Fifty Shades Darker / “Cinzeci de umbre întunecate” va fi lansat din 10 februarie pe marile ecrane și este distribuit de Ro Image, iar într-un clip, în exclusivitate în România, aflăm câteceva despre noii actori din acest sequel bazat pe seria de cărți de succes scrise de E. L. James:

Jamie Dornan și Dakota Johnson se întorc ca Christian Grey și Anastasia Steele în CINCIZECI DE UMBRE ÎNTUNECATE, al doilea capitol al fenomenului internațional “Fifty Shades”, care continuă povestea pusă în mișcare de blockbusterul din 2015, cu încasări mondiale de peste 560 de milioane de dolari. Noul capitol sosește pe marile ecrane aproape de Sfântul Valentin, și vă invită să luați parte la noi experiențe.

Christian Grey are inima rănită acum, și încearcă s-o atragă înapoi în lumea lui pe Ana Steele, aceasta e mult mai precaută, de data aceasta, așa că cere reguli noi înainte de a accepta să-i dea lui Christian o a doua șansă. Relația dintre cei doi începe să capete stabilitate și să se bazeze pe încredere, cuplul va fi asaltat de figuri dubioase din trecutul lui Christian, care sunt decise să le distrugă speranțele pentru un viitor împreună.

 În noul capitol îi vom revedea pe Marcia Gay Harden, Jennifer Ehle, Luke Grimes, Rita Ora, Victor Rasuk, Eloise Mumford și Max Martini, cărora li se alătură nume sonore precum Kim Basinger, Hugh Dancy, Bella Heathcote și Eric Johnson.

CINCIZECI DE UMBRE ÎNTUNECATE e regizat de James Foley (Fear, House of Cards) și produs de Michael De Luca, Dana Brunetti și Marcus Viscidi, alături de E L James, creatoarea seriei de cărți-bestseller. Scenariul îi aparține lui Niall Leonard, și e bazat pe romanul lui James.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.