Actor reputat şi prezentator al unor emisiuni de succes precum ,,Românii au talent” şi “Vocea României”, Pavel Bartoş îşi îndeplineşte un vis din copilărie şi devine ninja albastru, din 22 septembrie, când îşi împrumută vocea adorabilului Zane din aventura animată “THE LEGO® NINJAGO® MOVIE”.

Despre incursiunea sa în universul LEGO® NINJAGO® şi personajul interpretat în noul film, Pavel Bartoş a declarat: “Când aveam 10 -12 ani mi-aş fi dorit să fiu ninja, pentru că atunci chiar mă credeam un ninja, eram şi Omul Păianjen din când în când, pentru că mizam mult pe acţiune. Aveam şi un fizic care mă ajuta mult pe atunci. M-am convins că îmi place enorm să dublez în desene animate şi mă bucur că acesta este un personaj pozitiv, pentru că am avut parte de foarte multe personaje negative. Pe scurt: nu sunt Chuck Norris, sunt ninja Zane şi din 22 septembrie te aştept să te bucuri în cinema de acest minunat “THE LEGO® NINJAGO® MOVIE”, a concluzionat actorul.

Un nou film de aventuri animate de la Warner Bros. “THE LEGO NINJAGO® MOVIE” îi aduce pe marile ecrane în versiunea în limba română pe: Pavel Bartoş, Amalia Enache şi Victor Slav, în timp ce rolurile principale în versiunea originală îi prezintă pe: Dave Franco, Justin Theroux, Fred Armisen, Abbi Jacobson, Olivia Munn, Kumail Nanjiani, Michael Peña, Zach Woods, și pe  legendarul Jackie Chan.

În această aventură NINJAGO derulată pe marele ecran, bătălia pentru NINJAGO City îl cheamă la acțiune pe tânărul Maestru Constructor Lloyd, anume Războinicul Ninja Verde, alături de prietenii săi, care, în secret, sunt toți războinici ninja. Conduși de Master Wu, care este tot atât de sarcastic cât este de înțelept, ei trebuie să-l învingă pe războinicul cel rău Garmadon, The Worst Guy Ever (Cel mai Rău Om din Lume), care, întâmplător, este și tatăl lui Lloyd.  Asmuțind robot de luptă contra robot de luptă și tată contra fiu, această bătălie epică pune la încercare o echipă aprigă, dar nedisciplinată, formată din războinici ninja moderni, care trebuie să-și cunoască propriul ego și să-și adune toate forțele pentru a-și elibera puterea interioară.  

“The LEGO NINJAGO Movie” este regizat de Charlie Bean, Paul Fisher și Bob Logan.  Scenariul îi aparține lui Bob Logan, Paul Fisher, William Wheeler, Tom Wheeler și Jared Stern, John Whittington, povestea aparţine lui Hilary Winston, Bob Logan, Paul Fisher, William Wheeler, Tom Wheeler și Dan Hageman, Kevin Hageman, inspirat de LEGO Construction Toys.  

Dan Lin, Phil Lord, Christopher Miller, Maryann Garger, Roy Lee, și Chris McKay sunt producătorii filmului. Producători executivi: Jill Wilfert, Keith Malone, și Seth Grahame-Smith.  Echipa de creație a filmului îi include pe designerii de producție Kim Taylor și Simon Whiteley.  Muzica a fost compusă de Mark Mothersbaugh.

Animația a fost asigurată de studiourile Animal Logic.

“The LEGO NINJAGO Movie” apare pe ecrane atât în format  3D cât și 2D.

De la Warner Bros. Pictures și Warner Animation Group, în asociere cu LEGO System A/S, o producție Lin Pictures/Lord Miller/Vertigo Entertainment, “The LEGO NINJAGO Movie” este distribuit în toată lumea de Warner Bros. Pictures, a Warner Bros. Entertainment Company.   

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here