„Octav” spune povestea lui Octav (Marcel Iureș), un bărbat în vârstă, care se reîntoarce la conacul copilăriei sale aflat undeva în zona rurală a României, cu dorința de a-l vinde.

Regizor: Serge Ioan Celebidachi

Scenariu: Serge Ioan Celebidachi

Gen: Dramă

Lansare: 6 octombrie

Durata: 1h 40min

Studio: Astra Entertainment

Distribuitor: Oblique Media Film

Clasificare: A.G.

Actori:

Marcel Iureș … Octav
Alessia Tofan … Ana (copil)
Dana Rogoz … Ana (19 ani)
Camelia Zorlescu … Ana (în vârstă)
Andi Vasluianu … Marcel
Victor Rebengiuc … Spiridon
Lia Bugnar … Mama lui Octav
Maria Obretin … Vera

Sinopsis:

Filmul „Octav”, în regia lui Serge Ioan Celebidachi, spune povestea lui Octav (Marcel Iureș), un bărbat în vârstă, care se reîntoarce la conacul copilăriei sale aflat undeva în zona rurală a României, cu dorința de a-l vinde. Ajuns aici, după o absență de zeci de ani, o fetiță ce-i pare cunoscută îl poartă într-o călătorie minunată în timp, înapoi la anii copilăriei sale pentru a-l ajuta să-și redescopere bucuria de a trăi.

Recenzie

Salutare ”tovarăși cinefili!”

De-a lungul vieții acumulăm experiențe, unele dintre ele, marcându-ne pentru tot restul vieții. În esență asta vrea să ne transmită acest film, de altfel un film eveniment în cinematografia post-decembristă din România.

În ciuda campaniei de promovare, agresivă pe alocuri și foarte comercială, filmul propus de casa de producție Astra Entertainment este un film de artă. Dacă vă așteptați la intrarea în sala de cinematograf să găsiți toate acele elemente comerciale, s-ar putea să aveți parte de o mare surpriză. Scenariul lui Serge Ioan Celebidachi și James Olivier a fost scris, după cum declară chiar Serge, fiind de altfel și regizorul peliculei, acum mai bine de treizeci de ani. Pe parcurs scenariul a  suferit modificări ajungând la produsul final, pe care l-am văzut aseară într-un cadru de gală la Sala Palatului. (*Mai multe imagini oficiale de la gală vor fi postate în scurt timp)

Serge Ioan Celebidachi ne propune un personaj misterios, Octav, ajuns la bătrânețe, întors acasă după foarte mult timp, din pribegia pariziană. La vârsta de 84 de ani, Octav Petrescu decide să se întoarcă acasă și să recupereze, de la stat, conacul familiei, lucru care se întâmplă, dar după lupte seculare cu un sistem bolnav și parazitat de tot felul de imbecili.

Pentru orice om, indiferent de naționalitate, întoarcerea acasă este una plină de emoții, amintiri, unele plăcute, altele nu, dar de fiecare dată lacrima apare în colțul ochiului.

Dacă aș încerca să rezum, în câteva cuvinte, acest film, aș spune că ”Octav” evocă valori de familie, definiția loialității într-o prietenie peste secole, vorbește despre responsabilități și altruism. Filmul însă este mai mult de-atât. Ca să-l înțelegi trebuie să sapi mai adânc, mult mai adânc decât ceea ce ți se prezintă pe ecran, și să te întorci în timp, în povestea familiei Celebidachi. De ce? Foarte simplu, filmul este un omagiu adus de Serge tatălui său, și, dacă o să fii atent, vei regăsi în personajul Octav, multe elemente ce te vor ajuta să-l recunoști pe marele dirijor Sergiu Celibidache.

Dar să ne întoarcem la ”lumea plină de fastă” de la premiera de gală, nu de alta, dar e important să menționăm și acest aspect. Vă spuneam ceva mai devreme de promovarea ”agresivă” făcută la acest film. La același nivel, grandios, a fost și premiera de gală de la Sala Palatului, loc unde s-au strâns multe vedete autohtone. Nu dăm nume că nu este cazul, dar ceea ce m-a deranjat a fost faptul că televiziunile aflate la fața locului, în loc să se axeze pe evenimentul în sine, au considerat că e mai importantă promovarea vedetelor de carton aflate pe covorul roșu al impresionantei construcții comuniste. Ba mai mult, au existat și ”pitzi” botoxate și cu mărgele pe cap, îmbrăcate ca la o prezentare de modă din nu-știu-ce țară bananieră, ce au considerat că acum este momentul cel mai bun să-și etaleze nurii prin poze făcute pe culoare sau la nivelul unu al clădirii. Uite dom’le ce artă se face la Sala Palatului, la o lansare de film. Șic, nu?

