Dublă lansare de carte la Casa de Cultură ”Friedrich Schiller”.

0
1807
Ascultă acest articol


Astăzi, ne îmbrăcăm de gală, ne luăm pantofii de lac și mergem la o lansare de carte cu ”ștaif”. Lume bună se adună astăzi, începând cu ora 16:00, la Casa de Cultură ”Friedrich Schiller”. O să fiu și eu pe acolo, însoțit de a mea doamnă, Magda Bacescu. Poate o să ne și auziți recitând din cele două cărți ce se vor lansa, cine știe. Așa că ai toate premisele unei zile pline.

Prima carte despre care am să vă povestesc, ca și un preambul, este cea semnată de Camelia Pantazi-Tudor, și anume ”Lecturi prin timp”, carte ce va apare sub egida Editurii ”Astralis”, astăzi 29.09.2017.

Volumul ”Lecturi prin timp”, semnat de Camelia Pantazi Tudor, ce se va lansa astăzi 29.09.2017, la Casa De Cultură ‘Friedrich Schiller’, este un periplu stilistic, mi-aș permite să spun chiar elitist, prin cronica domniei sale la volume scoase de-a lungul timpului de scriitori importanți din literatura contemporană românească (să De-a Domnul să mai avem literatură). Scrisă într-un ritm lent, cu atenția la detalii, cartea este o adevărată relaxare, plină de materiale interesante, pertinente, scrise de autoare.

Cât despre autoare, Camelia Pantazi-Tudoreste absolventă a Facultății de Finanțe-Contabilitate (A.S.E.București) și a Facultății de Istorie (Universitatea București). A debutat literar în anul 2008, în revista ”Magazin Istoric”. Debutul editorial s-a produs in anul 2010 cu volumul ”Atingerea unui ideal – literații din perioada dinastiei chineze Tong”, volum apărut la Editura Rawex Coms. Au urmat și alte volume, ”New Beijing”, la Editra Virtualp, în 2012, ”Momente Istorice”, în 2013 la Editura Inspirescu. În 2014 publică la Editra Betta volumul ”Culori secrete” și în 2015, la aceeași editură, volumul ”Misterul eșarfei roșii”. Sub egida noii înființate edituri ”Astralis”, publică în 2016 volumul ”Taine în vis”.

Este autoarea a unor texte de proză scurtă inedită, eseuri cu tematică istorică și comentarii literare, materiale publicate în volume colective, dar și în reviste de specialitate.

Al doilea volum despre care vă spun câteva cuvinte, este cel semnat de Luminița Zaharia, volum de poezie, intitulat ”Yeti într-un bloc de gheață” ce va apare sub egida Editurii ”Astralis”, astăzi 29.09.2017.

Poezia scrisă de Luminita Zaharia în volumul ”Yeti într-un bloc de gheață” ce se va lansa astăzi, 29.09.201 la Casa De Cultură ‘Friedrich Schiller”, este ca un cântec plin de snoave, glume, dar, atenție, nu vă luați după ”ambalaj” că s-ar putea să aveți parte de surprize. Poezia prietenei mele dragi este o adevărată poveste cu tâlc, scrisă energic și te îndeamnă la o lectură profundă, nu de suprafață. În versurile ei te regăsești, într-o anume măsură, și la final, când închizi cartea, este imposibil să nu rămâi cu un zâmbet în colțul gurii dar și cu multe, foarte multe semne de întrebare la care, culmea, găsești răspunsurile tot între coperțile cărții, dar după o a doua citire. Din punct de vedere grafic, editorial, Editura Astralis, încă odată, dacă mai era nevoie, demonstrează că standardele impuse la prima apariție pe piața de publicistică, sunt la același nivel și de această dată.

Luminița Zaharia este absolventă a Facultății de Finanțe-Contabilitate (A.S.E.București) și a debutat cu versuri în anul 1991, în ziarul ”Teleormanul”. Debutul ei editorial s-a produs în 1997, cu volumul ”Lecții de melancolie”, volum apărut la Editura ”Teleormanul Liber”. Au urmat și alte volume, ”Singură prin Uchronia” (Ed.”Teleormanul Liber”, 1999), ”Fulgerul lovește o singură dată” (Ed.”Teleormanul Liber”, 2003), ”Contraste” (Ed. ”Eminescu”, 2005), ”Totul cântă-n jurul meu” (Ed. !Eminescu”, 2007).

A publicat poezii și proză scurtă în șaptesprezece antologii și în numeroase reviste literare. Despre creația literară a autoarei de față s-au pronunțat personalități ca Alex Ștefănescu, Ana Dobre, Eliza Roha, Lucian Gruia, Cristina Ștefan, Camelia Pantazi-Tudor, șamd.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.