În vara lui 1962, Olli Mäki concurează pentru titlul de campion mondial la box, categoria pană. Totul, din Finlanda rurală până la luminile Helsinki-ului, îi prevede un viitor luminos. Pentru asta, nu-i mai rămâne decât să piardă câteva kilograme și să se concentreze. Există însă o problemă: Olli s-a îndrăgostit de Raija.

Regizor: Juho Kuosmanen

Scenariu:  Juho Kuosmanen

Gen: Biografic, Dramă, Romantic

Lansare: 19 mai

Durata: 1h 32m

Studio: MUBI

Distribuitor: Voodoo Films

Clasificare: AP-12

Actori:

Oona Airola     …     Raija Mäki
Joonas Saartamo     …     Boxer
Eero Milonoff     …     Elis Ask
Jarkko Lahti     …     Olli Mäki

Sinopsis:

În vara lui 1962, Olli Mäki concurează pentru titlul de campion mondial la box, categoria pană. Totul, din Finlanda rurală până la luminile Helsinki-ului, îi prevede un viitor luminos. Pentru asta, nu-i mai rămâne decât să piardă câteva kilograme și să se concentreze. Există însă o problemă: Olli s-a îndrăgostit de Raija.

Recenzie:

Adică filmul despre un boxer care nu este, de fapt, despre box. Cu un poster asemănător cu afișele oficiale ale Festivalului de Film de la Cannes, Cea mai fericită zi din viața lui Olli Mäki e o directă de dreapta și o palmă peste față care vine 37 de ani mai târziu de lansarea monumentului durerii construit de Scorsese. O comedie, da, o comedie finlandeză menită să stea în antiteză cu Raging Bull, fiind filmată în alb-negru, având drept personaj central un boxer, cu reminescențe din jovialitatea lui (culmea) Pintilie, fără frustrări sexuale și temeri inconștiente, cu un motiv pentru titlul de „cea mai fericită zi” care nu are nicio legătură cu sportul pe care-l practică.

Jarkko Lahti e extrem de confortabil și se modelează ușor în impasibilitatea sa prin interpretarea pe care o propune pentru Olli, un biet bucătar din Kokkola care se trezește cu titlul de erou național și mulți investitori care-și pun bucăți bune din averi și speranțe în aducerea victoriei după un meci despre care, după cum a zis și Mäki, a fost cel mai ușor din istoria sa de boxer. Toate bune și frumoase până când își ia un uppercut cu dragoste în micuțul oraș de țară de unde eroul nostru învață valorile ce-i vor ghida spiritul și în fața adevăratei lupte ce are loc în ultimele zece minute ale filmului. Un meci de nici cinci minute, pe când sfânta legătură era văzută ca fiind pe viață în 1962.

Trecând de la teatru, operă și scurtmetraje la debutul său pe marele ecran, originar fiind tot din Kokkola, Juho Kuosmanen oferă o experiență vizuală – care n-ar fi fost completă fără realismul de toate zilele – ca un adevărat tur de forță, stratificând pelicula în alb-negru prin tăieturi bruște, cadre din profil pentru cuplu asemănătoare cu celebrele realizate de colegul său scandinav, Ingmar Bergman, precum și momente candide ce ilustrează ludic viața de zi cu zi, reușind astfel să joace magistral rolul unei mașini a timpului. Coloana sonoră înviorătoare a Laurei Airola și Joonas Haavisto face bine echipă cu lupta cu prosoape ce rezidă-n natura oricărui boxer, dansuri tradiționale, aruncatul cu pietre-n diverse lacuri de către cuplu sau antrenamentul cu un zmeu printr-o pădure.

Filmând ultimul cadru de la ceafa înfrântului (toată producția având aspectul granulat al monocromului de 16 mm), adevărații câștigători se pot zări în ultimele minute, ținând-se de mână, împliniți, ca orice alt cuplu de octogenari a căror poveste a fost premiată cu Un Certain Regard la Cannes. Raija Jänkä a Oonei Airola e încarnarea distragerii, poverii supreme, umilă, sensibilă, o luptătoare și ea: ”Vrei să te măriți cu mine?”, întreabă el ajuns acasă printr-o escapadă înaintea zilei marelui meci. ”Vei deveni campion mondial?” îi răspunde ea năstrușnic. Eero Milonoff, recalcitrant, o-să-fac-tot-ce-mi-stă-n-putere-ca-să-câștigăm, e Elis Ask, managerul lui Olli, cel care a dus luptele pe frontul financiar.

Davey Moore, adversarul cu titlu de campion mondial, urma să-și piardă viața după un meci de la care s-a ales cu răni fatale, Bob Dylan onorâdu-i amintirea cu testamentul melodic „Who killed Davey Moore?”.

Chiar în seara în care se mută la Elis, și soția sa, cei doi primesc camera copiilor din absența de spațiu. Progeniturile aveau paturi supra-etajate, Raija primind, deci, patul de sus. Urmând să înceapă antrenamentul și întâlnirile cu diverși mai-mari din sport, inclusiv întâmpinarea lui Moore, cei doi se culcă devreme. Raija adoarme repede, cu o mână căzută pe marginea patului. Olli intră-n cameră, o sărută pe păr și-și lipește preț de un minut mâna de a ei. Un pasaj tranzitoriu nespus de reconfortant, parcă atemporal, prins în cronologia celor doi ca o gură de aer proaspăt înainte de internalizarea graduală a unui strigăt de stres, după ajutor, factorul remontant reapărând în deznodământ.

17 august devine cea mai frumoasă zi printr-un câștig al unei promisiuni – o promisiune, o alegere în fața vieții.

Din 19 mai filmul „Cea mai fericită zi din viața lui Olli Mäki” a intrat în cinematografe.

Poster:

Trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.