Angajaţi să aducă din Marsilia un superb Bugatti 1937 – ediţie limitată, cei doi se trezesc prinşi în războiul orgoliilor a doi interlopi extrem de periculoşi. Aflaţi într-un oraş străin şi fără prea multe opţiuni, aceştia au foarte puţin timp la dispoziţie să gândească un plan ingenios pentru a scăpa cu viaţă.

Regizor: Antonio Negret

Scenariu:  Michael Brandt, Derek Haas

Gen: Acțiune, Thriller

Lansare: 16 iunie

Durata: 1h 36min

Studio: Kinology

Distribuitor: Vertical Entertainment

Clasificare: A.P.12

Actori:

Ana de Armas     …     Stephanie
Scott Eastwood     …     Andrew Foster

Sinopsis:

Angajaţi să aducă din Marsilia un superb Bugatti 1937 – ediţie limitată, cei doi se trezesc prinşi în războiul orgoliilor a doi interlopi extrem de periculoşi. Aflaţi într-un oraş străin şi fără prea multe opţiuni, aceştia au foarte puţin timp la dispoziţie să gândească un plan ingenios pentru a scăpa cu viaţă.

Recenzie:

Înainte de toate, filmul ăsta este unul pentru bărbați. Nu sunt misogin, dar filmul are tente de misoginism și patriarhat pe toată durata lui. Da, este un film cu tipe care arată bine (plus o scenă în costume de baie), tipi periculoși și cu personalitate creionată de cineva care chiar mai crede că noi mai punem botul la treburile astea și, sincer să fiu, cel mai mare plus, mașinile clasice. Pasionații sau pasionatele de frumosul acelor linii perfecte, culorile unice, sunetele autentice fiecărui motor, inconfundabile, se vor îndrăgosti încă o dată. Din păcate, filmul a fost execrabil în rest, din toate punctele de vedere. Pe drum spre casă am încercat să găsesc un punct forte, în afară de înșiruirea superbă de mașini clasice, însă nu am găsit.

Muzică, actori, scenariu și altele

Să începem cu începutul – orice scenă din acest film este trasă la indigo cu o grămadă de alte filme de până acum. Nu are nimic unic sau special când vine vorba de dialog, personaje sau de psihologia lor. Fiecare moment te face să te gândești la orice altceva în afară de film. Ce are unic, este că vezi pentru prima dată două mașini clasice care aleargă pe un drum undeva în sudul Franței, iar filmul este din 2017, nu 1965. Mașinile scumpe, de la BMW și Mercedes (modelele noi) până la Ferrari și Bugatti (modele unicat sau în număr de trei-patru în toată lumea) atrag atenția încă de la început. Ceea ce nu am înțeles eu, este cum se poate ca unul dintre personajele negative, care se presupunea că deține controlul asupra tot ceea ce înseamnă cocaina în Marsilia și partea sudică a Europei să aibă o colecție de mașini incredibil de mică față de Jay Leno.  În același timp, cum au putut șoferii să conducă atât de bine la viteze atât de mari, ținând cont că erau mașini clasice, din perioada 1930-1960, și fără să le mai fi condus până atunci. Tipurile alea de mașini au nevoie de șoferi specializați, care înțeleg motorul și cum funcționează mașina ca întreg. Oricum, trecem peste aceste detalii.

Dialogul este prost. Sincer, cred că dacă impulsionam niște copii de generală cu niște note mai mari și motivarea absențelor, reușeam să obțin un dialog mai bun, de substanță. Personajele negative sunt atât de prost făcute încât nu te fac nici măcar o secundă să te gândești că tipii buni ar fi în vreun pericol. Și, din păcate, nu au existat nici actori recunoscuți, buni, care să te facă să spui „băi, măcar a salvat actorul filmul”.

În același timp, m-am lovit de aceleași stereotipuri: tipii buni sunt ATÂT de buni încât în mai puțin de o săptămână reușesc să strângă o echipă, să planifice totul în detaliu și să poată porni la acțiune. De asemenea, să aibă o grămadă de fonduri cât să aibă mașini scumpe la discreție, ținând cont că personajele principale erau doi frați, fără părinți (în viață, cel puțin). Pe tot parcursul filmului nu există un moment în care să spun „da, pot să empatizez cu asta. Pot să spun că așa ceva se întâmplă în viața reală”. Ce-i drept, nu sunt un hoț de mașini, însă mi-ar plăcea că la nivelul la care se presupune că ar fi ei, lucrurile merg ceva mai organizat. Cum ar fi, spre exemplu, Fast&Furious. Dar hey!, ăsta-s eu.

dacă ești pasionat de mașini și de mașinile vintage, atunci vei fi extrem de fericit

Gândindu-mă la felul în care filmul construiește povestea, îmi dau seama că există atât goluri pe care dialogul nu le acoperă, cât și momente penibile, cum ar fi faptul că o mașină începe să ardă instant cum face accident. Și continuă așa, de la început, până la final. Dacă te-ai chinui un pic, ai reuși să prezici fiecare scenă din film. Nu există niciun pic de suspans, nicio emoție, asta în timp ce asculți muzica comercială arhiuzitată. Am văzut filme sârbești low-budget mai bine făcute.

Însă sunt momente din film în care, dacă ești pasionat de mașini și de mașinile vintage, atunci vei fi extrem de fericit. Din fericire, o dată la câteva secvențe mai apare una. Din păcate, cam strică și singurul lucru bun din film făcându-l neplauzibil. Și nu vreau să aud argumente de genul „este un film, nu e real”. Dacă era încadrat la Science Fiction sau la Fantasy, înțelegeam, sau să fie o comedie care să facă uz de ceva imposibil doar ca să obțină o secvență amuzantă. Însă acest film este unul de acțiune, teoretic, cât mai aproape de realitate cu putință, și reușește să te facă să te întrebi „chiar crezi că sunt prost?” la fiecare cinci minute.

Overdrive sosește din 16 iunie în cinematografe. Distribuit în România de Vertical Entertaiment.

Poster:

Trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.