Doctor Strange – Recenzie

“[…] Nu durează mult până când Doctor Strange se trezeşte cu puteri magice şi e forţat să facă o alegere: să se întoarcă la viaţa sa înstărită sau să lase totul în urmă şi să apere lumea, drept cel mai puternic vrăjitor din univers.”

Regizor: Scott Derrickson

Scenariu: Jon Spaihts, Scott Derrickson

Gen: Acțiune, Aventură, Fantastic

Lansare: 4 noiembrie

Durata: 1h 55min

Studio: Marvel Studios

Distribuitor: Forum Film

Clasificare: AP.13

Actori:

Benedict Cumberbatch     …     Dr. Stephen Strange
Chiwetel Ejiofor     …     Mordo
Rachel McAdams     …     Christine Palmer
Benedict Wong     …     Wong
Mads Mikkelsen     …     Kaecilius
Tilda Swinton     …     The Ancient One

Sinopsis:

Doctor Strange încearcă diverse metode prin care să poată opera din nou, dar medicina – un domeniu atât de drag lui – îi apare pentru prima dată ca fiind foarte limitată. Astfel, legendarul personaj se vede forţat să caute ajutor în altă parte, iar speranţa, sub formă supranaturală, vine din lumea misterioasă a enclavei Kamar-Taj. Odată ce pătrunde în acest univers, descoperă cu uimire că nu e doar un centru de vindecare alternativă, ci un adevărat front de luptă împotriva unor forţe nevăzute care corodează realitatea noastră, cu scopul de a o distruge. Nu durează mult până când Doctor Strange se trezeşte cu puteri magice şi e forţat să facă o alegere: să se întoarcă la viaţa sa înstărită sau să lase totul în urmă şi să apere lumea, drept cel mai puternic vrăjitor din univers.

Recenzie:

Am reuşit în sfârşit să ajung la o avanpremieră “de presă” de-a Forum Film-ului după o lungă perioadă de absență din mediu. M-am bucurat cu bune şi cu rele de eveniment dar mai ales de film, “Doctor Strange“, cel de-al paisprezecelea fillm al universului cinematic Marvel.

Considerând genul filmului, aflat cumva în profunda contradicţie metodică cu temele pe care le abordează, sunt sigur că sunt mai multe puncte de vedere contradictorii care merită cel puţin menţionate, chiar dacă risc să cad în categoria flatulent-pretențioșilor, pe care de altfel îi dispreţuiesc şi evit cu reală convingere.

Pentru cei mai neinformaţi, Doctor Strange este un supererou diferit de norma panteonului Marvel, nefiind nici zeu, nici milionar, nici soldat. Un Neurochirurg egocentric, Stephen Strange caută printr-o selecţie riguroasă şi rece doar cazurile care îi testează abilităţile la maxim. Motivul nu este dorinţa de a face bine, ci dorinţa de afirmare, de autodepăşire narcisist profesională. În urma unui (deja proverbial pentru Marvel) accident, mâinile îi sunt vătămate iremediabil, prin leziuni extreme ale centrilor nervoşi. După o suită de operaţii, Strange devine capabil să-şi mişte mâinile, însă nu poate controla tremuratul continuu şi îşi pierde abilitatea de a mai profesa neurochirurgia. Devine obsedat de vindecare, căutând cu disperare toate opţiunile medicinei occidentale, pentru ca mai apoi să-şi întoarcă privirea spre medicina neconvențională, orientală. Aşa ajunge în Kamar Taj, aşa ajunge să o cunoască pe “Ancient One” şi să descopere latentul talent pentru magie şi ocult.

În mod normal nu pierd un paragraf atât de mare descrierii personajului principal, însă “Doctor Strange” este un origin movie, pentru un personaj cu un enorm potenţial, din păcate prea puţin exploatat şi desigur vândut pe bani puţini în schimbul unicei, singuraticei reţete din cartea de bucate Marvel: spectacolul, distracţia, juxtapunerea şi contrastul uneori exasperant dintre umor şi dramatic.

