Evenimentul va începe la ora 18.30 în plină forță cu un concert K-Pop și muzică tradițională coreeană susținut de Raluca Miroi, timp în care cei prezenți se vor bucura să vadă și demonstrații de caligrafie coreeană, iar de la ora 19:00 se va viziona în premieră thriller-ul erotic, ”Slujnica”.

Park Chan- Wook, faimosul regizor al filmelor controversate OldBoy, Lady Vengeance, Thirst și Stoker ( cu Nicole Kidman) a revenit pe marile ecrane cu un thriller erotic ce întrece cu ușurință orice producție de acest tip. Fără nunțe de gri, Slujnica (The Handmaiden) este o peliculă plină de suspans despre o poveste despre pe două femei care ajung să îi manipuleze pe cei care doresc să le manipuleze.

Sookee este angajată în serviciul moștenitoarei Hideko, care trăiește o viață retrasă pe o proprietate luxoasă, cu unchiul ei extrem de dominant. Sookee păstrează însă un secret: este o hoață de buzunare recrutată de un șarlatan care se dă drept conte. Slujnica îl ajută să o seducă pe frumoasa moștenitoare și totul merge conform planului până la un punct, când între cele două femei se leagă o relație plină de erotism.

Organizatorii evenimentului, cei de la Asociația Culturală Sarang Hanguk și Asociația Macondo promit spectatorilor un eveniment de neuitat. Pentru detalii despre bilete accesați site-ul cinematografului Movieplex Plaza România: www.movieplex.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.