamblul amoral scos la înaintare își duce traiul în penitenciarul Belle Reve. Aici avem două figuri recurente, aducând aminte de linia narativă din Assault on Arkham: Deadshot și Harley Quinn. Copilul lui Ayer nu urmărește acțiunea de acolo, însă face reverențe subtile precum un flirt între cei deja menționați sau traiectoria unor gloanțe ce ricoșează, dar își ating ținta. Refuzând să se înscrie în rândul celor care s-au reîntors în Resurgence, Will Smith ca Floyd Lawton reînvie atitudinea din Bad Boys și expune în același timp emoții ce trădează o conștiință apăsată.

Batman Suicide Squad

Suicide Squad se sprijină frecvent și pe reprezentarea părții feminine: Margot Robbie schimbă accentul australian cu cel al lui Fran Drescher, devenind o Harley Quinn (fosta Harleen Quinzel) puternic fetișizată după standardele bărbatului din 2016. Acum, faptul că ea e râvnită lubric mișcă al treilea val de feministe să trâmbițe prin presă relația abuzivă dintre ea și gealatul lui Leto, ignorând complet imaginea generică fun & deranged a cuplului în benzile desenate. Oricum, Robbie își face treaba și strălucește în fiecare cadru.

Cara Delevingne a aterizat de pe catwalk în noroaiele de sub lumina lunii, însă chiar și cu indicațiile deloc indulgente ale regizorului (”Imaginează-ți că cineva pune pe masă un fetus. Acțiune!”) interpretarea antagonistei e devitalizată și ridicolă, nu stârnește vreun soi de sentiment către Enchantress sau arheologa June Moone, motivația din spatele dorinței de a lua lumea în stăpânire fiind ciobită. Unde-i lipsește ei zelul, se recompensează cu volubila cutezanță a Violei Davis, imamul acestui colectiv de dubioși.

În lumina lividă a reflectoarelor își face loc și Rick Flag, căpetenie peste nelegiuiți și accesoriu la liricizarea iubirii ofilite dintre personajul-bombonel al lui Joel Kinamman și Delevingne. Din jocul lui Jay Hernandez ca Diablo nu ies scântei deși surprindem evoluția personajului, însă Jay Courtney poate fi remarcat drept catalizatorul principalelor momente respiro-comice, în pielea australianului Captain Boomerang. Nu ne bucurăm prea mult nici de Adewale Akinnuoye-Agbaje, varianta umană a lui Killer Croc, Adam Beach ca uitatul Slipknot sau progenitura lui Clint Eastwood, care dă și execută ordine în hainele locotenentului GQ Edwards, trăind să prindă caftul final. Sper că ați evitat clipitul pe parcursul filmului, altfel ați ratat unul dintre cele mai simpatice cameo-uri apropos de Justice League.

1

În pofida tuturor celor speculate de fanii surescitați, Joker-ul lui Leto este o variantă reinventată, cu potențial nefructificat din cauza timpului redus petrecut pe ecran. Nu ne oferă nici o istorie elaborată cum o face The Killing Joke, lansat cu doar două săptămâni în urmă, căci oricum nu acesta i-ar fi țelul. Inspirat fiind de persona lui Bowie din 1976, era The Thin White Duke –  nihilistul nostru preferat a fost la un moment dat poreclit în benzile desenate the Thin White Duke of Death –  și după o presupusă întâlnire cu El Chapo, din interpretarea laureatului cu Oscar rezultă un mix de seducție, șarm și pericol. Imaginea jumătății sale este și ea conturată după cea a unei alte legende muzicale, Debbie Harry.

Anomia brigadei n-ar mai fi avut același farmec fără coloana sonoră. Suicide Squad: The Album, compilația ce găzduiește nume precum Eminem, Dan Auerbach, Panic! At The Disco sau Creedance Clearwater Revival, contribuie la declanșarea tensiunii și va fi disponibilă publicului de vineri. Folosirea unor imnuri precum ”You Don’t Own Me” sau ”Sympathy for the Devil” pentru introducerea personajelor facilitează înțelegerea acestora, datorită naturii lor personale. Score-ul lui Steven Price, cu care Ayer a mai colaborat în timpul filmărilor pentru Fury, îmbunătățește recepția scenelor. Și totuși, de ce ați pune Spirit in the sky când a fost deja în alt megafilm al lunii die, she must?

4

Trăim într-o perioadă în care oriunde ți-ai băga mâinile, totul s-ar scurge ca niște granule de nisip printre degete. Pastișa a devenit un filtru asumat pentru orice formă manifestată a artei. Ovaționatul Stranger Things, spre exemplu, nu face din referințe ceva cu care să-i fie rușine, ci îi servesc drept sorginte. Acum câteva luni când întrebam inocent despre vreun easter egg post/mid-credits după BvS, mi se răspundea că ”ăsta nu e film Marvel”. OK, ”fuck Marvel”, dar căpitanul proiectului tot se înfige într-o scenă mid-credits asemănătoare cu ce am mai văzut la rival, pavând drumul către următoarele proiecte printr-o discuție la care participă și Bruce Wayne.

Fuck Marvel, zicea David Ayer pe covorul roșu la premiera de la Beacon Theatre. Și pe bună dreptate. Însă atunci când ai două mari universuri cu simboluri ce se vor oglinzi și chiar repere pentru generațiile viitoare, e greu să nu le pui în aceeași oală cu apă și să vezi care se ridică primul la suprafață. Întorcându-ne la lumea lui Batman, DC tocmai a făcut un pas înainte cu Suicide Squad. Bref, rețeta dramaturgică a peliculei se împiedică de mai multe ori, însă contribuie enorm la filosofia lansată prin Man of Steel sau BvS; în același timp, își extinde gama prin comicul burlesc și tonalitatea sardonică a unor personaje nuanțate. Îmbrăcând uniforma unui spectacol mai mult decât tolerabil, experimentul Suicide Squad este un alt fel de The Dirty Dozen/The Seven Samurai/The Magnificent Seven al epocii contemporane.

Și un PS către fanii ultragiați: Sausage Party al lui Franco și Rogen are 100% la Tomatometer. Unde e mai exact poanta?

Poster:

Freeman Entertainment

Trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.