Acum, sunt sigur, că unii dintre voi probabil ghicesc un pic de amărăciune în cele scrise până acum. Mă voi asigura că explic în detaliu problema pe care o am cu acest film, însă dacă sunteţi interesaţi doar de verdictul final, ei bine, “Doctor Strange” este un film de weekend excelent, o continuare inedită şi neaşteptat de inventivă a universului cinematic Marvel, un spectacol vizual care depăşeşte de multe ori, deja impresionantele culmi atinse de acest univers.

Regia lui Scott Derrickson face abuz de reţeta mai sus menţionată, reuşind un melanj de scene de acţiune şi CGI furibund, chiar dacă uşor inspirat de diatriba lui Nolan din “Inception”. Sunt multe momente în care m-am minunat de explozia geometrică de pe marele ecran IMAX. Realităţile sunt îndoite şi preschimbate printr-o kata pseudo ocultă. Pereţii, geamurile şi străzile de-opotrivă sucombează într-un constant colaps caleidoscopic. CGI-ul este impresionant, impecabil. Cadrele se succed cu repeziciune şi îşi însusesc expresivitatea actoricească. Unghiurile de filmare îşi îndeplinesc menirea de a încadra acţiunea şi mediul într-un mod imersiv şi convingător, atmosferic. Cinematografia mizează pe exces, indubitabil, însă nu pot găsi un cusur real aici.

Ziceţi ce vreţi despre Benedict Cumberbatch, însă orice actor care poate să facă din scenariul repezit al lui Derrickson şi Robert Cargill, o experienţă umană relativ credibilă şi coerentă, merită o statuie. Jocul actoricesc al distribuţiei principale este îndeajuns de credibil şi solid pentru matriţa genului, asigurând impactul dorit, fără desigur să atingă culmi academice.

Ajungem deci la singura mea mare problemă cu acest film, scenariul. Încă dinaintea momentului în care păşeşti în sala de cinematograf pentru un film care aparţine genului Superhero, dar mai ales un film Marvel al acestui gen, trebuie fără nici o supărare să te aştepţi la un pic de superficialitate. O superficialitate pe care de altfel nu o critic, deoarece este necesare cursivității firului narativ. Drama lui Strange ar putea fi abordată din atâtea unghiuri diferite, însă nu poţi transforma un film cu supereroi într-un monolog sfâşietor Shakespearian. Superficialul este cu alte cuvinte normal, intrinsec structurii, perfect acceptabil. Însă povestea lui Strange este povestea omului profund raţional, occidental, care suferă o schimbare fundamentală. Ba chiar mai mult, este povestea unui medic neurochirurg, convins şi îndoctrinat prin educaţia medicală occidentală, sub simbolul Toiagului lui Esculap, guvernat de legile sistemelor medicale corporate, care trăieşte o schimbare spirituală autentică, chiar dacă prin miracolul făcut manifest (care îl privează de liberul arbitru, sau de ilarele dificultăţi creştine ale lui Toma Necredinciosul). Strange se transformă dintr-un om bazat pe ştiinţîă şi fapte măsurabile, într-un învăţat pseudobudist, care urmează dezvoltarea chakrelor, vindecarea spiritului, meditaţia, evoluţia spirituală şi prin ele atinge superputeri mistice, abilitaţi magice, dharmice.

De la “Little Buddha”, “Seven Years în Tibet” şi “Spring, Summer, Fall, Winter… and Spring”, îţi pot trece orice gânduri/filme prin cap, cinefil fiind, auzind despre aşa o temă. Poate o “Baraka” ceva? Sigur, aveţi dreptate dacă râdeţi de pretenţiile mele, deoarece sunt fără îndoială exagerate, vorbim totuşi de un film cu supereroi, ne asumăm un dram de superficialitate. Însă în cazul lui “Doctor Strange” am sperat la mai mult. În film omul se schimbă atât de repede de la pragmaticul zeflemitor la învăţatul ispăşit în ale doctrinei spirituale încât e ilar. Practic lasă bisturiul din mână, îşi prăjeşte mâinile şi apoi începe să tragă cu magie geometrică semi iantrică în mai puţin de 25 de minute. Fără nici un pic de adâncime, fără nici un pic de introspecţie sau ceva acolo de decor, menit să acopere condiţia eliberatului. “Ancient One” îi serveşte epifania pe platou, garnisită cu un monolog de expozițiune despre structurile universale.

Nu-mi spuneţi că nu se poate.

