Filmul Ionaș visează că plouă / Ionaș Dreams of Rain a primit premiul pentru cel mai bun film în cadrul ediției cu numărul unsprezece a atelierului de film documentar Aristoteles Workshop. Documentarul despre bătrânul care își păzește lanul de porumb de mistreții flămânzi este regizat de  Dragoș Hanciu, imaginea este semnată de Ileana Gabriela Szasz, și montajul de Maria Bălănean. Premiul este în valoare de 2000 euro, oferit de Farmexim.

Anul acesta, Aristoteles Workshop s-a desfășurat între 23 august și 24 septembrie, în Maramureș,  iar prezentările celor cinci filme produse de cei 12 participanți s-au făcut la Teatrul Municipal Baia Mare, în fața unui juriu format din:

  • Kumjana Novakova, cofondatoarea și directoarea Festivalului de film Pravo Ljudski din Sarajevo.
  • Nicolas Feodoroff, programator și membru al comitetului de selecție la Festivalul Internațional de Film de la Marseille.
  • Thanos Stavropoulos, programator și coordinator al Festivalului de film documentar din Salonic.
  • Dan Curean, regizor și profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

Juriul a deliberat mai bine de două ore, motivând că nu este o alegere ușoară și că nu se așteptau la filme atât de bune.

Ce spun câștigătorii

Dragos Hanciu (regie) “Am filmat 12 nopți pe parcursul a două săptămâni. După micul dejun, dormeam câteva ore, apoi ne uitam la materialul filmat și, dacă nu plecam înapoi la filmare, intram în montaj. Cu ritmul ăsta, aproape am ratat workshopul. (…) Sunt fericit că am participat, l-am simțit ca pe semestrul ăla pe care nu l-am avut niciodată în timpul școlii de film, doar concentrat într-o lună. Aristoteles Workshop te forțează să ieși și să faci treaba până la capăt, orice-ar fi.”

Ileana Gabriela Szasz (imagine) – “Aristoteles Workshop a fost o sumă de căutări: cum îți împarți spațiul vital cu alți oameni, cum socializezi, ce faci când ești singur. Cum ajungi să cunoști și să înțelegi atât oamenii cu care lucrezi cât și cei pe care îi filmezi în același timp. Cum cobori și urci dealul pe întuneric, după ore întregi de filmare, fără să-ți pierzi mințile. Cum îți accepți greșelile, înveți să ai încredere, și cum spui o poveste pe care ai descoperit-o în doar câteva săptămâni.“

Maria Bălănean (editor) “Ajungi acolo și te simți provocat, treci prin furie, fericire, satisfacție, frustrare, emoție, nesiguranță, beție. Și faci un film, și câștigi premiul, ca și cum nu era destul că ai câștigat prieteni, ai învățat lucruri. E foarte tare că avem șansa să investim premiul în viitorul filmului, că am primit feedback constructiv de la juriu și tutori, dar probabil cea mai bună parte a fost că m-am apropiat de echipă și-am dat tot ce-am putut pentru un rezultat cât mai bun.”

Sinopsisurile celor cinci filme Aristoteles Workshop 2016

Ionaș Dreams of Rain

Echipa Dragoș Hanciu (regie), Ileana Gabriela Szasz (imagine), Maria Bălănean (montaj)

Bătrânul Ionaș trăiește într-un sat izolat din Maramureș, de unde drumul nu mai duce decât în pădure. În fiecare an, din iulie și până la începutul lui octombrie, Ionaș își petrece nopțile păzindu-și de unul singur lanul de porumb de mistreții care amenință să-i mănânce agoniseala.

Pericolul cel mare este somnul. Ionaș știe că atunci când doarme nu este conștient de ce se întâmplă în jur, decât dacă visează. Conflictul se naște dintr-un tumult interior antrenat de visele recurente cu tatăl său. El crede că atunci când visează oameni care au murit, plouă. Iar ploaia aduce negreșit mistreții.

Deși lupta cu somnul și mistreții poate să pară mică, pentru existența nocturnă a lui Ionaș este esențială. Ionaș duce un război cu timpul pe care nu îl poate învinge, realizând într-un final că este un simplu om.

Wherever the Apple Fell

Echipa Alex Badea (regizie), Ivan Koroman (imagine), Delia Oniga (montaj)

Ghiță vrea să plece din mânăstire și tocmai s-a mutat într-o rulotă, să petreacă ceva timp singur.

Sincerely Yours

Echipa Sakari Suuronen (regie, imagine), Ruxandra Pintilie (montaj)

Mulsul vacii, construirea unei căpițe de fân și imortalizarea momentului, o privire asupra vieții de zi cu zi a satului. Portretul unui țăran care a găsit o cale de a face timpul să stea în loc.

Plan B

Echipa Marina Cracana, Piero Di Silverio

În Cavnic nu se întâmplă mare lucru, cu toate astea, doi realizatori de film documentar încearcă cu disperare să găsească firul unei povești.

It’s been Written

Echipa Liliana Constantin, Diana Rusu

Cheia este un cioban ucis. Cu ea încercăm să descuiem ușa către lumea unei comunități blocate între pământ și rai.

Aristoteles Workshop, atelierul de film documentar inițiat în 2006 de Dan Nuțu și Cristina Hoffman, s-a desfășurat anul acesta cu sprijinul Fundației Baia Mare 2021, oras candidat pentru titlul de Capitală Culturala Europeană 2021, al Consiliului Judetean Maramures,  si al Centrului Național al Cinematografiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here