• Telekom Romania colaborează cu postul de televiziune Nickelodeon pentru a incita imaginaţia, creativitatea și talentul la scris al copiilor.
  • Concursul de scenarii de desene animate “Telekom îți animează povestea pe Nickelodeon!” va avea doi mari câştigători care vor pleca într-o excursie cu familia la Nickelodeon Land din Madrid. Scenariile acestora vor prinde viață în desene animate ce vor fi transmise pe Nickelodeon.
  • Concursul este deschis pentru copii cu vârsta între 9 şi 14 ani şi se desfăşoară în perioada 22 august – 20 septembrie 2016, pe www.povestianimate.ro.

Copiii din România au ocazia de a-şi transpune povestirile din imaginaţie în desene animate care vor fi difuzate pe un post TV naţional. Telekom Romania şi Nickelodeon anunţă un concurs menit să stimuleze imaginaţia, creativitatea şi talentul de povestitori al copiilor în era digitală. Cei mai ingenioşi doi scenarişti vor fi răsplătiţi cu o excursie cu întreaga familie la parcul tematic Nickelodeon Land din Madrid. Alte premii speciale vor fi oferite autorilor ale căror scenarii primesc cele mai multe voturi, precum şi celor care înscriu cel mai rapid scenarii în concurs – acestea din urmă valabile pentru primii 100 de înscriși abonaţi ai Telekom Romania şi NextGen.

Concursul este deschis pentru copii cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, care sunt invitaţi să scrie o povestire cu subiect la liberă alegere şi să o înscrie în competiție până pe 20 septembrie. Pentru a participa la concurs, părinţii copiilor trebuie să acceseze www.povestianimate.ro şi să înscrie o povestire cu cel mult 5.000 de caractere (inclusiv spaţii), împreună cu datele de identificare (nume, adresă de e-mail, număr de telefon, opţional codul de abonat Telekom / NextGen).

În următoarele zece zile, până pe 30 septembrie, toate povestirile înscrise vor fi supuse votului publicului pe website – unde oricine poate vota pentru povestirea favorită. Apoi, cele mai votate zece povestiri vor fi analizate de către un juriu format din Dana Rogoz – actriţă şi bloggeriţă, Laura Frunză – bloggeriţă şi scriitoare, Monica Bolocan – psiholog şi Felician Lepădatu – specialist efecte vizuale, pentru a selecta cei doi mari câştigători. De asemenea, primii 100 de abonaţi la serviciul TV de la Telekom sau NextGen care se înscriu în concurs vor primi câte un premiu garantat.

„Acest concurs este o provocare la creativitate, dar şi o şansă pentru fiecare dintre participanţi de a ajunge în faţa unei audienţe internaţionale. Telekom Romania încurajează astfel imaginaţia şi, în acelaşi timp, talentul de a scrie, mai ales că cele mai bune două lucrări vor deveni desene animate cu ajutorul Nickelodeon”,

a spus Ruxandra Vodă, Corporate Communication Director, Telekom Romania.

“La Nickelodeon punem copiii pe primul loc în tot ceea ce facem. Am creat şi modelat postul nostru TV pentru a implica şi distra copii cu vârste de la 4  la 14 ani, într-un mod extrem de amuzant. De aceea, este important pentru noi să livrăm conţinut inspiraţional şi creativ pentru copii, precum şi să le oferim ocazii de a-şi pune la încercare creativitatea. Concursul în parteneriat cu Telekom Romania este o iniţiativă amplă de a inspira audienţa adolescentă să îndrăznească să gândească, să fie creativă şi să-şi folosească imaginaţia – aspecte care sunt esenţiale pentru dezvoltarea intelectuală a fiecărui copil şi care sunt intens susţinute de Nickelodeon”,

a spus  Melinda Dóczi, Director de Marketing la Viacom International Media Networks CEE.

Câştigătorii vor fi anunţaţi public pe 3 octombrie şi vor fi contactaţi de către organizatori până pe 5 octombrie, pentru a fi validaţi şi a furniza informaţiile necesare pentru decernarea premiilor.

Pe lângă realizarea desenelor animate pe baza scenariilor primite, cele două mari premii constau din câte o excursie cu familia la Nickelodeon Land din Madrid. Următoarele opt clasate povești ale căror scenarii au beneficiat de cel mai mare număr de voturi vor fi premiate cu seturi cadou de produse promoționale originale Nickelodeon. Alte 100 de premii speciale garantate sunt destinate primilor 100 de abonați Telekom Romania și NextGen care se înscriu în concurs – acestea vor fi acordate pe baza datei la care s-a efectuat înscrierea în concurs, pentru cei care completează şi codul de facturare/abonat al părinților.

Regulamentul complet al concursului, precum şi toate detaliile competiţiei sunt disponibile pe www.povestianimate.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here