Gata! Lăsăm domnișoarele botoxate și revenim la filmul nostru.

Nu vreau să par cârcotaș, dar din punctul meu de vedere, acest film nu este de cinematograf. Nu este un film pe care să-l vezi din confortul unui scaun tapițat, într-un cinematograf, ci, dimpotrivă, este un film pe care vi l-aș recomanda, dacă ar fi fost scos acum pe suport digital, să-l vedeți din confortul canapelei personale, alături de câțiva prieteni, amatori de film de artă, și pe care să-l comentați la un pahar de vin roșu, seara, după cină.

Dacă vi se pare dur ce am scris, încercați să aveți răbdare și să citți rândurile care urmează, pentru că așa o să vă edificați de ce am făcut această afirmație. Și o să încep prin a vorbi despre personajele copii din filmul propus de Serge Celebidachi, și am să încep cu Ana.

Ana apare pe tot parcursul filmului, o fetiță de 5-6 anișori, repetitiv, alături de personajul octogenar, Octav. Aflăm, pe parcurs, că Ana este de fapt marea dragoste a copilăriei și a adolescenței personajului nostru. Este unul din elementele marcante, atât în viața lui Octav, dar și în economia filmului, aducând multă lumină asupra caracterului și asupra relaționării lui Octav cu restul lumii.

Cea care îi dă viață acestui mic, dar fermecător personaj, este Alessia Tofan, și trebuie să recunosc că rar mi-a fost dat să văd actori-copii atât de naturali și atât de carismatici, precum e tânăra Alessia în pelicula de față. Jocul Alessiei te vrăjește încă de la prima apariție și te ține acolo, până la finalul filmului, final pe care nu am să vi-l deconspir, cel puțin în ceea ce o privește pe Ana.

Un alt personaj, aș zice eu la fel de important pentru film, dar și pentru a înțelege mai bine sufletul lui Octav, este prietenul de-o viață al acestuia, Spiridon, sau Spiri, personaj interpretat de un monstru sacru al teatrului și filmului românesc, Victor Rebengiuc. Ajuns deja la o maturitate actoricească de invidiat, V. Rebengiuc a acceptat acest rol, chiar el declarând la un moment dat că personajul ”Spiridon a fost o propunere neașteptată” și a fost cucerit de faptul că acest personaj transmite un mesaj foarte important pentru vremurile noastre, acela al prieteniei și al loialității necondiționate, duse dincolo de limitele normalului.

Momentul culminant al loialității lui Spiri față de Octav, acesta fiind plecat din România la Paris, va fi dezvăluit la un moment dat, într-o discuție oarecare cu fiul cel mic al lui Spiridon. Din păcate scenariul nu a fost foarte generos cu relația dintre Spiri și Octav. Am simțit nevoia să mi se arate cum a evoluat această prietenie și loialitatea dintre cei doi, poate mai mult decât relația dintre Ana și Octav, episod care ar fi putut să fie și el dezvoltat altfel pentru a înțelege mai bine de ce Octav a iubit-o doar pe ea și de ce acum, la 84 de ani, era singur și fără nimeni pe lume. La începutul filmului, odată cu prima apariție a micuței Ana, aflăm că el, Octav, este singur și că nu există sau nu a existat o altă femeie în viața lui. Pe parcursul filmului aflăm că a mai avut alți doi frați și o soră.

Un alt personaj, ce apare obsesiv, și aflăm pe parcurs de ce, este mama, Doamna Petrescu, un personaj enigmatic și foarte bine conturat, atât din script, dar și prin joc de actrița Lia Bugnar. Ea este personajul marcant din viața tânărului Octav. Ea este până la un anume moment liantul cert și sigur dintre lumea înconjurătoare și neexperimentatul puști, interpretat foarte bine de Eric Aradits. Din punct de vedere al jocului și Eric a fost la fel de natural și nu mi-a dat absolut deloc senzația de stângăcie, are pe cine să moștenească de altfel, dar din punct de vedere estetic alegerea tânărului a fost puțin pe lângă. Ar trebui să argumentez științifc această afirmație, dar mă rezum la a spune că un om care la o anume vârstă are părul drept / lins, acest aspect se regăsește și în copilărie/adolescență, de aici și afirmația mea legată de estetica personajului – Octav – la momentul copilăriei.

Ioan Andrei Ionescu joacă rolul tatălui și pot spune că are câteva momente de excelență, mai ales în dialogurile serioase, sincere pe care le are cu fiul său, iar momentul de analogie al notelor musicale a fost unul din momentele delicioase pentru mine.