“Matrix”a putut să dezbată condiţia eliberatului fără probleme. “Captain America: Winter Soldier” ba chiar şi “Captain America: The First Avenger” au putut să abordeze alienarea soldatului față de societatea civilă, până şi elemente de PTSD, “Iron Man” a putut dezbate schimbarea morală a corporatistului vânzător de arme întru responsabilizare şi conșiință, deci se poate. Se pot aborda teme covârşitoare în filmele cu supereroi, fără a se pierde din “fun and games”.

Dar nu în “Doctor Strange”.

Luaţi tot ce scriu aici, cum zice englezul, “with a grain of salt”. Filozofia budistă, tematică eliberării, spiritualitatea orientală, tibetană, are un loc aparte în inima mea şi în modul meu de a privi lumea, e foarte posibil deci, ca aceste lipsuri să fie realmente deranjate doar pentru cei ca mine. Mai sufăr şi de convingerea că spiritualitatea este succesorul de drept al religiilor şi ca fix acest element ar putea fi rezolvarea tuturor problemelor socio-politice, problemelor de mediu şi conştiinţa socială. Mi-aş dori să văd potenţialul unor filme precum “Doctor Strange” exploatat măcar în măsura în care să trezească nişte teme de gândire, nu să ofere răspunsuri sau doctrine, ci să pună întrebări.

Ar mai fi de menţionat exagerarea umorului de situaţie, însă acesta este un defect acceptabil.
Trecând însă peste acest aspect, “Doctor Strange” reuşeşte să introducă un nou personaj în universul cinematic Marvel, conferindu-i destulă substanţă narativă, încât să fie un origin story bun. Aş spune chiar printre cele mai bune filme Marvel de până acum. În stilul devenit deja tradiţie, al scenelor din timpul genericului de final, Strange ajunge chiar să-şi găsească un rol în agenda Avenger-ilor, nu vă spun cum şi prin cine, de dragul surprizei.

Apartenenţa lui la lumea Avenger-ilor este de altfel susţinută de mici easter eggs, precum Avenger Tower ca parte din peisajul urban, sau menţiunea în treacăt a unui pacient cu coloana vertebrală fracturată care necesită neurochirurgie. Avem deci o posibilă soluţie pentru War Machine. Desigur, ochiul lui Agamotto, aşa cum toată lumea a bănuit, conţine piatra timpului, una dintre Infinity Stones necesară pentru Infinity Gauntlet-ul lui Thanos. Aşa cum bănuiesc de pildă că Vision va muri, pentru ca Thanos să obţină mindstone-ul, probabil şi Strange va muri apărând artefact-ul lui Agamotto, tocmai de aceea sper ca Marvel să ne aducă totuşi un “Doctor Strange 2”. Mi-aş dori să-l revăd pe Cumberbatch în acest rol măcar odată înainte să dea ortul popii în mijlocul unui clusterfuck de proporţii cum va fi Infinity War-ul.

“Doctor Strange” este un superhero movie excelent

“Doctor Strange”, nu mister doctor, sau mister strange, sau master strange, este un superhero movie excelent. Dimensiunea ocultă lipsea din arsenalul Marvel de super-eroi, iar Strange acoperă cu succes acest departament. Plin de umor situaţional (uneori exagerat), coregrafii de luptă ieşite din comun, CGI uimitor chiar şi pentru standardele actuale, joc actoricesc reuşit şi un personaj negativ acceptabil (Mads Mikkelsen) pentru dimensiunea naraţiunii, filmul se pretează fără probleme pentru o ieşire de familie în weekend. (decapitarea insinuată de la începutul filmului este exclusă din afirmaţia aceasta, dar în zilele noastre nivelul acela de violență, este cel puţin tolerabil). Poziţionarea filmului în contextul pieţei cinematografice a lunii noiembrie îi asigură pole position-ul oricum.

Pentru fanii Marvel este recomandat prin definiţie. Deci puneţi mâna pe popcorn, nelipsita răcoritoare şi invadați cinematograful. Sugestia mea este IMAX, pentru că aşa l-am vazut, iar calitatea IMAX-ului este indubitabilă în acest caz.

“Doctor Strange” rulează de astăzi la cinematografe în 3D și IMAX 3D și este distribuit în România de Forum Film.

Postere:

Trailer: