Începând cu 12 noiembrie, timp de 6 săptămâni, în fiecare duminică, pe HBO GO va fi lansat câte un episod din noul sezon al producției originale HBO. Tot în fiecare duminică, de la ora 22:00, HBO va difuza episoadele UMBRE II.

 Bogdan Mirică a scris scenariul și la cel de-al doilea sezon din UMBRE și este regizorul episoadelor 1, 4, 5, 6.

 Colaborarea cu Igor Cobileanski continuă și în acest sezon, episoadele 2 și 3 îi poartă semnătura.

Fiecare episod din UMBRE II are aproximativ o oră, întâlnirea cu personajele favorite este mai lungă față de primul sezon, unde fiecare episod are în jur de 45 de minute.

UMBRE II va putea fi urmărit în țările din Europa în care HBO operează: România, Moldova, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Croația, Republica Cehă, Muntenegru, Macedonia, Serbia, Slovenia, Slovacia, Kosovo, Bosnia și Herțegovina, dar și Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda și Spania.

 O echipă formată din peste 80 de profesioniști a lucrat zilnic, timp de 2 luni, pentru realizarea celui mai popular serial realizat de HBO în România.

Relu, interpretat de Șerban Pavlu, este personajul principal al serialului, distribuția este completată de: Maria Obretin, Doru Ana, Andreea Vasile, Dorel Vișan, Mădălina Craiu, Gabriel Huian, Sergiu Costache, Augustin Viziru, Sorin Cociș.

Fanii UMBRE se vor întâlni cu personaje noi interpretate de: Laurențiu Bănescu, Silvana Mihai, Costel Cașcaval, Teodor Corban, Adrian Titieni.

Sinopsis episodul 1

La Clubul Snagov are loc o nuntă: fata lui Relu, Magda, se mărită cu Teddy, fiul mafiotului Căpitanu’. În timpul acesta, într-o parcare, are loc un incident ai cărui protagoniști sunt un șofer de tir și un bărbat misterios.

După petrecere, cei doi însurăței, care așteaptă un copil, pleacă în luna de miere cu mașina nouă, primită cadou, o decizie cu urmări neprevăzute.

Primul sezon al serialului UMBRE este disponibil integral pe HBO GO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here