Acum ajungem la personajul principal, misteriosul, retrasul Octav, interpretat de actorul, și îmi asum când spun asta, de care sunt îndrăgostit, profesional, și pe care îl admir foarte tare. Este vorba de un alt monstru sacru al teatrului și filmului românesc, Marcel Iureș.

Eu prima dată l-am văzut pe maestrul Iureș într-un spectacol maraton, regizat și imaginat la vremea respectivă de Moțu Pitiș, este vorba de piesa de teatru ”Câinele grădinarului”, la finele anului 1988, la Bulandra. Contele Federico, “o tenebră în alb imaculat”, interpretat de Marcel Iureş, stârnea aplauze şi hohote de râs numai la simpla sa apariţie. Apoi m-a cucerit în 1993 și 1996 în cele două roluri magistrale, la Teatru Odeon în ”Richard al III-lea” și la Teatrul Național în rolul lui ”Richard al II-lea”. Un actor complex, cu un număr impresionat de filme și spectacole de teatru.

Revenind la rolul Octav, de data asta a reușit să demonstreze, dacă mai era nevoie, că odată preluat un personaj, și-l asumă până la cel mai mic detaliu, iar în cazul de față și-a dat seama, după cum a și declarat, că personajul este, într-o anume proporție, încarnarea marelui dirijor Celebidachi, dar și el omul real, ajuns la o anume experiență de viață și o vârstă ce-i permite să joace un astfel de rol cu o anume încărcătură. Ca să poți juca un astfel de rol îți trebuie anumite elemente, importante, de-a dreptul vitale, și vorbim aici de vârstă, experiența de viață și, bineînțeles, experiența jocului actoricesc. Iureș le are pe toate din plin, dar -pentru că există un dar- pe parcursul filmului, cu toată asumarea reală a rolului, au existat momente, și mă întreb de ce, când actorul parcă nu a fost acolo.

Parcă s-a disipat undeva în peisajul mirific evidențiat magistral de premiatul cu Oscar, directorul de imagine Blasco Giurato. Au fost momente în care sala arhiplină nu l-a crezut. Nu divulg momentele respective, dar dacă aveți ochiul format o să le descoperiți singuri. Să nu mă înțelegeți greșit, per total, rolul jucat de Iureș este unul greu, complex, de compoziție, dar micile sincope au umbrit regalul actoricesc oferit de acest monstru sacru al artei românești.

Producția este una reușită, în ansamblu, dar aspectul comercial nu are ce căuta în ecuația acestui film. Nu este un film care să aducă foarte mulți bani din vizionări, pentru că nu este un film ușor de digerat. Este un film cu multe mesaje ”printre rânduri”, cu multe elemente dureroase, frustrante și adevărate puncte marcante din viața unui om, că până la urmă despre asta este vorba în film, despre viața unui om și despre cutumele trecutului și rezoluțiile de dinainte de finalul cert, concret al fiecăruia dintre noi, și anume moartea.

Odată ajunși la o anumită vârstă, dacă facem aceeași călătorie, în trecut, ca și Octav, ”întorcându-ne acasă”, vom trăi aceeași experiență ca și personajul principal, retrăind bună parte din momentele marcante ale copilăriei, adolescenței și tinereții noastre, alături de familie, prietenii din copilărie și întâmplările frumoase sau mai puțin frumoase. Marcel Iureș reușește să aducă în construcția acestui personaj bagajul propriu de experiențe acumulate de-a lungul vieții.

Este un film pe care vi-l recomand să-l vedeți, dar mai așteptați până va apărea pe suport digital. Într-o sală întunecată de cinematograf acest film își pierde acel parfum de ”film de familie”, iar elementele definitorii vă pot scăpa dacă sunteți distrați de o pungă de popcorn sau de un vecin care strănută. Coloana sonoră este un alt element important al filmului, ca un pandant ce îmbracă totul în note calde și pline de esență tare și cu parfum de primăvară târzie, semnată de Vladimir Cosma.

Octav este o peliculă care poate rămâne în colecția acelor multe filme de artă făcute la noi de-a lungul timpului

Ca o concluzie, regalul de aseară de la Sala Palatului este unul de referință pentru cinematografia de artă românească. Nu neapărat o piatră de temelie sau ceva revoluționar, dar este o peliculă care poate rămâne în colecția acelor multe filme de artă făcute la noi de-a lungul timpului. Nu vă așteptați să devină un super-premiat film la zecile de festivaluri internaționale. Să nu fim nici cârcotași, pentru că există anumite segmente din piața de festivaluri care ar premia un astfel de film.

Filmul „Octav” va rula în cinematografele din țară începând cu 6 octombrie 2017 și este clasificat cu AG (Audiență Generală).

Poster:

Trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here