Este prima dată când meseria devine un coşmar pentru cel mai bun agent de protecţie din lume (Ryan Reynolds), atunci când primeşte misiunea de a-l apăra pe inamicul său nr. 1, un notoriu asasin plătit (Samuel L. Jackson). Neobositul bodyguard şi explozivul criminal au fost rivali toată viaţa, însă acum trebuie să reziste împreună 24 de ore şi să înveţe să colaboreze. Hilara aventură îi poartă din Anglia la Haga, unde trec prin urmăriri explozive, evadări cu vaporul şi o confruntare sângeroasă cu un dictator nemilos (Gary Oldman). Salma Hayek întregeşte distribuţia în rolul letalei soţii a lui Jackson.

O comedie distribuită de Vertical Entertainment, „Hitman’s Bodyguard: Care pe care” are premiera în cinematografele din ţară pe 1 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here