Bună zîua… io mi-s Ion a’ lui Popârlău, și sunt din satul Nistoi, de undeva de prin județul Dolj, și m-am gândit, defapt nu m-am gândit, m-a pus unu a’ lui Apostol, Ștefan Apostol să scriu despre ce văzui la Capitală. Da’ ca să ajung la a povesti trebă să-ncep cu începutu’, așa că, care-va-să-zică io-te cum o fost.

Acum vreo săptămână în urmă, pe când mă duceam cu Jiana, văcuța mea la păscut, pe la noi pe dealurile din Nistoi, mă întâlni cu Vasile a’ lui Țopîrlanu, nepotă-miu din partea soră-mii, Leana, și-mi zisă că dacă nu vreau să ajung pe la Capitală, că, cică, acolo, la o sală mare, RomExpo cică, se întâmplă lucruri care-mai-de-care mai interesante. ”O, le, lei, muică! Da’ ce-i interesant așa la o sală mare?”, întrebai eu cu ochii cât cepele, așteptând și un răspuns de la nepotă-miu, Vasile.

”Păi bre unchiașule…”, zise Vasile, ”acolo șa cică se văd cărți, cărți multe cu multe cheștii interesante întrânsele, și e mulți oameni care se duc, văd cărțile, apoi dau bani pe ele, le duc acasă, și, ori le cetesc, ori le dau ca și cadou la alții, care și ei, la rândul lor le cetesc, și tot așa”, zise Vasile dintr-un tras de fum dă țigară.

Camelia Pantazi-Tudor

”Păi să mă duc și eu la sala aia mare, să văd și eu cărți!”, zisăi eu și am dat fuga acasă, la muierea mea să-i zic de minune și ca să ne facem papornița și să plecăm către Capitală. Da’ ea, Măria, începu să se plângă, că lasă ea ograda, animalele și tot pentru niște văzut de cărți, și cu chiu cu vai o pornirăm cu trenu’ de la Craiova la Capitală, să mergem la RomExpo să vedem cărți.

Silvan G. Escu, Geo Călugăru, Lucian Gruia, Victor Atanasiu & Camelia Pantazi-Tudor

Da’ cum nu suntem, niciunu, învățați cu de-alde trenurile alea, am plecat azi, cum ar veni, și am ajuns duminecă, pe la opșpe, tot să fi fost ceasurile la… la hurdubaia aia de sală mare, de-i zice RomExpo.

Ne-am plimbat noi pe ici, pe colo, am mâncat și noi de-alea… hot… hotdoage… în fine, cum le zice, și apoi ne-am holbat și noi la cărți. D-apă trebuie să vă zic ceva fraților… muuulte căți acolo șa, multe al naibii, colorate, care mai de care mai groase, mai subțiri, pe semne că unii nu avură bani ca să le facă ca și ceilalți, dar, una peste alta multe cărți.

Magda Băcescu & Ștefan Apostol

Măria mea, plictisită de-atâtea cărți, îmi zisă că vrea și ea să bea o licoare de-aia, de care beau ăia bogații, și de-i zice café sau cofe, în fine. Întrebai în stânga, întrebai în dreapta, până când un domn mai inimos ne spusă că există în Paveleonu C4, cică, o cafenea de-aia, unde poți bea o café, și-i zice Cafeneaua Literară Iuliu Meinl. O, le, lei… Doamne! Io-te că o auzâi și pe asta… au o cafenea cu numele unui nene. Mă gândi eu, după mintea mea, că o fi fost persoană importantă Meinl ăsta, de deteră ei numele la cafenea. În fine, zis și făcut! Ne îndreptarăm către cafenea și acolo halimai mare, lume multă, cică personaje importante, domni, doamne și domnișoare.

Aici, peste cine credeți voi că dau, ptiu! Doamne Iartă-mă, peste Ștefan a’ lui Apostol. De care vă zisăi mai devreme că mă rugă să scriu. Mă luă el la întrebări, că ce caut, că ce vreau, și i-am zis că vrea Măria să beie o café și de-asta am aterizat colo șa.

”Se spune cafea, nene!”, zis a’lui Apostol, ”și poți să bei pe gratis, doar te duci și ceri de care vrei. Dar, lasă, te ajut eu, dar ca serviciu-contra-serviciu, te rog să stai cu noi și să asiști la ce se întâmplă”, mai zise el cu o voce caldă de te-apuca somnu, nu alta. La așa o ofertă, cum să refuz, așa că io și cu Măria mea am luat cafeaua și ne-am așezat într-un colt și am stat la tot halimaiul de acolo.

