Cei doi devin parteneri, însă lipsa de experienţă a unuia şi egoismul celuilalt îi fac mai mult să se certe decât să colaboreze.

Regizor: Dax Shepard

Scenariu: Dax Shepard

Gen: Acțiune, Comedie, Crimă

Lansare: 24 martie

Durata: 1h 40m

Studio: Warner Bros.

Distribuitor: Freeman Entertainment

Clasificare: I.M.

Actori:

Michael Peña     …     Frank ‘Ponch’ Poncherello
Dax Shepard     …     Jon Baker
Adam Brody     …     Clay Allen
Vincent D’Onofrio     …     Vic Brown
Kristen Bell    …    Karen Baker

Sinopsis:

Jon Baker şi Frank „Ponch” Poncherello s-au înrolat recent în patrula de poliţie autostrăzi californiană, însă din motive cu totul diferite. În timp ce Baker, fost motociclist profesionist scos din circuit din cauza accidentelor multiple, vrea să-şi refacă viaţa şi căsnicia, Poncherello este agent federal sub acoperire investigând cazul unor jafuri ciudate. Cei doi devin parteneri, însă lipsa de experienţă a unuia şi egoismul celuilalt îi fac mai mult să se certe decât să colaboreze.

Recenzie:

Într-o lume perfectă, ne-am aduce toţi aminte de CHiPS care aparent a fost un serial de televiziune ce a rulat în SUA pe la finalul anilor ’70. Pentru noi însă, cei care pe vremea aia abia vedeam luminiţa de la capătul primului tunel din viaţa noastră, CHiPS nu are nicio legătură directă cu acel serial, ci vine mai degrabă cu un damf pregnant de Police Academy sau cel puţin de comedie poliţistă cu parteneri nedespărţiţi care trec prin tot felul de întâmplări haioase.

chips1CHiPS este o comedie regizată şi scrisă chiar de către unul dintre actorii principali, Dax Shepard. Probabil vi-l amintiţi din Idiocracy, un film adus în lumina reflectoarelor destul de des în ultimul timp din cauza alegerilor recente de peste ocean. Alături de Shepard îl avem pe Michael Peńa pe care l-aţi văzut în filme precum The Martian sau Collateral Beauty, dar şi în End of Watch unde este excepţional alături de Jake Gyllenhaal. Putem spune cu mâna pe inima că îşi construieşte o carieră bună, încet dar sigur.

Pe scurt, Frank Poncherello (Michael Peńa) este un agent FBI care se infiltrează în cadrul California Highway Patrol (CHP) pentru a descoperi o reţea de poliţişti corupţi. Jon Baker (Dax Shepard) este un proaspăt ratat. Fost campion de supercross, marcat fiind de multiple accidentări şi de o căsnicie eşuată, Jon încearcă să-şi refacă viaţa şi să devină poliţist, trăind cu impresia că astfel o va recuceri pe fosta sa soție.

chips2Cei doi devin parteneri şi pleacă pe urmele corupților care jefuiau transporturi de sume importante. Până aici nimic special, însă veţi descoperi rapid că CHiPS este atât o comedie cu dialoguri spumoase, cât şi cu situaţii atât de penibile încât rişti să dai tot popcornul pe jos dacă nu l-ai terminat deja. Nu cred că am mai râs atât de tare la o comedie recentă şi fiind atent în jurul meu am observat că nu eram singurul, ceea ce este întotdeauna un semn bun. Nu vă recomand să luaţi nachos la filmul ăsta. Sosul iese greu la spălat.

Bineînţeles, Ponch este obsedat de sex, iar proaspătul sau partener îl critică peste măsură. De fapt, toate situaţiile haioase din film au ori legătură cu sexul, ori cu motocicletele. Nu avem parte de amor nebun, ci doar de sugestiile şi aprecierile pe care le fac personajele principale. Cu toate acestea, savoarea este dată fix de subtilitatea cu care este abordat subiectul, astfel încât sunt multe lucruri lăsate în voia imaginaţiei. Până la un moment dat când ajungi să te întrebi dacă nu cumva regizorul-scenarist este puţin mai mult bolnav. Şi consider că asta este un lucru bun în cazul unei comedii.

Pe de altă parte, cursele de motociclete şi momentele de acţiune palpitantă țin ritmul sus, aşa încât dialogurile nu devin niciodată plictisitoare şi filmul nu este atât de static pe cât sunt destule comedii în ultimul timp. Asta te va ţine în priză de la început şi până la final, momentele de respiro alternând cu cele de râs crâncen şi situaţii imposibile. Pe cât este de ratat Jon, pe atât este de norocos, astfel încât aş spune că finalul este unul foarte bun pentru el, ceea ce nu se poate spune şi despre partenerul său mai experimentat care se alege cu ceva părţi lipsă.

chips3

Dacă vreţi să vedeţi o comedie bună, dacă nu vă e frică de glume şi situaţii vulgare şi în general dacă vreţi să vă bucuraţi de un film cu happy end care să vă distreze după o zi sau o săptămână grea de muncă, atunci CHiPS este alegerea ideală. Iar dacă vă aduceţi aminte cu plăcere de Police Academy, veţi vedea o oarecare asemănare între Dax Shepard şi Steve Guttenberg, bineînţeles cu exagerările care domină comediile din ziua de azi. Şi tocmai d’aia ne-a plăcut.

Distribuit de Freeman Entertainment, CHIPS / “CHIPs: Poliţişti de belea” rulează în cinematografele din România din 24 martie.

Poster:

tmp_18131-Afis_Chips2099119144

Trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.