AMC a anunțat recent, în cadrul emisiunii „Talking Dead”, că actorul Lennie James va părăsi serialul producție proprie „The Walking Dead” în sezonul 8, pentru a face crossover-ul cu „Fear the Walking Dead”, în sezonul 4. Ulterior, postul a făcut publice primele fotografii și imagini video de pe platourile de filmare ale „Fear…”, din Austin (Texas), unde se lucrează momentan la noile episoade.

Crossover-ul între „The Walking Dead” și „Fear the Walking Dead” a fost anunțat oficial luna trecută, la New York Comic Con, de către producătorul executiv Robert Kirkman. James va avea un rol principal în sezonul 4 din „Fear the Walking Dead”, alături de Kim Dickens, Frank Dillane, Alycia Debnam-Carey, Colman Domingo și Danay Garcia, cărora li se vor alătura în noile episoade și Garret Dillahunt („The Mindy Project”), și Jenna Elfman („Dharma și Greg”).

„Modul în care Lennie James l-a portretizat pe Morgan Jones, atât de uman și de extraordinar, face parte încă de la început din ADN-ul fantasticului serial «The Walking Dead». Povestea lui Morganva continua în acest sezon din «The Walking Dead» și apoi va reîncepe în următorul sezon din «Fear the Walking Dead», împingând serialul –  și însuși universul poveștii – în direcții noi”, a transmis Scott M. Gimple, producător executiv al ambelor seriale AMC.  „Suntem de multă vreme fani ai lui Lennie James și al modului în care îl joacă pe Morgan Jones, deci suntem încântați că s-a alăturat distribuției «Fear the Walking Dead». Abia așteptăm să lucrăm împreună, pentru a continua călătoria pe care Morgan a început-o în «The Walking Dead»”, completează Andrew Chambliss și Ian Goldberg, showrunneri și producători executivi „FTWD”.

„Sunt extrem de încântat de faptul că Morgan va ajunge într-un peisaj nou, că voi afla cine este acum, unde îl duce povestea în lumea «Fear the Walking Dead» și abia aștept provocarea. Timpul petrecut în «The Walking Dead» a fost o binecuvântare și una dintre cele mai bune experiențe profesionale și personale din viața mea. Voi respecta, iubi și fi recunoscător actorilor și echipei până la moarte”, a transmis actorul Lennie James.

„Fear the Walking Dead” îi are drept showrunneri pe Andrew Chambliss și Ian Goldberg, iar Scott M. Gimple, Robert Kirkman, David Alpert, Gale Anne Hurd și Greg Nicotero sunt producători executivi.

Am atașat acestui comunicat primele fotografii de la filmări cu Lennie James (la repetiții, alături de noii colegi, stars Colman Domingo, Frank Dillane și Alycia Debnam-Carey; pe platouri, alături de showrunner-ii Andrew Chambliss și Ian Goldberg; credit foto: Richard Foreman/AMC).

Colman Domingo as Victor Strand, Frank Dillane as Nick Clark, Lennie James as Morgan Jones, Alycia Debnam-Carey as Alicia Clark – Fear the Walking Dead _ Season 4 – Photo Credit: Richard Foreman, Jr/AMC
Lennie James as Morgan Jones – Fear the Walking Dead _ Season 4 – Photo Credit: Richard Foreman, Jr/AMC

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here