Geo Călugăru, Lucian Gruia & Victor Atanasiu

Printre lumile care erau acolo, mai pestrițe, mai obosite de după drumuri, că or fi avut ei și alte drumuri până acolo, distinsăi o doamnă care era… cum să vă spun, micuță de statură, brunetă, și după câte gândi eu, ea era șefa, cea care tăia și spânzura pe acolo, cam ca Măria mea când o apucă dereticatu prin casă și mă dă afară, care se așeză la o masă. Lângă doamna asta de care vă spui, apropos o chema Camelia Pantazi-Tudor, (oi, muică ce de nume are!), se așezară vreo trei domni. Unul mai pipernicit așa, cu ochelari, care cică ar fi pe numele de botez Victor Atanasiu, un altul mai uscățiv, înalt, ca Marin a’ lui Ciobanu, din capu’ satului, cu păr alb și mustață și barbă, cică era Lucian Gruia, mai era un domn care stătea tot timpul cu nasu’ în nește hârtii de-alea scrise mărunt, pe numele lui Geo Călugăru, și încă vreo câțiva pe ici, pe colo.

Camelia Pantazi-Tudor & Antoaneta Rădoi

La un moment dat, doamna de care vă spusăi mai devreme, Camelia Pantazi-Tudor, se ridică și începu a vorbi despre o agentură, agenție, ba nu, despre o editură, Astralis, care cică era a dânsei și cum că la dânsa veniră mulți să scoată cărți. Mă întrebai eu, cu mintea mea, cum să scoată măi frate cărți, dar aflai mai apoi de la amicul meu Ștefan, cum stă treaba cu scosu de cărți, dar vă spui altă dată.

Vorbi dânsa despre o carte a dânsei, Taine în vis, despre cartea scrisă de Livia Mihaela Frunză, Rezerve de suflet, despre Boris Marian Mehr și volumul dânsului Ca o rugăciune, a mai spus și despre Elena-Maria Cernăianu și despre tetralogia dânsei Eu nu ascult de nimeni!, despre Minut infint, scrisă de Silvan G. Escu, despre Tenebre Lirice ale unui tânăr, pe numele său Vlad Teodor Petcu, despre o tânără scriitoare, Teodora Constantinescu și lucrarea ei Teatru+Muzică=Poezie, și despre un domn regizor, cică la Operă, Daniel Prallea-Blaga și despre cartea domniei sale, Admirabel. Era să uit, cei domni și doamne mai vobiră frumos, chiar foarte frumos, și de Cleopatra Luca și a ei carte Secretul de la Costișa, dar și despre Cristina Crețu și ale dânsei Temple de de trei zile, așa că, după mintea mea, sunt chestiuni de luat în seamă și de văzut și cumpărat.

Vorbi mult doamna, dar și mai mult vorbiră ceilalți domni de la masa dânsei, despre fiecare carte în parte. Și io stăteam cu gura căscată și ascultam tot ce spun cei domni și doamne despre cele cărți, dar, sincer să fiu, înțelegeam mai puține. Ce pot io să vă spun este că toate acele cărți erau bune și foarte apreciate de toți cei prezenți acolo, că altfel nu stăteau ei gură-cască la tot ce se vorbise atâta vreme.

Nu pot decât ca să vă spui că nu îmi pare rău că am fost acolo, că am văzut cărțile alea multe, colorate, subțiri și groase, și că nu îmi pare rău că am fost și la evenimentul ăla de prezentare, sau cum i-o spune, la doamna Camelia Pantazi-Tudor și a dânsei edituri, Astralis.

La final, am primit și un pahar de vin și un ceva dulce, după care mi-am luat muierea și ne-am îndreptat spre gară, nu de alta dar pierdeam trenul către casă, pentru că a doua zi, dis de dimineață, Măria mea avea de dat de mâncare la orătănii, iar eu să mă duc cu văcuța noastră, pe dealurile mele dragi, din Nistoi, la păscut. Dacă oi mai ajunge la Capitală, și la alte evenimente de-astea, promit că o să vă mai scriu câteva rânduri, până atunci, însă, io, Ion a’ lui Popârlău vă zîc s-aveți viață frumoasă, cât mai multe cărți de văzut și sănătate.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here