Cel mai simpatic ursuleţ revine în decembrie pe marile ecrane cu o nouă aventură care va încânta întreaga familie. Paddington trăieşte fericit alături de familia Brown în Windsor Gardens, unde s-a integrat de minune dăruind fericire şi marmeladă pe oriunde ajunge. În timp ce caută cadoul perfect pentru cea de-a 100 a aniversare a mătuşii Lucy, emblematicul personaj găseşte o carte unicat în anticariatul domnului Gruber şi se angajează în tot felul de activităţi pentru a strânge bani să o cumpere. Însă, atunci când cartea este furată, pentru Paddington şi familia lui devine prioritară demascarea hoţului.

Distribuit de Vertical Entertainment, filmul de familie „Paddington 2” are premiera în cinematografele din toată ţara începând cu 1 decembrie 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here