VALEA MUTĂ, noua producție HBO Europe realizată în România, a fost selectată în cadrul secțiunii Serial Day & Night la cea de-a 22-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Geneva Tous Ecrans, care va avea loc în prima jumătate a lunii noiembrie.

Seria va fi difuzată și în celelalte țări din Europa în care HBO este prezent.

Primul dintre cele patru episoade ale seriei va fi difuzat la HBO pe 23 octombrie, de la ora 20:00, și va fi disponibil fără abonament pe HBO GO. Următoarele trei episoade vor fi difuzate câte unul pe săptămână, în fiecare duminică.

 Despre Valea Mută

VALEA MUTĂ explorează relația dintre doi adolescenți care oscilează între prietenie și atracție, în timp ce sunt prinși într-o serie de evenimente care îi pun în pericol: devin martorii unor crime comise într-o pădure de lângă Brașov.

În rolurile principale ale noii producții HBO Europe sunt actorii Theodor Șoptelea și Vlad Bălan, care debutează în film, Rodica Lazăr (Orizont, Carmen), Emilian Oprea (De ce eu?, Autoportretul unei fete cuminţi). Din distribuția seriei fac parte: Corneliu Ulici, Alexandra Fasolă, Ovidiu Niculescu, Mihai Călin, Alina Berzunțeanu, Mihaela Trofimov, Remus Mărgineanu, Ioan Tiberiu Dobrică.

Regia este semnată de Marian Crișan (Orizont, Rocker, Morgen) iar imaginea, de  Tudor Mircea (Comoara, Când se lasă seara pestre București sau metabolism, Rocker). Valea Mută este o adaptare a unui format norvegian, Øyevitne/Eye Witness, cu un scenariu semnat de Christian Barna. Filmările au durat 48 de zile și s-au desfășurat, în cea mai mare parte, în județul Brașov. Echipa HBO implicată în realizarea și producția seriei este reprezentată de Johnathan Young și Steve Matthews, producători executivi HBO Europe, Andra Radu, producător creativ HBO România, și Alina David, producător HBO România.

Casa de producție a seriei Valea Mută este Castel Film, reprezentată de Bogdan Moncea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.