Filmul Două lozuri de Paul Negoescu va fi prezentat pe 25 octombrie şi pe 14 noiembrie în cadrul Săptămânilor Filmului European din Bosnia şi Herţegovina, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena.

Clusterul EUNIC Bosnia și Herțegovina organizează a opta ediţie a Săptămânilor Filmului European care vor avea loc în perioada 20-27 octombrie la Multiplex Ekran din oraşul Zenica şi în perioada 9-16 noiembrie la Kino Kozara din oraşul Prijedor. Din program fac parte producții cinematografice din Austria, Cehia, Germania, Olanda, Polonia, România, Spania şi Ungaria. Institutul Cultural Român de la Viena este membru în clusterul EUNIC Bosnia și Herțegovina începând cu luna mai 2016.

Filmul Două lozuri a avut premiera internaţională în cadrul Festivalului de Film de la Zürich (22 septembrie – 2 octombrie), unde a câștigat mențiunea specială a juriului. Comedia românească a fost reprezentată la festival de actorul Dorian Boguță, regizorul și scenaristul Paul Negoescu, directorul de imagine Ana Drăghici și producătorul executiv Ovidiu Stancu, având susținerea Institutului Cultural Român de la Viena. Filmul a participat în competiția Festivalului Internațional al Filmului Francofon de la Namur, Belgia (1-3 octombrie), iar din 7 octombrie este prezentat în cinematografele din România.

Scenariul, inspirat din nuvela Două loturi de Ion Luca Caragiale și scris de Paul Negoescu, spune povestea a trei bărbați din provincie (Dinel, Sile și Pompiliu) care, după ce află că au câștigat marele premiu la loto, descoperă că biletul nu mai e de găsit, așa că sunt nevoiți să pornească într-o călătorie ca să-l recupereze. Pelicula îi are în rolurile principale pe Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol, iar rolurile secundare sunt jucate de absolvenții școlii actoriedefilm.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.