Festivalul International de Film NexT, care va avea loc in perioada 22-26 iunie 2017, aduce si anul acesta pe ecranele romanesti scurtmetraje ale unor nume sonore ale cinematografiei internationale prin intermediul unor sectiuni deja consacrate in cadrul festivalului: European Film Academy: Short Matters! Tour si Arthouse Shorts.

Lista regizorilor din cadrul acestor doua programe include nume precum Apichatpong Weerasethakul (regizor premiat la Cannes pentru filme precum Uncle Bonmee who can recall his past lives, Tropical Malady sau Blissfully yours), dar si o serie de realizatori emergenti ale caror scurtmetraje au fost nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film.

Sectiunea „Short Matters!” va putea fi urmarita vineri, 23 iunie 2017, la Institutul Cultural Roman, incepand cu ora 18.00 si, respectiv, 20.00, accesul publicului fiind liber.

European Film Academy: Short Matters! Tour este turneul organizat de Academia Europeana de Film pentru a prezenta scurtmetrajele nominalizate la Premiile Academiei intr-o serie de festivaluri si institutii din Europa. Cele 13 filme abordeaza genuri cinematografice diverse in registre diferite, vorbind despre teme actuale:

9 Days – From my window in Aleppo (semnat de Thomas Vroege, Floor van der Meulen si Issa Touma), castigatorul premiului pentru cel mai bun scurtmetraj la editia de anul acesta, surprinde primele noua zile ale conflictului din Aleppo prin ochii celebrului fotograf sirian Issa Touma.

Tema razboiului este abordata si in animatia regizata de Florian Grolig, In the distance, ce urmareste un personaj care s-a autoizolat in apartamentul sau pentru a sta departe de haosul unui conflict armat.
Intr-un complet altfel de registru, Samuel Lampert abordeaza cu mult umor, in The Wall, problema locuirii, folosind drept pretext pentru o astfel de discutie momentul in care personajul principal decide sa bata un cui pentru a agata o fotografie. Zgarie-norii fara personalitate ai Honk-Kong-ului, care ascund locuinte inghesuite in care traiesc diversi anonimi, devin teritoriul de joaca al regizorului.

Programul Arthouse Shorts va putea fi urmarit joi, 22 iunie 2017, incepand cu ora 20.00, la Cinema Elvira Popescu, biletele fiind deja disponibile pe Eventbook.ro.

Arthouse Shorts demostreaza ca scurtmetrajul nu este un gen minor, dedicat realizatorilor care se pregatesc sa debuteze in lungmetraj. Filmele din aceasta sectiune sunt facute de regizori deja cunoscuti in cinemaul de arta, care au decis sa se intoarca, intr-un film recent, la formatul scurt. Programul Arthouse Shorts a fost creat tocmai pentru a le gasi un loc in festival: numele lor sunt prea sonore ca sa mai apara pe lista concurentilor din competitie, iar filmele sunt prea bune ca sa lipseasca.

Filmul Vapoural lui Apichatpong Weerasethakul este o meditatie cu subtext politic despre abilitatea aparatului de filmat de a revela si de a ascunde in acelasi timp. Plasat in viitor, The Hunchback al regizorilor Gabriel Abrantes si Ben Rivers este o distopie care da in vileag agresivitatea naturii umane. Folosindu-se de pretextul unui team building organizat de o corporatie, protagonistul risca sa devina victima propriilor colegi.

The Hedonists in regia lui Jia Zhang-ke este o comedie care urmareste incercarile a trei barbati de a-si gasi un loc de munca in urma inchiderii minei in care obisuiau sa lucreze.

Inspirat de povestea femeii care a construit conacul Winchester, popular pentru arhitectura sa nefunctionala, cu usi care nu duc nicaieri si scari care sfarsesc in tavan, scurtmetrajul Sarah Winchester, Ghost Opera in regia lui Bertnard Bonello evoca amintirea controversatului personaj si povestea care sta in spatele constructiei neobisnuite.

Festivalul International de Film NexT a fost infiintat in 2006 in memoria regizorului Cristian Nemescu si sound designerului si compozitorului Andrei Toncu si este organizat de Societatea Culturala NexT cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Uniunii Cineastilor din Romania, Institutului Cultural Roman. Ajuns la cea de-a 11-a editie, NexT se va desfasura anul acesta intre 22 si 26 iunie 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here